Prăjitura de Crăciun

Venise seara de Ajun, iar în familia Anei era forfotă mare. Mama trebăluia ca de obicei prin bucătărie, dând o ultimă tuşă de maestru delicioaselor mâncăruri ce urmau să stea a doua zi pe masă. Tata tocmai se întorsese de la cumpărături, încărcat ca un măgăruş, iar Ruxandra, sora mai mare a Anei, isprăvise curăţenia în odaia ei.
"Uau! Chiar că e o zi mare dacă Ruxi a pus mâna să facă şi altceva în afară de manichiură!" gândi Ana în sinea ei, chicotind şi urmărindu-şi sora mai mare cum înfuleca o felie de pizza, drept recompensă că terminase curăţenia. Apoi micuţa îl căută şi pe frăţiorul lor, Mihai. Nu-l zări din prima clipă, pentru că Mihai era tare scump la vedere, dar tot îl descoperi până la urmă.

După ce terminase de aranjat hainele în dulap - ceea ce, între noi fie vorba, putea fi socotită o aventură de zile mari - Mihai se şi zăvorâse înăuntru pentru a-şi savura în tihnă rezerva de dulciuri.
- Să-l spun, să nu-l spun? murmură Ana, în timp ce se proptise-n uşa dulapului, cu un zâmbet poznaş în colţul gurii.

Apoi strigă cu voce tare.
- Mihai! Dacă mănânci prea multe dulciuri, ai să faci carii!
- Mmmm...
- Nu te pârăsc, stai liniştit.

Dulapul răsuflă uşurat.
- Mă întrebam doar... adăugă fetiţa, ce prăjitură crezi că ar fi mai bine să-i lăsăm pe pervaz lui Moş Crăciun? Tu trebuie să ştii, doar eşti expert în materie!
- Batoane Snickers! veni răspunsul, pe... nemestecate.
- Vorbeam de prăjituri...
- Bine... Kinder pinguin! îşi mai încercă el norocul încă o dată.
- Pas.
- Poiana dulce?
- Nu cred!
- Dar e o prăjitură! protestă expertul. Cel puţin aşa scrie pe ambalaj...
- Nu, Mihai! Trebuie să fie ceva special, ceva preparat în casă!

Ana se îndepărtă îngândurată de dulapul vorbitor.
- Nu cred. Ce spui de croasante?... Ori de napolitanele Joe?... mai insistă Mihai, neîmpăcat cu gândul că nu ghicise răspunsul, aflat pesemne la mintea oricărui devorator de dulciuri care se respectă.

Dar Ana nu-l mai auzea. Era deja în dreptul camerei Ruxandrei, ferm hotărâtă să rezolve problema. Mai ales că nu mai avea mult timp la dispoziţie. Trebuia să afle care era prăjitura favorită a Moşului şi să i-o lase pe pervaz înaintea orei de culcare.

În anii trecuţi nu prea ţinuse cont de obiceiul ăsta şi, nu era ea foarte sigură, dar bănuia că-l supărase pe Moş Crăciun. Probabil că tocmai din cauza aceasta, credea ea, Moşul nu-i respectase toate punctele de pe lista de revendicări. Îi adusese un joc Lego, în loc de role, o trusă de doctor, în locul unui foarfece adevărat, cu care şi-ar fi dorit să croiască rochiile păpuşilor... În fine, încurcase rău de tot borcanele, cel puţin de Crăciunul trecut. Aşa că acum Ana îşi propusese să facă totul ca la carte.

Micuţa îşi luă inima-n dinţi şi ignorând semnul cu "accesul interzis" ce trona pe uşa Ruxandrei, bătu şi intră.
- Ruxi? Ştii cumva care e mâncarea favorită a lui Moş Crăciun?
- Pizza! veni de îndată răspunsul.
- Pardon, prăjitura preferată! Voiam să spun prăjitură, adăugă Ana, uşor intimidată.
- Moşul nu mănâncă dulciuri! E diabetic... Nu ştiai?
- Nu...
- Şi oricum, e în permanenţă la regim, adăugă Ruxi, abia stăpânindu-se să nu râdă.
- Serios?
- Normal. N-ai remarcat că se îmbracă mereu în roşu?
- Şi ce dacă?
- Păi, vrea să pară mai suplu!

