Şi fetiţele sunt oameni, nu-i aşa?

Recunosc, niciodată n-am fost atentă la culorile hăinuţelor lui. Nu m-am gândit să-i aleg tricourile după regula roz pentru fete, bleu pentru băieţi.

Mie îmi plac atât de mult pastelurile şi culorile calde, încât nu m-am dat niciodată în lături atunci când a fost vorba să-i cumpăr lui Matei un tricou roşu, galben ori portocaliu. Ba chiar l-am îmbrăcat şi în roz atunci când era combinat cu maro ori gri. Şi, sinceră să fiu, l-aş îmbrăca în orice culoare luminoasă, fără niciun fel de rezerve. Am oroare de ţinutele "à la Dickens" la băieţi!

Însă lucrurile au început să se complice puţin. Mai nou nu mai am voie să-l îmbrac "aiurea", ci doar în hăinuţe pentru băieţi, de preferinţă, colorate în albastru ori verde. Nu mai am voie să-l duc la un film "cu" sau "pentru" fete. Şi în niciun caz n-am voie să-i citesc vreo poveste cu prinţese. Poveşti de genul "Cenuşăreasa", "Albă ca Zăpada" ori "Frumoasa din pădurea adormită" sunt prohibite la noi în casă.

O să-mi spuneţi că e cam mărişor pentru ele şi poate din cauza asta le respinge. Nici vorbă. "Sunt cu prinţese, deci sunt poveşti pentru fete!" mi s-a explicat deunăzi. Iar de cărticica "Matilda", în care de bună seamă că protagonista e o fetiţă, a fost foarte greu să-l conving să se apropie, deşi eroina era de o vârstă cu el: avea cinci anişori şi jumătate.

Ca să mai uităm de "griji", am început să ieşim mai des în parc, dar se pare că nici acolo n-am reuşit să scăpăm de probleme...
- Mi-a plăcut de tine, te-ai dat foarte bine pe bicicletă.
- Da, i-am întrecut pe toţi oamenii şi pe fetiţă!
- Şi fetiţele sunt oameni, să ştii...

Nu răspunde. De fapt, nici nu cred că mă mai aude. Se schimbă în grabă în hăinuţele de casă, cu ochii ţintă la reclama de la televizor. E foarte concentrat la anunţul pe care-l vede.
- Uite! îmi arată distrus. Din 26 august o să ne dea din nou "Barbie în Fairytopia". Oribil!
- Te deranjează că e numai pentru fete?
- Normal! Eu vreau "Arthur" şi "Casa bântuită" şi...
- Şi, fetiţele nu trebuie să se uite şi ele la ceva? Nu aşa e corect?
- Ba da, da' de acolo le vin tot felul de idei, cum să ne pupe mai bine. Ne aleargă prin grădiniţă şi asta nu e corect deloc.

Nu mă pot abţine şi zâmbesc.
- De ce râzi? Sunt foarte enervante! Toate vor să se mărite, toate vor să se pupe, când eu nu-mi doresc decât să fiu lăsat în pace.
- N-o să fie mereu aşa, încerc să-l amăgesc. Şi oricum, nu toate fetele sunt la fel. Uite, eu cer voie înainte să te pup.

Îl văd că zâmbeşte pe sub mustaţă.
- Bine, dacă tu vrei şi consideri că eşti băiat foarte mare, am să renunţ şi la asta.
- Nu e nevoie, se grăbeşte să mă asigure. Mămicile nu se pun!

Deocamdată, facem excepţie de la axioma "fetele nu sunt oameni", doar eu şi o potenţială surioară. Ieri m-a anunţat că dacă printr-un ghinion teribil i s-ar întâmpla să aibă chiar şi o soră mai mică, aşa cum era Didi din desenul lui favorit "Arthur", nu s-ar certa cu ea în fiecare zi. Şi, uneori, ar lăsa-o să-şi plimbe păpuşile în maşinuţele lui.

Sper să-i treacă în curând, până la urmă e doar o "fază". Cel puţin aşa m-au asigurat atât amicii cu asemenea mici misogini în dotare, cât şi cărţile de psihologie pe care le-am "consumat" în ultima vreme.

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.