Un experiment. S-a numit călătorie de un an în jurul lumii. Şi s-a cam încheiat, oricît părea să nu se mai apropie de vreun final. Se presupune că am ajuns la un nivel avansat, deci nu mai vorbim despre detalii de călătorie ci despre psihologia profană a acestui experiment. Să-ţi supui mintea şi trupul unui tur de acumulări şi experimente care devin rutină. Cine se bagă la cotizat? Pentru că viaţa a devenit un drum iar drumul s-a transformat într-un cerc. Foarte matematico-ironic. Şi totuşi, nu pentru că am fi trecut deodată de partea cealaltă a creierului, cercul este acum o spirală. M-am dat gata cu asta. De aici se decide sensul ei. Hopa! În sus sau în jos, înapoi sau înainte. Pentru alte sugestii, vă rog să-mi scrieţi. Cert este că nu te mai poţi întoarce la nici un punct din care ai plecat, nu pentru că punctul şi-a schimbat coordonatele ci pentru că tu nu mai ai aceiaşi ochi cu care să poţi vizualiza punctul care poate deveni fie gigant, fie imperceptibil. Atunci mai bine ţi-ai pune nişte ochelari de cal.
Chiar dacă pare un cerc perfect, coincidenţa punctului de plecare cu cel al sosirii nu garantează formarea identicului. Percepţia se schimbă radical. Radical din val. Percepţia te modifică. Un an de zile nu poate trece neobservat peste circumvoluţiile testate. Ajungi să vezi totul ca printr-o lupă, apoi ca printr-un binoclu, ca să devii tu acea particulă de nisip privită la microscop. De la lupă la particulă, eseu despre cum să-ţi pierzi minţile fără ca ceilalţi să observe. O adiere de vînt care poate transforma Iadul în Paradis şi Paradisul în Iad. Zeii cad, zeii se ridică. Hopa Mitică! Totul e ciclic şi mintea caută un punct fix. În cazul în care mai ai ceva echilibru. Pe scurt, a călători un an de zile pentru ca mai apoi să te întorci acasă, este o potecă cu două direcţii: fie demenţa, fie iluminarea. Cărare, cărare, bătută de soare. Poate ar mai fi o variantă: iluminarea prin demenţă. Acuma chiar m-am încurcat în calcule, domnule. Şi direcţiile la rîndul lor pot avea bifurcaţii şi ramificaţii astfel încît să ajungi să crezi că totul e un labirint făcut special pentru a-ţi arăta că drumul nu are de fapt sensuri ci merge în cercuri concentrice. De parcă am fi descoperit chibritul. Oricum ar arăta ea acum pe o hartă metafizică, călătoria asta m-a aruncat la un mal. Şi era cît pe ce să mă înec. Nu-i cunosc încă numele şi nici nu ştiu din ce categorie de maluri face parte.
E un mal nisipos, stîncos sau pietros? Poate e un mal artificial, cu nisip importat. În cele trei săptămîni de la întoarcere au fost mai mult pietre, cu mici petece de nisip alb acoperit cu şaluri de mătase. How much? Lucrurile cele mai simple au prins conotaţii epopeice. Aşa grăit-a Zarathrusta. Ceaiurile cu prietenii şi săpatul în grădina bunicii, repere sacre. Să călătoreşti în jurul lumii şi să te emoţionezi lîngă satul natal al tatălui tău, să urci pe cele mai spectaculoase cărări din lume şi să-ţi dea lacrimile pe pontonul de la lacul pe care îl ştii din faşă, să cunoşti cele mai interesante figuri pămîntene şi să te minunezi de frumuseţea prietenilor tăi. Cînd totul poate fi mult mai ieftin, alegi calea bătută cu pietre scumpe luate pe credite. Să pui un săculeţ cu flori de cîmp la mormîntul prietenei cu care te reîntîlneşti de Paşti. Da, viaţa nu e un circ, nu e un drum, nu e un simbol, poate nici măcar o trecere. Este o călătorie în jurul minţii tale modificabile în fiecare fracţiune de secundă. Big Bang Experiment.
Dacă aş putea sta într-un singur loc, dacă aş dobîndi acel surîs budist pe buze şi mi-aş vedea prietenii rîzînd în soare, aş putea spune că fericirea nu e nici în curte la Dionis, nici la capătul lumii, nici în adîncurile oceanelor, nici pe vîrfurile munţilor, nici în temple, nici în gherete cu mîncare asiatică, nici în restaurante franţuzeşti, nici în magazine colorate, nici măcar în roci vulcanice. Poate la firul ierbii. Fericirea nu există într-un loc sau într-o comunitate. Fericirea este o fracţiune de secundă care vibrează înalt alături de cei ce ştiu să zboare cu propriul spirit liber. Şi cam a lor va fi împărăţia. Fără temple, fără ghirlande parfumate, fără împăraţi sau împărătese. A noastră. Pentru că totul se reduce la un punct. Final. Zbang!