Ana nu se aşteptase la un asemenea răspuns, aşa că făcu ochii mari şi rămase cu guriţa căscată. Apoi adăugă, pe un ton şovăielnic:
- Glumeşti, nu-i aşa?...

În loc de răspuns, Ruxandra începu să râdă în hohote.
"Ce ţi-e şi cu adolescenţii ăştia!" gândi micuţa, întocmai ca un om mare, în timp ce ieşea din camera rubedeniei mai vârstnice.

Era niţeluş cam dezamăgită, într-adevăr, dar nu se lăsă păgubaşă, ci atacă următorul obiectiv. Acesta tocmai se aşezase liniştit în fotoliu să-şi citească ziarul.
- Tati! Spune-mi repede ce prăjitură să-i las lui Moş Crăciun pe pervaz!
- O felie de tort cu ciocolată?...
- Nu e ziua lui de naştere! răbufni fetiţa, din ce în ce mai necăjită. E ziua noastră, a tuturor copiilor! Noi suntem sărbătoriţii! Noi primim cadouri, nu el!
- Corect!
- Dar ar fi drăguţ din partea mea să-i las şi lui ceva bun de mâncare. Nu crezi? Eu zic că e obosit după atâta drum şi trebuie să ajungă la toţi copiii într-o singură noapte.
- Eşti sigură că nu vrea ceva de băut? întrebă tati, care simţindu-se încolţit, privi spre Moşul albastru care-i făcea cu ochiul de pe ecranul televizorului, dansând cu o sticlă de bere-n mână.
- Tati! răsună din bucătărie glasul încărcat de reproş al mamei.

Auzind-o, Ana nu mai stătu nicio clipă pe gânduri şi luă cu asalt ultima redută. Aceea pitită în bucătărie.
- Mami! Tu ştii care e prăjitura favorită a lui Moş Crăciun? întrebă micuţa, plină de speranţă.
- Pateurile Bonjour! răspunse, încrezătoare, mama.

Apoi scoase din pungile aduse de tati de la supermarket cutia cu pateuri semipreparate.
- Mă ajuţi să le pun la cuptor?

Ana nu-i răspunse, dar fugi din bucătărie, supărată foc. "Nimeni, dar absolut nimeni din familia asta nu ştie ce prăjituri i-ar plăcea lui Moş Crăciun!" bombăni copila. "Ce mă fac acum? A rămas atât de puţin timp, iar eu nu ştiu ce prăjituri să-i las pe pervaz!"

Însă chiar în acea clipă intră pe uşă bunica. Ţinea în mână o tavă acoperită cu un ştergar. Dar chiar şi aşa, înfofoliţi cum erau, mirosul cozonacilor se răspândi în jur, chemându-i la raport pe toţi ai casei.
- Buni, ne-ai adus cozonaci? se auziră glasurile Ruxandrei, al lui Mihai şi al lui tati, care dădură năvală în hol, pentru a ajunge cât mai aproape de bătrână şi de nepreţuita ei tavă cu prăjituri.
- Păi, cum altfel? răspunse, cu blândeţe, bunica. Nu vă aduc în fiecare an doi: unul cu mac, unul cu nucă?

Ana îi privi pe toţi ai casei, adunaţi laolaltă în jurul tăvii cu prăjituri, şi aproape că-i dădură lacrimile de bucurie. Acesta era răspunsul mult-căutat: cozonacul! Cu siguranţă Moş Crăciun se va bucura să guste o felie din prăjitura pe care ei o mâncau cu atâta plăcere în fiecare an, din prăjitura lor de Crăciun.

Mai rămânea de rezolvat însă o singură problemă: care era cozonacul preferat al lui Moş Crăciun? Cel cu mac sau cel cu nucă?