Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iubirea se cere păzită


Ana Damian

18.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Azi noapte a sosit acasă pe la ora 12. Nu era târziu, stăteam mereu după miezul nopţii, avionul lui sosea pe la 11 şi de atâtea ori se întâmplase să ajungă mult mai târziu şi să mâncăm veseli sau să bem şampania pe care o cumpăra în aeroport sau să facem dragoste, dar azi noapte nu m-am trezit. De fapt nu dormeam, ăsta e adevărul, nu dormeam dar m-am prefăcut că dorm, a fost un impuls, citeam dar când i-am auzit maşina am lăsat tableta şi mi-am tras plapuma peste cap, nu eram supărată, nu eram nervoasă, nu eram nici cum dar pur şi simplu nu am simţit nicio bucurie şi m-am ascuns, aproape fără să mă gândesc, un gest lipsit de orice fel de logică dar cu atât mai ciudat, nu mă interesa cum călătorise, dacă a rezolvat ce avea de rezolvat, dacă mi-a cumpărat ceva, altădată mă bucuram chiar şi de parfumul grăbit pe care mi-l lua atunci când nu avea timp de altceva dar azi noapte toate amintirile despre celelalte dăţi pur şi simplu nu au mai contat. Prima dată când plecase, îmi aminteam vag ca şi când s-ar fi întâmplat altcuiva, la câteva săptămâni de la căsătorie, am crezut amândoi că nu vom supravieţui despărţirii, l-am aşteptat pe aeroport pentru că mi-ar fi fost imposibil să stau acasă, femeia care urmărea avid uşile automate care despărţeau sala de aşteptare de zona bagajelor şi tresărea la fiecare deschidere pur şi simplu mi s-a părut că nu eram eu. I-am auzit maşina şi în loc să alerg la uşă sau să mă ascund pe undeva cum făceam altădată sau măcar să îl aştept trează şi veselă în pat m-am ascuns sub plapumă şi abia acolo - mi-era cald, nu puteam respira - mi-am dat pe deplin seama de gestul meu şi în timp ce el cotrobăia prin frigider, apoi cât a durat duşul m-am întrebat de ce nu m-am trezit când a intrat în cameră tiptil să vadă dacă dorm, de ce nu m-am dus cu paşi uşori după el la bucătărie sau nu am intrat sub duş. Deodată s-a făcut lumină în mine, o lumină stranie pentru că nu e uşor să vezi că ai pierdut ceva, când am trecut de la bucuria cu care îl aşteptam la starea această plată complet lipsită de orice anticipare, nici măcar nebucuroasă ci mult mai grav nedoritoare să îl văd sau să îl simt lângă mine.

Probabil bucuria plecase treptat, an de an, fără certuri majore sau supărări decisive, fără să fi plecat la mama, eu sau el, vreodată, fără să ne dăm seama, de fapt, că ceva se întâmpla. Uşor, pe furiş aproape, nevăzut şi fără vreun control, bucuria dintre noi a dispărut. Iar aseară, pentru prima dată, am simţit şi apoi am înţeles că prezenţa lui nu îmi mai aducea plăcerea, foamea, încântarea de care eram, în trecut, cuprinşi unul în prezenţa celuilalt. Mi-era imposibil să îmi dau seama exact de când, dar îmi aminteam brusc sub plapuma unde rămăsesem fără aer cât m-am bucurat acum câteva dăţi că pleca, cât de atent am început să îmi planific zilele fără el, acelea deveniseră în timp mai interesante deşi nu făceam nimic deosebit dar parcă şi coaforul, când el nu era, părea mai interesant. Mese cu fetele, seara când ieşeam la un bar deşi toate aceste lucruri, absolut toate, le puteam face şi când era el. Niciodată nu atentasem vreunul dintre noi doi la timpul celuilalt, totul fusese perfect între noi şi deodată, ieri noapte mai precis, a trebuit să recunosc că nu mai era.

Şi îmi vine în minte un cântec foarte vechi, pe o poezie şi mai veche, îl cânta uneori tata şi au trebuit să treacă toţi aceşti ani, să vină noaptea trecută, ca să îl înţeleg:
Iubirea se cere păzită
De oarba ispită, de fumul rebel,
Păzită cu zel, cu săbii de-oţel
Şi de ea şi de el, la fel.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer