Duminica era ziua bărbieritului. Se săpunea bine, apoi, stând cocârjat în fața unei oglinjoare vechi, dădea cu briciul de-a lungul bărbiei. Stăteam lângă el, fascinată, urmărindu-i mișcările, inspirând cu nesaț mirosul clăbucilor. Dacă aș fi furat măcar o bucățică de săpun, aș fi putut călători oricând în acea duminică, dar m-a oprit Decalogul.
După ritualul bărbieritului, Moșu' citea atent pasaje din Sfânta Scriptură, iar eu mă jucam cu păpușile făcute de mama: Vrăjitoarea, Țăranul și Maimuța. Vrăjitoarea rostea descântece, pe un ton țipător. Bunicul nu stătea degeaba, ci contracara cu Osana întru cei de Sus. Rău-Făcătoarea cădea ca secerată. Vrând să mă îmbuneze, bunicul sufla în nările țăranului. Țăranul, odată înviat, se scula, umbla și lucra petecul de covor-ogor aflat lângă dulap. Casa răsuna de Binecuvântat fie Cel ce vine întru numele Domnului. Maimuța hlizită, pitită printre scaune, râdea.
Bunicul căpăta strălucire în ochi și culoare în obraji. Unde dispăruse omul rece, sever, cine alungase duhul rău ce-l stăpânise până atunci? Aveam oarece bănuieli. Cineva, nu se știe cine, furase răceala din ochii bunicului, lăsându-i doar albastrul. Cât despre severitate, m-am întâlnit doar o dată cu ea, când m-a surprins ciopârțind pâinea cu foarfeca: "Nu-ți bate joc de trupul lui Hristos" a zis, mâniat, făcând o cruce deasupra.
Bunicul mi-a lăsat moștenire osatura subțire, ochii adânciți în orbite, degetele noduroase și bolile de plămâni. În ultimul nostru decembrie am bolit împreună, jucând Popa Prostu'.
El se trata cu un păhărel de vin, eu înghițeam silit ceaiuri amare, vindecătoare, care aveau gust pedepsitor. Era ger afară, iar bunicul s-a dus și-a înfipt un topor în mijlocul curții. Imediat după aceea, vremea s-a îmblânzit.
Am avut un brad frumos în acel an, înconjurat de șapte ori de Apele Sâmbetei.
- Pune-l aici, mi-a zis Moșu', văzându-mă nehotărâtă.
- De ce aici?
- Oamenii sunt păcătoși, m-a lămurit el. Lumea noastră e departe de Stea.
Am atârnat globul acolo unde mi-a arătat, apoi am pus mâna pe un altul.
- Nu, nu... Sfinții nu stau jos, copilă!
A luat spiritele celeste și le-a agățat undeva la jumătatea bradului. Nu știam câți ani-lumină se aflau între lumea lor și astrul din vârf, dar un lucru mi-era clar: sfinții erau mult mai aproape decât noi.
- Dar îngerii, Moșu'? Îngerii unde stau?
Globul argintiu ajuns în vecinătatea Stelei, se bucura de cea mai multă lumină.
Fiecare ființă își are locul ei în Brad. Nu trebuie să deznădăjduim, chiar dacă nu avem nici aur, nici smirnă, nici tămâie, a glăsuit el, blând. Mi-a vorbit mult în acea seară.
Și, pe măsură ce-a vorbit, i-a crescut barba. I-a crescut văzând cu ochii; albă, lungă și severă, precum a unui patriarh. Vesta roșu-aprins și ochii de văpaie m-au uimit. Bunicul devenise altul, neîncetând să fie el. Am vrut să-l întreb ce se întâmplă, dar m-a lovit un somn greu.
***
M-am trezit mult mai târziu, în toiul nopții, din cauza zurgălăilor. Pășind în vârful picioarelor, am verificat Bradul. Oamenii dormeau adânc, strânși ciorchine în mica lor lume sferică. Sfinții stăteau în genunchi, îngerii zburau încoace și încolo, cu treburi cerești. Steaua strălucea puternic, zurgălăii se auzeau tot mai limpede. Fereastra deschisă dezvăluia un peisaj feeric.
Un val de aer rece mi-a biciuit obrajii înfierbântați. Privind spre cerul înghețat, l-am văzut pe Moșu'. Zbura într-un car de foc, cu barba albă în vânt. Avea o statură impunătoare și un cortegiu tulburător. Nori vineții l-au înconjurat, carul înaripat s-a prefăcut într-o flacără. I-am făcut cu mâna, iar el mi-a zâmbit.
A doua zi, am auzit vecinele în curtea noastră, căinându-se pe sub geamuri: "Vai, vai, s-a prăpădit Ilie". Toți cei ai casei plângeau cu lacrimi cât bobul de strugure.
Văzându-i întristați, le-am spus adevărul: Moșu' a fost chemat în Cer, să cânte Osana întru cei de Sus. Pe deasupra, diavolii din văzduh, care chinuiesc sufletele oamenilor, trebuiau cumințiți, iar bunicul se pricepea la asta. Mi-au spus că am visat, și-au bocit în continuare: "Vai, vai, s-a prăpădit". Atunci am tăcut și m-am dus să mă joc cu globurile.
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)