30. Cînd mă întorceam a început să ningă

19 decembrie 2000
Adriana era prietena Nadiei cea mai bună. Ea zicea că relaţia asta merge pentru că vreau eu să meargă. Mă întreb dacă simte satisfacţia de a fi avut dreptate. Eu şi Nadia eram mult diferiţi - şi de aceea plutea aşa un mister, cum de sîntem împreună. Cum pot eu accepta să ne vedem atît de rar?

Adriana a venit astăzi de la Cluj. Ea e în anul doi la design. Demult, cînd era în liceul de artă, am rugat-o să-mi deseneze un cîntec al Ioanei care spunea (cîntecul): "Pe domniţa asta ce de dragoste nu ştie / s-o lăsăm să-ngheţe în stearpa cîmpie / ca să afle acolo tremurînd în zăpadă / că trebuie să fiu iubit". Nu mai ştiu – persane erau versurile? Uite caseta aia n-am găsit-o! Avea dungi portocalii şi galbene. Unde-o fi?

20 decembrie 2000
În "Viaţa ca o pradă" scria Preda despre şocurile pe care le primim de la un prieten – chiar dacă-s mici, ele lovesc adînc, cu greu ne reechilibrăm. În timp ce infamiile altora nu ne culcă la pămînt.

Mă gîndesc la Ioana, cînd îmi zicea: de ce trebuie să poţi controla gîndurile, sentimentele celuilalt? De ce să fii sigur ("de ce neapărat să ai ceva în mînă" –zicea ea). Eu pe mine să mă conving că asta e nevoia mea cea mai acută, eu singură vreau să ajung la o anumită concluzie. Eu îi vorbeam cred de stabilitate. Cred că era o poezie indiană, aceea cu domniţa neştiutoare de dragoste.

Acuma-i după-amiază. Am fost după cumpărături. Pe stradă, lapoviţa îmi venea fix în faţă, aşa cum îmi place mereu. Mai bifez de pe lista "plăcerilor": dimineţile, drumul pînă la gară la început de excursie, să mă bălăcesc în baie, mirosul lenjeriei de pat abia schimbate.

"Nu primim decît colindătoare" a scris Laur pe un afiş de pus pe uşa de la intrare. Pe cea a băii e un altul, binecunoscut, albastru: "Finanţat de Comunitatea Europeană", iar pe capacul cutiei de medicamente scrie: "Eu să cedez uşor ?".

Corina zice că eu semăn cu Jack Kerouac în poza aia din camera ei. Mai sunt poze cu laur, cu şosele americane şi cimitire de maşini.

21 decembrie 2000
La Alexandria avem o casă mică. Sunt doar două camere despărţite de o uşă veşnic deschisă. Acum, iarna, nici n-ar putea fi altfel, sobă există doar într-una din camere.

Aseară am fost în Craioviţa Nouă, nu mai văzusem demult cartierul. Nadia şi cîteva din prietenele noastre locuiesc acolo.. Cu Adrian am vorbit despre filme şi cărţi şi eu m-am simţit, din cauza Nadiei, foarte obosit. Cred că am ajuns la capătul agoniei unui sentiment. Nici o zbatere, dar nici supărare, nici dorinţe, doar oboseală. Un sentiment mort, imposibil de resuscitat. Poate că altele se vor naşte, mai devreme sau mai tîrziu.

Cînd mă întorceam spre casă a început să ningă.