Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aventuri pe hârtie


Mediana Stan

30.04.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În oferta de job din ziar, "Căutăm traducător din domeniul IT", era o listă întreagă de cerinţe, din care nu cred că îndeplineam nici jumătate şi trebuia bineînţeles şi o scrisoare de intenţie. Ştiind ce termeni din lemn lustruit se vehiculează prin astfel de scrisori: competenţele, dinamismul, abilitatea, comunicarea, integrarea, intenţia mea era de a-i evita complet şi de a mă distra puţin totodată, deşi dezvăluiam astfel din ceea ce eram cu adevărat, numai că nu voiam să-mi pese de asta. A ieşit cam aşa: citesc curent revista dumneavoastră, citind-o am impresia că mă aflu în Războiul Stelelor, e de-a dreptul fascinant să citeşti despre tehnologiile viitorului, despre internet şi roboţi. Hobby-ul meu este poezia şi găsesc aici o adevărată sursă de inspiraţie, deseori strâng într-un document cuvinte pentru o poezie modernă, poezia nu trebuie să ţină pasul cu viitorul? Lista mea cuprinde cuvinte ca: cyborg, multitasking, daemon, init, analog, aleatoriu, permutare, pivotal, modular - modularitate, frumos cuvânt, vast şi cu o sferă largă de sensuri, baterie, desigur, dar mobil sau mobilitate? Pe acesta pur şi simplu îl văd! Ehei, dar virus scan, parcă e lipit pe hubloul unei nave cosmice... ca să nu mai vorbesc de ecran, care are o sonoritate a lui. Nu am mai tradus până acum aşa, masiv, în prezent am un job part-time de traducere siteuri, acum traduc setări phpfox în română şi m-am oprit în mijlocul filtrelor pentru spam, ca găina în grămadă, pentru a vă scrie această scrisoare de intenţie, în cazul în care vă interesează oferta mea...

Nu mă gândeam că or să mă cheme, dar culmea că m-au chemat, culmea că ignorau hârtiile, am dat un test... aşa am ajuns să adaptez articole dintr-o revistă americană de IT. Şeful, Parker, era din California, purta o cămaşă albă, strâmtă şi scurtă, cu butoni de aur şi pantaloni strâmţi, cu talie joasă. Când se aşeza, cămaşa i se ridica şi mai mult, lăsând un gol de vreo două palme între îmbrăcămintea de sus şi cea de jos - eu nu aş fi îndrăznit să mă îmbrac astfel - un păr roşcat, lânos i se revărsa pe piept şi pe spate până la brâu. Părea că tocmai descălecase de pe cal, iar peste bucata de piele goală îi lipsea cureaua cu pistoale. M-am bucurat eu, nu-i vorbă, că am prins IT-ul de un picior, dar după câteva zile mi s-a cam spulberat bucuria. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă IT. Citeam sau mai bine zis reciteam cărţi de fizică, de reţele, stăteam la calculator de dimineaţă până noaptea târziu, şi tot simţeam că nu făceam faţă. Eram foarte nesigură şi mă mişcam ca melcul. Ce trebuia să fac în zece minute, făceam în douăzeci, ce trebuia făcut în mod normal în două ore îmi lua trei, şi tot aşa.... Pentru a-mi termina treaba stăteam zilnic două, trei sau chiar patru ore peste program. La un moment dat, pur şi simplu renunţasem să mai merg acasă. Ce să mai orbecăiesc pe străzi ca un huhurez pe la două noaptea - mă întindeam frumuşel pe canapeaua din hol şi până pe la şapte fără ceva nici nu mai simţeam că exist... după care făceam un duş fierbinte, pregăteam filtrul de cafea şi o luam de la capăt. Cât despre colegi, nu erau bucuroşi de noua colegă. Se strângeau în hol şi-i auzeam vorbind: "Eu mereu am zis... nu e bine să lucrezi cu femei, dacă sunt frumoase te tulbură, iar dacă sunt urâte îţi devin antipatice, îţi piere cheful de lucru, pur şi simplu." Odată, în timp ce lucram, mi-am scos un creion dermatograf şi o oglindă şi mi-am pictat buzele crezând că nu mă observa nimeni... deşi păreau scufundaţi în altă dimensiune, două perechi de ochi s-au ridicat încet pe deasupra ecranelor şi o voce duioasă, a rostit rar: "Altfel nu merge, nu?" "Nu", am spus eu, tare, clar şi din tot sufletul. Mi-am apăsat buzele să se uniformizeze culoarea, capetele s-au lăsat încet la locul lor, lucram într-o tăcere de moarte, iar când se discuta ceva se făcea într-un mormăit foarte mărunt, apoi, de nervi sau de stânjeneală, am pocnit din buze, cam ca măgarul lui Shrek în trăsură. Unul dintre ei, profesor doctor şi încă vreo patru titluri după, a întors capul şi a spus încet, monoton: "Deja e lipsă de civilizaţie..." M-am înroşit şi mi s-a făcut cald. Mi-am cerut scuze şi am ieşit să beau apă.

