Greva Ducelui

"De azi nu mai citesc nimic", spuse Ducele, şi se ridică în capul oaselor, deşirându-şi fizicul coleric pe fundalul tapetului său cu porcuşori de Guineea. Auditoriul aplaudă brusc şi furtunos, ca o ploaie de vară. Erau patru femei între două-trei vârste. Una dintre ele, doamna Ferfelea, purta o rochie galbenă, fără bretele, fără volane, fără perdea. Ducele îşi propti o secundă privirea în cârligele ei ajutătoare, apoi prelungi suspansul declaraţiei generatoare de orgasme pălmaşe aprinzându-şi un trabuc jerpelit. Cele patru femei îşi sucombară respiraţiile, făcându-le prizoniere în plămânii mai mult sau mai puţin generoşi.

"Să vă explic, doamnelor..." Ducele pufăi cu un oftat albastru ce răscoli dincolo de termopane. "Voi întrerupe pe termen nelimitat această activitate culturală, în semn de protest". Îngrijorată de ceea ce urma să audă, domnişoara Sevastopol, o femeie uscăţivă, ce nu cunoscuse tandra atingere a unui deget de bărbat vreme de 67 de ani, leşină cu demnitate. Imperturbabil, Ducele îşi continuă discursul, magistral început. "Protestez împotriva romanului publicat de necunoscutul domn Benjamin Teodorescu, de la nesemnificativul etaj 7 al blocului nostru. Protestez împotriva editurii care a excretat o producţie cu un titlu atât de rahitic - Dau un ducat pentru o femeie cu pene - şi, mai ales, protestez împotriva lipsei de discernământ care se aşterne ca o cenuşă izvorâtă dintr-un vulcan noroios, abitir manifestată în lumea noastră literară, din ce în ce mai crudă şi mai posacă. Această nemernicie machiavelică a directorului editurii Prinţ şi Cerşetor pune în umbră întreaga mea operă literară, desăvârşită cu zel, sudoare şi, în primul rând şi fără lipsă de modestie, talent, vreme de 27 de ani şi concretizată în briliantul Dicţionar Al Chipurilor Neînţelese, ajuns anul trecut la a zecea ediţie. Una princeps, cu foiţă de aur şi pergament de Mesopotamia între secţiuni. Doamnelor, vă îndemn să vă alăturaţi acestui protest pe termen nedeterminat, pentru a dovedi întregii lumi că încă există demnitate, spirit, tărie de caracter şi că putem izbândi artistic numai şi numai prin valoare şi nicidecum prin şanţurile literare ale unor oameni cu mintea ascunsă în dulapurile cu schelete ale societăţii!". Cu tonul ridicat câteva octave, Ducele sfârşi discursul trântind un pumn în măsuţa de cafea din faţa lui, întemeiata manifestare de război având ca efect răsturnarea ceşcuţei cu espresso în poala înţepenită de emoţie a doamnei Ferfelea, care-i sorbea cuvintele cu un aspirator nazal.

Vreme de câteva secunde, tăcerea se lamentă în sufrageria înghesuită a Ducelui, precum o oaie dusă la tăiere în deplină cunoştinţă de cauză. Femeile - cele trei încă pline de detalii - nu îndrăzneau să spună ceva. Ducele le privea triumfător şi glacial. Ciocul grizonat şi rar i se zbătea insesizabil, ca o corabie acostată în laguna închistată a bărbiei ascuţite. Mâinile îi înţepeniseră în şoldurile arţăgoase, acoperite de un halat vişiniu şi matlasat, model Hugh Hefner 1975. Bărbatul părea în armonie cu el însuşi, cu opera artistică a lumii şi cu paragrafele din codul nescris al bunelor revolte. Un tunet îndepărtat accentuă starea de tensiune. Domnişoara leşinată mişcă spasmodic din picior, semn că trăieşte pionieratul revoluţionar într-o lume paralelă, dar similară. Doamna galbenă pălise complet de câteva minute. A treia şi a patra dintre doamne, cunoscute în lumea literară a cărţii de imobil a blocului drept Marieta şi Nineta, făceau eforturi interne pentru a se re-echilibra termic şi a nu uda canapeaua bej, din piele întoarsă, a distinsului om de litere.

Ducele îşi relaxă dintr-o dată picioarele şi se aşeză pe jilţul cu ciucurei din străfundul căruia săvârşise atâtea fapte de glorie culturală. "Bun, doamnelor. Având în vedere că am dat startul grevei mele, şi cu speranţa că aceasta va fi susţinută puternic de propriile dumneavoastră dezabieuri spontane, vă invit să servim un pahar de vişinată. Doamna Nineta, faceţi dumneavoastră oficiile de gazdă, vă rog?".

Eliberată din chingile şi încărcătura momentului, doamna Nineta se ejectă din canapea precum naveta Columbia, călcă pe palma bietei şi leşinatei doamne Sevastopol - care cu această ocazie reveni pe planeta Pământ - şi se aruncă asupra unei damigene clasice, de dimensiuni medii, care-şi plângea singurătatea în spatele unui dulap cu ciorapi. Aproape instant, păhărele de sticlă, atent gravate cu modele populare, îşi făcură apariţia pe măsuţa de cafea. Doamna Nineta le umplu cu eleganţa cu care umplea pe vremuri paharele de şampanie la Capşa. Ducele ridică primul paharul şi toastă solemn:
"Pentru grevă!"

