Chimism, dar nu numai...

episodul 6

E prima dată, de când am început ora de libertate, când Mona lipseşte. Înainte se întâmpla destul de des, o compătimeam, ne părea rău pentru ea dar parcă acum pierderea era a noastră, toate îi simţeam lipsa, Claudia sigur cel mai tare pentru că ea venea cu noi după o lungă absenţă, ştia tot ce se întâmplase însă şi nu numai de la una dintre noi, ci de la toate.

Claudia este aventura însăşi, lucrează de ani buni la o revistă serioasă, din Germania, face reportaje sociale în toată lumea, iar noi o privim cu aceeaşi admiraţie ca în prima zi, pentru că, oricât de mult ne-am deosebi celelalte, totuşi suntem toate în acelaşi model de viaţă, apartament, vise în jurul oraşului în care trăim, vacanţe uneori, mici evadări dar mereu la fel, zi de zi. Claudia însă e zborul pe care, în secret, toate ni-l dorim dar suntem de multe ori conştiente că nu am putea trăi ca ea. Ne sună din Mozambic sau Bhutan, căutam pe harta de multe ori locurile în care merge, ne uităm cu teamă la veştile cu răpiri atunci când ştim că este într-un loc periculos.
- Ce situaţie infernală pentru biata Mona - sparge Claudia tăcerea din jurul tequilei.
- Biata Mona - spun - de ce biata? Ce e mai bine să fii amorţit într-o rutină eternă sau să te mai trezească viaţa din când în când?

Se uită toate la mine cu doze diverse de mirare.
- "Biata" pentru că nu cred că ea şi-a dorit aşa ceva, cred că viaţa pe care o avea o mulţumea.

Sunt eu acum mirată pentru că Ilinca e cea mai puţin rezonabilă dintre noi, cea mai revoltată, cea care mereu ne împinge la schimbare şi nebunii. Dar ne uităm toate la Claudia pentru care agitaţia şi schimbarea sunt moduri de viaţă. Claudia râde şi bea, zecile de brăţări îi zăngăne pe mâinile nervoase:
- Eu nu sunt un adept al schimbării - spune.

Izbucnim toate celelalte în râs, eu vin de pe o stradă din Bucureşti, ea sosise din Peru.
- Voi confundaţi meseria mea cu dorinţa de a schimba mereu, compulsiv, ceva în viaţă. Îmi fac meseria din dorinţa de a schimba o situaţie în jurul meu şi nu pentru că vreau eu să trăiesc aventuri.

Dar râsul nostru nu se opreşte.
- Unde e diferenţa? Nu o vedem. - spune Anouk ceea ce gândim toate.
- Ok, acum vreo 7 ani trebuia să iau un interviu... - aici Claudia tace o clipă - ok, trebuia să iau un interviu unui bărbat. Trăia într-o mare comunitate tradiţională într-un deşert oarecare. Am ajuns acolo dimineaţa, după vreo 7 ore de drum infernal, obosită, plină de nisip, visam la o cadă cu apă caldă şi tot ce mi s-a dat a fost, în cortul femeilor, un mic lighean cu o apă parcă şi mai murdară decât transpiraţia mea. Cortul imens avea un soi de vestibul, am înţeles la ce servea abia când de undeva din tavan a fost trasă o perdea care l-a despărţit de restul cortului, apoi, imediat, o femeie a dat la o parte perdeaua de la intrare şi a intrat în vestibul un bărbat. Mă spălam, am fost o clipă speriată că va intra dar am înţeles repede că vestibulul era pentru ei, pentru bărbaţi, perdeaua de la intrare rămânea deschisă iar soarele puternic făcea imposibil ca el să vadă ceva, pe când noi, cele din interior, vedeam tot ce se întâmpla. A vorbit scurt cu una dintre femeile care mă primiseră, apoi a dispărut. O clipă l-am văzut din faţă apoi din profil, cu capul gol, într-un soi de agbadă albastră, câteva secunde şi am ştiut că el era bărbatul pe care l-aş fi putut iubi.

Eram toate mesmerizate de vorbele ei, parcă vedeam scena, simţeam căldura nisipului.
- Era cel căruia trebuia să îi iau interviu. Mult mai bătrân decât mine, poate cu vreo 20 de ani, dar vârsta nu avea importanţă oricum, am intrat în cortul lui şi din momentul în care m-a privit am fost sigură că şi el simţea ceva asemănător legat de mine. Era o energie între noi doi. Vorbea perfect englezeşte, ştiam că îi făcuse studiile la Cambridge. A fost ceva atât de puternic însă că am rămas fără să spunem un cuvânt un timp nesfârşit de lung. Apoi el a făcut un semn şi cei din jur au plecat, era complet neobişnuit, aproape interzis să rămân singură cu el dar el a încălcat această interdicţie.. atunci. Unica pe care a încălcat-o de altfel. Eram noi, un bărbat şi o femeie singuri dar apoi, după ce am vorbit aproape trei ore, am ştiut că indiferent ce ar fi putut fi între noi doi, cât de intens, unic, niciodată de fapt nu va fi, pentru că el nu ar fi încălcat niciodată tradiţia. Era structura lui internă care nu putea fi schimbată indiferent ce sacrificiu i-ar fi cerut. Pentru noi, cei care am ajuns să luăm hotărâri radicale în drum spre servici, pare ceva de neînţeles. Tradiţia nu mai are nicio semnificaţie. Pe mine ca femeie m-a înfrânt dar pe mine ca om m-a fascinat. Tocmai pentru că înţelegeam, neînţelegând de fapt.
- Te-a înfrânt? spun cu curiozitate dar şi cu teamă să nu deschid prea tare o uşa pe care ea ar fi vrut să o ţină doar întredeschisă.
- Da, după el nu am mai putut găsi un bărbat care să mă facă să simt la fel.
- Şi? - spune Ileana, mult mai puţin dispusă la subtilităţi.
- Şi? - râde Claudia - păi acum stau în ţară două luni, avem timp.

Iar eu plec întrebându-mă cum e posibil să ne dorim să fim libere, în special noi femeile să ne câştigăm o libertate pe care nu am avut-o, dar în acelaşi timp să rămânem atât de dornice de ceva atât de opus libertăţii, cum este o relaţie.


Victor spune

- Nu e ciudat? Şi mie mi se pare că e ciudat. Şi nu e vorba doar de voi femeile şi noi, de fapt, ne ferim obsesiv să nu cădem, să nu ne prindeţi şi până la urmă capitulăm fără să clipim, uneori într-o clipă, din motive greşite şi pentru femei pe care nu le nimerim bine de atâtea ori. Ce mă oftică însă e că voi femeile care păreţi cele mai libere sunteţi de fapt cele mai dornice să acceptaţi câte o "tradiţie", când îl găsiţi pe "unicul" acela sunteţi gata la orice. Dacă beduinul i-ar fi cerut Claudia ta şi-ar fi tras vălul pe faţă, iar tu...
- Eu? mă uit la el mirată pentru că pare chiar supărat.
- Tu - spune cu un zâmbet pe care nu reuşesc să îl înţeleg - tu suferi după un bărbat care nu te-a iubit dar pentru care ai fi fost în stare să îţi arunci în aer viaţa ta cochetă, doar pentru că ţi s-a părut că este potrivirea aia ruptă din cer, între minţi, suflete, prostii din astea inventate de imaginaţia ta prea bogată. Eu sunt aici şi nu mă plictisesc bazaconiile tale dar totuşi pe mine mă vezi doar ca pe un fel de înlocuitor.
- E chimismul...
- Păi nu e, chiar tu ai spus că dacă a fost chimism a fost doar din partea ta, nici măcar nu e posibil aşa ceva dacă stau să mă gândesc mai bine, pentru chimism trebuie două substanţe, măcar Claudia a avut tot tacâmul, el o plăcea. Dar tu ce ai avut? Nimic, de fapt. Te-ai jucat tu singură cu eprubetele... Victor râde şi nu pot decât să râd şi eu pentru că are dreptate.
- Tu ce ai face pentru mine? îl întreb.
- O întrebare din testul pentru bărbatul ideal, păi să vedem, ţi-aş lua Nutella deşi ştiu că îngraşă şi te fereşti de ea dar îmi place cum te duci în secret la frigider şi îţi bagi degetele în borcan, închizi borcanul şi apoi îl deschizi şi mai păcătuieşti odată. Te-aş duce, de fapt te-am dus ieri, în Bucegi cu maşina să te uiţi la pădure, fără urcuş pentru că nu îţi place urcuşul dar adori pădurea... prostii din astea fără sens, fără chimism dar din iubire. O altfel de iubire, nu cea perfectă pe care tu ţi-o doreşti.