Am avut câteva momente în care am vrut să dau bir cu fugiţii, dar am amânat, mi-am zis că mai merita să lupt. După o jumătate de an, mergeam mai binişor, Parker era chiar mulţumit de mine. Buun, şi într-o zi ce-i vine lui Parker, de acolo din California lui? Parker era când aici, când acolo. Probabil se holba la cactuşi şi se scărpina... Am primit un mail, prin care ne anunţa că dorea să iniţieze un concurs cu tema poveste de groază cu un calculator, premiul - un laptop Toshiba, după care urmau verzi şi uscate, strategii de marketing... Tema concursului mă lăsa rece, dar premiul mi-a stârnit interesul, din acel moment mă întrebam mereu dacă voi avea un laptop Toshiba sau nu voi avea. În timp ce scriam de zor despre fabricarea cipurilor pe pastilă de siliciu, un daemeon rula pe fundal posibile poveşti despre cum m-ar putea îngrozi un calculator, cât mai rău, până la leşin. Cine credeţi că m-a ajutat în treaba asta? Am găsit într-un număr mai vechi un articol despre creierul pisicii folosit ca model pentru realizarea unor cipuri de ultimă generaţie. Cum am terminat de tradus articolul despre cipuri, am însăilat repede, în continuarea lui, să nu-mi pierd ideile, o poveste cu o pisică persană cu ochi aurii şi nasul cârn la care ţineam enorm. Era bolnavă şi îi administram medicamente cu ajutorul unui cip implantat în ceafă şi controlat de la calculator. Am extins programul şi i-am creat un avatar într-un spaţiu virtual dotat cu tot ce-i trebuia pisicii. Bineînţeles că mi-am creat şi eu un avatar. Nu numai că îi administram medicamentul la oră fixă, dar o şi pieptănam, îi dădeam să mănânce şi altele. Era o plăcere să deschid programul şi să-mi pieptăn pisica, s-o aud torcând în acest timp, deoarece operaţia îi plăcea foarte mult. Treptat mi-am dat seama că şi restul de operaţii virtuale se transmiteau pisicii. Cipul acela făcea mai mult decât să elibereze doze de substanţă la anumite ore, se integrase cu creierul ei, şi cele două pisici comunicau. Nu aveam o pisică, ci o pisică cyborg. Era ceva ce depăşea puţin bietele noastre posibilităţi cunoscute. Oare ce mai urma? În noaptea aceea am dezinstalat softul, iar urmarea a fost că pisica a dispărut. Deodată mi-a trecut prin minte un gând care m-a făcut să îngheţ în hol, în întuneric, cu o mână pe întrerupător... eu... eram acolo, în program cu ea, oare... mai existam? Eu nu aveam cip, dar creierul meu se integrase cu cipul pisicii... A doua zi am ieşit pe stradă, până la lucru nu m-am întâlnit cu nimeni cunoscut, un biciclist a fost gata-gata să dea peste mine, asta a făcut să mi se zburlească părul... Atunci am realizat că, dacă nu te întâlneşti cu cineva cunoscut, nu poţi să-ţi dai seama dacă exişti sau nu, că realitatea noastră este mai ciudată decât credem, nu degeaba oamenii de ştiinţă repetă mereu această afirmaţie. Cipul acela comandase o dezintegrare a atomilor noştri pe care îi mutase în... electroni de siliciu antrenaţi prin porţile acelea minuscule care se închid şi se deschid generând 1 şi 0... Am ajuns captivă împreună cu pisica mea undeva prin milioanele de tranzistori ai unui calculator. Mesajele mele de ajutor apar aleatoriu, pe ecranele unor calculatoare: Ajutaţi-mă să ies de aici, să revin la realitate! Oare mă va lua cineva în seamă? Am recitit şi m-am întrebat: voi avea un laptop Toshiba sau nu voi avea?

Nu am avut. Premiul a fost atribuit unei poveşti în care un utilizator a primit un mesaj de genul alarmă, pământul este invadat de nave UFO. Adio, laptop!

Peste o săptămână, un coleg a venit la mine şi mi-a împins uşurel revista tipărită deschisă, peste tastatură. S-a retras privindu-mă ţintă şi clătinând din barbă. Am simţit că mă prăbuşesc într-o a patra dimensiune, undeva în ecran, peste avatarul meu captiv. În revistă, o revistă serioasă de IT, după o serie de articole despre cele mai noi tehnologii şi programe, după cover story-ul despre naşterea microprocesoarelor cu titlul What's Inside Your Laptop?, sub o reclamă "More choices, more technology, more fun"... urma "Pisica din siliciu", povestea mea. Era şi semnată, frumos, sub titlu, totul era în regulă. Uitasem să-mi mut povestea, trimisesem revista la tehnoredactare, şi nu observase nimeni. Se tipărise aşa.