Cele patru femei îl urmară într-un glas, doar şovăiala domnişoarei Sevastopol zgâriind în mod impropriu ceremonia.
"De ce nu beţi, domnişoară Sevastopol?", tună reţinut Ducele, după ce trase prima duşcă.
"Ştiţi, diabetul..."
"Domnişoară Sevastopol! Nu este momentul să ne gândim la interesele personale. Dumneavoastră ştiţi, domnişoară, că eu sufăr de mai bine de zece ani de negi? Că în fiecare zi mă trezesc cu câte un neg nou, de fiecare dată în altă parte a trupului? Şi ce fac, domnişoara Sevastopol? Mă plâng vecinilor? Pun afişe pe scară? Bat la uşi ca să cerşesc milă sau tratamente ad-hoc? Nu, domnişoară! Dimpotrivă! Mă duc şi-mi cumpăr revista AS şi aştept răbdător să găsesc un articol despre tratamentele naturiste împotriva negilor. Nu pun boala mea mai presus de crezul pentru care lupt şi pe care se cuvine să-l cinstesc, fie şi printr-un modest păhărel de vişinată. Ba mai mult, având în vedere greva în care mă aflu, nu voi citi nimic până la final. Aşa că nu ştiu ce-mi rezervă viitorul la nivel de negi. Domnişoară Sevastopol, dacă dumneavoastră simţiţi că nu e cazul sau momentul să vă alăturaţi protestului meu, vă rog să părăsiţi deîndată încăperea. Fără unitate nu poate exista colectivitate. Să fie clar!"

Redusă la tăcerea supremă de noul discurs al Ducelui, domnişoara Sevastopol ridică ruşinată paharul cu licoarea spirtoasă, îl duse la gură şi-l dădu peste cap cu o mişcare bruscă şi incredibil de vioaie pentru vârsta ei. Tuşi apoi abţinut şi îngăimă răguşit:
"Domnule Duce, sunt în grevă alături de dumneavoastră şi de distinsele doamne Ferfelea, Marieta şi Nineta! Aşa să ne ajute Dumnezeu!"
"Aşa să ne ajute!", completară în cor cele trei greviste, moment în care soneria cu glas de cuc indonezian a Ducelui se auzi în triluri prelungi, reverberate artistic de pereţii neregulaţi ai holului. Ducele se încruntă, lăsă paharul pe măsuţă şi făcu semn către doamna Ferfelea.
"Deschideţi dumneavoastră, doamnă. Pesemne e administratorul şi vrea din nou un autograf pentru cine ştie ce nepoată invizibilă de-a lui. Rugaţi-l să lase cartea în hol, o să i-o semnez mai pe seară, dacă nu mă va răpune oboseala acestei greve indispensabile".

Femeia se conformă şi zbură către uşa de la intrare, în vreme ce doamna Nineta se simţi datoare să umple păhărelul maestrului, cu zâmbetul larg al datoriei împlinite.
"Doamnă", spuse Ducele către Nineta, ridicând paharul. "Sunteţi o vizionară. Să vă explic de ce. V-am visat acum două nopţi. Se făcea că eu intram în greva cititului iar dumneavoastră îmi mărturiseaţi cu mâna pe inimă că aţi avut o premoniţie cum că eu voi face acest gest extrem, dar demn. În acel moment, am fost iluminat oniric. Şi vă mărturisesc că de puţine ori în viaţă - şi am avut o viaţă încercată - m-am simţit atât de împlinit ca în acest vis. Adică dumneavoastră, doamnă, prin puterea dumneavoastră de anticipaţie, aţi urnit bolovanul revoltei într-un moment în care lumea se pregătea de auto-distrugere. Voi păstra fărâma dumneavoastră de contribuţie impulsionardă ca pe cel mai de preţ suvenir al acestei perioade de grele încercări ce va urma. Imaginaţi-vă! Nu voi mai citi ziarele la prima oră. Nu voi mai citi ingredientele de pe ambalajele de supe instant, motiv pentru care va urma în curând o inevitabilă grevă a foamei. Nu voi mai citi instrucţiunile de pe detergenţi - aşteptaţi-vă să mă simţiţi mai puţin odorizat ca de obicei. Nu voi mai deschide televizorul pentru a nu fi nevoit să mai citesc burtierele canalelor de ştiri sau subtitrările stupide ale filmelor de doi bani. Nu voi mai citi listele cu întreţinerea, numele firmelor, numărul tramvaielor, Biblia înainte de culcare, poveşti pentru nepoţii nenăscuţi, nu voi mai citi nici măcar gândurile oamenilor, doamnă Nineta! Ca un alergător de cursă lungă, mi se vor alătura mii de alţi oameni dornici să ucidă impostura şi lejerismul. Benjamin Teodorescu? Va fi doar un nume uitat în odioasele arhive ale unei edituri ce repugnă prin..."
"Domnule Duce!".

Stânjenită, doamna Ferfelea stătea în pragul uşii de la sufragerie, strângând la piept o carte voluminoasă, cu coperţi albastre ce îi asortau perfect ochii marini cărora le lipseau doar peştişorii de aur pentru a deveni promisiuni licăritoare.
"Domnule Duce, era domnul Benjamin Teodorescu. V-a trimis o carte cu autograf. Am îndrăznit să opresc câteva secunde greva mea personală ca să vă citesc dedicaţia. Spune aşa: «Distinsului meu prieten şi coleg într-ale literaturii, specialul domn Duce, cu ştiinţa că ducatul dumnealui va rămâne veşnic neîntinat de penele absurde ale vreunei cuceritoare». Şi... are şi-un P.S., dar mi-a zis să vi-l spun pe cale orală. Cică vă aşteaptă la un şpriţ şi-o tablă mai pe seară. A reparat televizorul şi a pus berea la rece pentru meciul cu Franţa..."