Un obicei la Enisala

"În grădina raiului, Lerui-Ler, măi flori de măr
Sub coroana mărului, Lerui-Ler, măi flori de măr
Este-un leagăn de mătase, Lerui-Ler, măi flori de măr
Cu firu-mpletit în şase, Lerui-Ler, măi flori de măr

Şi în leagăn cine-mi şade, Lerui-Ler, măi flori de măr
Este fata gazdei noastre, (nume) Lerui-Ler, măi flori de măr ...
Şi alături cine veghe, Lerui-Ler, măi flori de măr
E flăcău voinic şi verde, (nume) Lerui-Ler, măi flori de măr"

Enisala e un sat din Dobrogea, pe o varianta de drum ce duce de la Babadag spre Tulcea, un sat despre care un călător străin l-a calificat odată ca pe "o văgăună" uitată de lume. Există aici la Enisala un colind, cred, adaptat de prin zona Basarabiei după cum am găsit într-o lucrare folcloristică, un colind foarte frumos şi interesant prin finalitatea sa socială. În varianta iniţială în leagăn este Iisus şi e păzit de Ioan Botezătorul. Nimic mai firesc în tradiţia creştină. Dar aici poporul a ştiut să se joace cu acest colind şi să îl transforme în mijloc de comunicare de "bună vestire" profană a iubirii umane dintre fată şi fecior.


De Crăciun, dar numai în seara de Crăciun, se cântă pe la casele cu fete şi în locul cu numele din paranteză se recită numele ei şi apoi al iubitului ei. Şi uite aşa află familia, cine cu cine se iubeşte în sat! În rai, un leagăn de mătase? Iubirea în gândirea profanului nu poate fi aşadar decât locul de confort fizic şi poate psihic ca un hamac în care să se aşeze două inimi. De altfel informaţia nu e o bârfă, ci o cinste. Se cântă pe la casele cu fete de măritat care se sfiiesc să-şi anunţe părinţii că şi-au găsit alesul şi că le-a venit vremea. Aceştia se arată surprinşi, se prefac a nu ştii despre ce e vorba, alteori fraţii mai mari fac haz, dar nu e nimeni pedepsit, e doar seara de Crăciun, e sărbătoare. Şi dacă acest colind îl cântă ceata de voinici înseamnă că şi flăcăii satului au înţeles şi sunt de acord cu perechea viitoare, că o acceptă şi o consfinţesc cu colindul lor. Familia îi invită şi îi cinsteşte cu bucate şi cu vin dacă le place ceea ce aude, chiar dacă până la toamna mai e mult! Sau, dacă nu, trage perdele!

Ideea, concepţia despre dragoste îmi pare deosebită, la fel şi mijlocul de comunicare, vestire prin colind. Dragostea este privită ca un confort material, psihic, social, moral. Dragostea ca un leagăn dulce. Şi dacă dragostea este temeiul a tot ce durabil în lume, de la arhetipul figurii lui Crist, a leagănului, a copilului care se simte cum altfel decât bine lângă mama, imediat lângă sânul ei (al naturii ?), atunci şi iubirea profană, lumească ar trebui să însemne tot confortul omului, cu sine însuşi, cu celălalt şi cu lumea în general. Să ne fie bine ca în leagănul din rai!