Ei bine, dacă voisem o poveste de groază, acum aveam una. Şi nu numai povestea era de groază, ci şi povestea poveştii... Şi ce era şi mai extraordinar, pe toţi dracii, o avea şi Parker, o poveste originală, şi de groază, de ţi se tăia suflarea. A sunat telefonul. Parker mă chema la el. Colegii stăteau strânşi în hol şi discutau încet într-un fum de să-l tai cu cuţitul. Când am ieşit s-a lăsat tăcerea şi toţi şi-au clătinat bărboaiele... "Eu mereu am zis..." am auzit în timp ce ieşeam. Parker stătea cu picioarele pe birou, unul peste altul şi trăgea din lulea. Avea nişte ochi mici, albaştri, care mă priveau larg şi profund, ca şi cum ar fi vrut să-mi vadă toate capacităţile, incapacităţile, abilităţile, integrarea, dinamismul, nu numai actuale, dar şi din viaţa anterioară. "Hi, Stan!" Acum, umblam eu în cămaşă şi blugi ca şi confraţii, dar nu aveam chef să-mi spună aşa. Am luat-o de la capăt ca în prima zi când am discutat cu el: My name is... "Ok, ok, a zis el, limba asta a voastră" - apropo de limbă, pe Parker îl înţelegeam cu o întârziere de trei, patru cuvinte, sunetele îi gâlgâiau pe cerul gurii - "unele cuvinte mai sună cumva, dar cartof, e un cuvânt pe care îmi vine să-l spun mereu şi tot nu înţeleg cum dracu' poa' să existe un aşa cuvânt? Cartof!..."

La capătul şirului de clădiri, pe malul unui pârâu care traversa zona, se afla o cârciumă înjghebată din scânduri şi tablă, cu trei mese şi trei scaune, din cauza pârâului îi spuneam zonei Silicon Valley, prin analogie cu locul de baştină al lui Parker, iar cârciumei îi spuneam La Copacabana, numele ei pictat pe o tablă cu litere ca nişte furnici uriaşe, negre, fiind La botul calului. M-am aşezat şi am băut un păhărel de dracu' ştie ce, tare şi greţos, şi am fumat vreo trei ţigări una după alta - Carpaţi fără filtru, cumpărate la bucată. Mai încolo stătea un client care după cum se strâmba cred că bea aceeaşi chestie, dar efectul era neaşteptat, nu mă mai puteam gândi decât că scaunul ăla cu omul pe el avea cinci picioare şi mă preocupa teribil cui îi lipsea un picior, lui sau scaunului.

Spre mirarea mea, nu m-au dat afară, am primit doar o sancţiune. A doua zi după sentinţă, colegii stăteau strânşi în hol la o pauză. Spălam o ceaşcă de cafea într-o bucătărie mică şi i-am auzit: "E photoshop, daaa... aşa sâni, egali, nu există în realitate, sunt prelucraţi în photoshop." Am rămas un moment cu ceaşca în aer, apoi am întors capul: analizau un bust de femeie din revistă care avea în loc de ochi două lentile foto. "Da, a zis altul, sânii au mereu mici diferenţe, se poate întâmpla că unul e un pic mai... şi altul un pic mai...." Am închis robinetul, m-am şters pe mâini şi m-am dus în mijlocul lor. Le-am spus frumos şi dintr-o suflare, privind de la unul la altul, cu cel mai inocent ton: "Ai mei sunt egali!". Au clipit mărunt, s-au tras de bărbi, după care au închis revista şi s-au înghesuit pe uşă înapoi la lucru.

Peste două săptămâni, din mesajele cititorilor s-a văzut că povestea mea nu numai că nu supărase pe nimeni, dar avusese şi oarecare succes, mulţi credeau că fusese plasată acolo intenţionat şi, cum se întâmplă de obicei, câţiva o luaseră de bună.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Felicitari, Mediana!
    Rodica_lacramioara Cristea, 01.05.2011, 17:50

    Minunat scrise "Aventurile tale pe hartie". Stilul tau m-a captivat! Esti o avalansa de cuvinte intr-un stil natural, perfect colorat, imbinat, combinat, plin de spontaneitate si vioiciune.
    Versurile tale le-am apreciat, de fiecare data, esti o poeta plina de candoare, cu o imaginatie inepuizabila, dar se pare ca si proza ar putea fi cea in care te vei intrece pe tine insati si in care vei putea excela.

    • RE: Felicitari, Mediana!
      Mediana, 02.05.2011, 13:25

      sper sa riposteze cineva :-)

ARHIVA RUBRICII

Sageata Broasca ţestoasă / Selecţia negativă, Sanda Golopenţia
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Duhul pământului, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Acvila, C.D. Zeletin
Sageata Ţăran sărac sportiv / Clar de primăvară, Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Cum m-am re-îndrăgostit de literatura română, Mihai Brezeanu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer