Rolul meu ca femeie este să hrănesc vieţuitoarele de la mine din teritoriu, să rămân în urmă, în umbră, curăţind culcuşul, frecând, periind, spray-ind, şmirgheluind suprafeţele pe care masculii se vor întinde.
Rolul meu ca femeie este să curăţ hainele de pe trupurile istovite ale masculilor mei, deşi aceştia nici nu observă că sînt murdare.
Rolul meu ca femeie este să tac şi să amestec în oala de pe foc, încercând să prind momentul înainte de a se arde, să chestionez despre pofte şi capricii, să surprind plăcut, să mătur gunoiul sub preş, să cos nenumărate petice peste rupturi.
Rolul meu ca femeie este să oblojesc masculii întorşi din luptele lor magistrale, din victoriile şi înfrângerile lor, care arată pentru mine la fel. Să curăţ rana, să suflu uşor, să sorb sângele ce curge încă, şoptind cuvinte de încurajare.
Rolul meu de femeie este să mă întind pe spate pe un pat şi să închid ochii, şi în timp ce alunec departe, să şoptesc cuvinte obscene unui bărbat excitat.
Nebăgată în seamă, să privesc pe fereastră acelaşi colţ nemişcat de lume, mereu.
Printre nenumărate umbre să mă strecor zi de zi, cu soarele care bate-n fereastră aruncând curcubee peste norii de scame ridicaţi de curentul ce străbate încăperile goale, cu mâini ocupate, în paşi moi cu tălpile goale, de colo-colo, din colţ în colţ, mutând lucruri, culegând cele căzute, ridicând, împingând, întorcând într-o tigaie. Împachetând lucruri călcate, scuturând pături, evaluând grăsimea pe o farfurie, acelaşi gest întrepătruns.
Am făcut asta azi? Sau a fost ieri? Ieri sau azi aproape identice, aceeaşi zi repetându-se mereu şi mereu, cu mici variaţii neglijabile, în toate cele patru anotimpuri posibile, cu tălpile goale lipăind peste tot, imprimând urme lipicioase de grăsime pe parchet. Iar perdelele, umflate de pale de vânt oprite brutal de către geamurile şi pereţii care îngrădesc rolul meu ca femeie, se ridică în jurul meu ca un giulgiu, în timp ce eu le împing înapoi cu mâinile, înecându-mă în pânza cea aspră.
Strada pustie umedă de ploaie, casa pe o fundătură, nicio maşină pe stradă, cer nemişcat, sunete din vecini, nemişcare. Casa cu alb şi cu galben, cu flori sălbatice în faţă, lângă lac.
O oală sfârâie, podeaua trosneşte, poc-poc, un rrrrrrrrr de la ceva în ecou, o voce de copil imploră în stradă, un avion trece prea jos, ce mi-a plăcut ieri, insuportabil astăzi. Miros de vanilie coaptă.
Ar observa cineva că nu mai sînt?