Maşinuţa Neagră

Trăia odată, într-un orăşel îndepărtat, o maşinuţă cenuşie şi mereu murdară. Unii spuneau că ar fi fost chiar neagră, iar eu n-am cum să-i contrazic, fiindcă nimeni nu ştia de fapt ce culoare ascundea maşinuţa sub straturile de noroi care o acopereau.

Maşinuţa Neagră nu era o maşinuţă obişnuită. Era una dintre cele mai rapide fabricate vreodată! Alerga de colo-colo atât de iute încât, uneori, de-abia apucai să o zăreşti cum trecea pe lângă tine. Vjjj! Însă atunci când gonea aşa, Maşinuţa Neagră avea o mare plăcere să stropească tot ce-i ieşea în cale. Stropea copii, părinţi şi câini deopotrivă. Aşa, fără pic de ruşine.

Maşinuţa Neagră era rapidă, dar era şi tare prost crescută!

Atunci când se înfuria, şi se înfuria adesea, Maşinuţa Neagră urmărea pe trotuar pisicile orfane. Sau speria bebeluşii, claxonând strident când trecea pe lângă cărucioarele lor. Or noi ştim cu toţii că nu se cade să strigi, să claxonezi adică, în nici o împrejurare.

Toate s-au întâmplat aşa până în ziua în care Maşinuţa Neagră s-a întâlnit cu un băieţel pe nume Matei. Băieţelul n-o luă la goană, aşa cum făceau toţi ceilalţi copii atunci când se apropia Maşinuţa Neagră, ci o urmări cu atenţie. De fapt, chiar se întâmplă ca Matei să asiste la una dintre năzdrăvăniile obişnuite ale Maşinuţei Negre. Apoi o întrebă:
- De ce eşti aşa de răutăcioasă cu toată lumea?
- Pentru că îmi place! se răsti Maşinuţa Neagră.
- Nu cred, insistă Matei. Nimănui nu-i place să se poarte chiar atât de urât cu cei din jur.
- Mie îmi place! Na, sâc! zise Maşinuţa Neagră, în timp ce claxonă strident încă o dată.

Lui Matei nu îi era deloc frică de ea. Aşa că rămase să-i vorbească mai departe.
- Dacă eu m-aş purta aşa, mama m-ar certa zdravăn.

Maşinuţa Neagră tăcu chitic. N-ar fi recunoscut nici în ruptul parbrizului că ea nu avea nici părinţi, nici vreun garaj în care să doarmă. Sau că din pricina felului ei de a fi o ocolea o lume întreagă.
- Tu nu ai pe nimeni? întrebă Matei.
- Ce-are a face?! răbufni Maşinuţa Neagră. Dacă nu mă laşi în pace, am să te stropesc şi pe tine!
- Nu, te rog, nu mă stropi! Îmi murdăreşti hainele!
- Fugi! claxonă Maşinuţa Neagră, încercând să-i dea totuşi un mic avans. După care, fără să mai stea prea mult pe gânduri, îl stropi pe Matei din cap până-n picioare.
- Uite ce mi-ai făcut! se întristă băiatul.

Matei era necăjit pentru că Maşinuţa Neagră îi murdărise hăinuţele lui curate, colorate şi atât de plăcut mirositoare. Cu toate acestea nu plecă de lângă ea.
- De ce m-ai stropit? întrebă Matei.
- Pentru că aşa am vrut! ţipă Maşinuţa.
- Dar eu nu ţi-am făcut nici un rău, m-am oprit doar să-ţi vorbesc, spuse Matei.
- Şi ce dacă?
- Nu e de mirare că nu ai prieteni, dacă te porţi mereu atât de urât cu cei din jur, răspunse băiatul.
- Prieteni?... murmură Maşinuţa.

Maşinuţa Neagră nu avusese niciodată un prieten, aşa că nu prea ştia ce înseamnă să ai unul. Îl privi atentă pe Matei, aşteptând explicaţii.
- Prieteni, ştii tu, continuă Matei. Copii cu care împarţi jucăriile, bomboanele şi care vor să se joace mereu cu tine.

Ascultându-l, Maşinuţa Neagră oftă, apoi spuse:
- Aha, acei prieteni...

Şi trebuie să vă spun că farurile ei deveniră dintr-odată nespus de triste. Chiar dacă erau aprinse!
- Spune-mi, zise Maşinuţa Neagră după o vreme, cu prietenii te poţi întrece, dacă vrei?
- Desigur, răspunse Matei. Dar nu ai voie să trişezi. Prietenii se respectă unul pe celălalt!
- Bine, fie! se învoi Maşinuţa Neagră.

Acestea fiind zise, Maşinuţa Neagră şi Matei se luară la întrecere. Câştigă Maşinuţa Neagră. Şi nu fu de mirare, fiindcă era cea mai rapidă maşină din câte se inventaseră vreodată. Dar nu se grozăvi deloc cu asta. Şi, lucru mult mai important, în timpul cursei Maşinuţa Neagră nu trişă şi nu stropi pe nimeni. Ceea ce pentru ea nu era de ici, de colo.

