Vecinii noștri, doi bătrânei, el maghiar, nenea Feri, ea româncă, tanti Ana, colindau rar, dar de fiecare dată era un eveniment vizita lor prin cuvintele pătrunse de adevăruri de netăgăduit. Pământul l-a făcut Dumnezeu pentru toți oamenii, nu aparține cuiva anume și e de neînțeles cum unii s-au făcut vremelnic stăpâni sau sunt atât de hrăpăreți și nesătui de parcă nu le ajunge o groapă de doi pe unu.
Nimeni nu a iubit țara asta ca Feri bacsi. De două ori l-a nedreptățit comisia aliată de la Cluj și l-a trimis în armata horthystă, de două ori a dezertat și s-a-ntors în armata română. De două ori rănit, ultima dată grav, ambele picioare, dar s-a recuperat miraculos în spitalul din Banska Bystrica la vederea Anei lângă el. Nu povestea despre război, numai lucruri comice din tranșee, deși umbla în cârjă. În jurul mesei cu bunătăți, la un pahar de vorbă, se urmărea la televizor un film cehoslovac. Eroina, divorțată, văduvă și bunică, asculta declarația de dragoste a celui ce-o iubea în secret din tinerețe, acum un bătrânel simpatic, confesiune finalizată cu uimirea unei erecții și în ciuda vitezei de reacție a personajului feminin de ridicare a poalelor, totul s-a terminat cu regretul plin de năduf al protagonistului care la vederea comorii îndelung dorite a terminat toată treaba înainte ca vreun nasture de la șlițul pantalonilor să fie desfăcut. Scena nu a fost frivolă sau obscenă și a fost jucată cu o caldă măiestrie actoricească plină de umanism. Toți cei prezenți au oftat într-un suspin, ce păcat! Numai Feri bacsi a întrebat-o pe tanti Ana, ce-i de făcut? Feri, eu ți-am spus să ne luăm televizor, moment în care toată lumea a râs din suflet, iar bătrânul hâtru a anunțat retragerea cu speranța că bastonul o să-l țină până acasă pe așa ghețuș și polei. I-am însoțit, locuiau la douăzeci de metri de noi, pe drum amândoi m-au pus jos și m-au spălat cu zăpada, după care Feri mi-a dat o sută de lei. Mă, să vii la colindat, de nu vrei bani, ți-om face turtă dulce! După ce au intrat în casă, l-am văzut pe fereastră pe Feri bacsi cum o sărută și o îmbrățișează pe tanti Ana cu patimă. Apoi le-am închis poarta, alunecarea pe gheață mi-a procurat o cădere în fund inutilă fiindcă mintea tot nu a urcat unde îi e locul.
În anul următor, la două luni după cutremur, nenea Feri s-a stins. Și nici acum nu înțeleg de ce mi se pune un nod în gât când îmi amintesc, ori de ce moartea a alungat de lângă mine așa oameni buni. Unde se grăbește viața de nu avem timp de ce e important în lumea asta?
Naiba s-o ia de copilărie că iute a trecut! Și... Și... Și naiba s-o ia!
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)