După această primă izbândă, Maşinuţa Neagră începu să se schimbe ca prin farmec. Avea acum şi câteva buline albe, iar capota îi devenise roşie ca focul.

Maşinuţa Neagră cu Buline Albe şi Capotă Roşie era mult mai veselă acum.
- Spune-mi, Matei, ce mai fac prietenii?
- Păi... se ajută între ei, răspunse băiatul.
- Cum aşa? insistă Maşinuţa.
- De exemplu, dacă eu vreau să ajung mai repede acasă, mă poţi duce tu, zise Matei. Doar eşti mult mai rapidă decât mine.

Zis şi făcut! Maşinuţa nu mai stătu nici o clipă pe gânduri şi îl transportă pe Matei acasă. Matei se dădu jos şi se bucură să vadă cum răsar pe portierele maşinuţei multe steluţe portocalii, galbene şi roz.

Maşinuţa Neagră cu Buline Albe, Capotă Roşie şi Portiere cu Steluţe Multicolore era foarte mulţumită de ceea ce i se întâmpla.
- Îmi place să am un prieten! declară Maşinuţa.
- Şi mie! zâmbi Matei.
- Oare de ce mă simt atât de bine? întrebă Maşinuţa.
- Pentru că ai un prieten, îi explică Matei.
- Atâta tot?
- Da, zise băiatul. Atâta tot! Asta se întâmplă când cineva te respectă, te ajută şi nu te stropeşte niciodată. Te face să te simţi mult mai bine.
- Aha! se lămuri Maşinuţa. Atunci promit să nu mai stropesc, să nu mai claxonez şi să nu mai alerg pe nimeni de acum înainte.
- Juri? o întrebă Matei.
- Jur pe volan! răspunse Maşinuţa.

De îndată ce Maşinuţa spuse asta, volanul ei deveni auriu, de parcă ar fi fost făcut din aur adevărat, nu din plastic.
- Bravo! zise Matei. Aşa vei fi şi tu curată.
- Voi fi curată dacă nu-i mai stropesc pe alţii?
- Da. Pentru că atunci când îi stropeşti pe ceilalţi, te stropeşti în acelaşi timp şi pe tine, îi explică băiatul.

Maşinuţa nu se gândise la asta înainte. Într-adevăr, şi ea era plină de noroi. Mai demult copiii o necăjeau, o strigau "murdărica". Însă până să-l întâlnească pe Matei îi stropea la rândul ei, şi gata. Apoi, de necaz, începuse să stropească pe toată lumea, fără să se gândească dacă oamenii care treceau pe lângă ea îi făcuseră într-adevăr vreun rău sau nu. Pentru că aşa se întâmplă mereu când începi să faci rele - devine din ce în ce mai greu să te opreşti.
- Ştii la ce mă gândeam? întrebă Matei. Nu vrei să te spăl în garajul lui tati?
- Uau! se minună Maşinuţa. Chiar aveţi un garaj?
- Da, o asigură băiatul. Şi dacă vrei, poţi sta şi tu acolo. Tata nu se va supăra. Dar trebuie să fii curată, dacă vrei să fii maşinuţa mea!
- Bine! se învoi ea. De acum înainte voi fi maşinuţa ta.

Matei spălă temeinic maşinuţa cu apă şi săpun. Într-o clipă, tot ce era negru pe ea se preschimbă în verde aprins, iar roţile Maşinuţei deveniră galbene.

Astfel, Maşinuţa Verde cu Buline Albe, Capotă Roşie, Volan Auriu, Portiere cu Steluţe Multicolore şi Roţi Galbene era de-a dreptul fericită. Era bucuroasă pentru că în sfârşit nu mai era singură, pentru că avea şi ea un prieten.

Şi, ştiţi ceva? După această întâmplare nimeni nu i-a mai spus Maşinuţa Neagră. Doar devenise o Maşinuţă Curcubeu. Adică cea mai grozavă Maşinuţă care se adăpostise vreodată în casa unui băieţel. Nicicând nu fusese ea una obişnuită dar acum, că devenise şi colorată pe deasupra, Maşinuţa Curcubeu îi mulţumi imediat noului ei prieten, Matei. Cum anume? Simplu. Îl invită să urce, închiseră amândoi ochii şi... îşi luară zborul. Şi zburară peste tot pe unde a vrut Matei. Trecură pe deasupra parcului lui favorit, apoi pe deasupra mării, după care zburară şi la munte, apoi la bunici. Şi, poate n-o să mă credeţi, dar eu zic că nu s-au oprit nici acum.

Matei şi Maşinuţa Curcubeu încă mai gonesc şi astăzi încotro vor ei. Sunt mereu în căutare de noi prieteni şi de noi aventuri.