Pasajul

Canalul

Pasajul avea mai multe niveluri decât se aşteptase. Trecerea fusese însă progresivă, aşa că toţi membrii tribului agreau la ideea de transfer lent. Nu se grăbea. Câteodată dădea din aripile de Archeopterix ca şi cum ar fi vrut să iasă dintr-un ou căptuşit cu piele fină. Drumul către Exit era destul de clar, luminat puţin câte puţin, astfel încât să nu orbească nici unul dintre participanţii la traficul de canal. Îşi amintea din alte stagii ale evoluţiei lui cum se dăduse la un moment dat pe toboganul cu apă termală. Cam aşa ar fi trebuit să fie şi în pasaj, aşa că nu se agita prea tare. Se mişca lent, cu paşi mărunţi dar siguri. Se întorcea de pe o parte pe alta, ca şi cum ar fi încercat să se bucure de fiecare plutire. Va mai trece ceva timp până la următoarea levitaţie, aşa că îşi drămuia fiecare secundă petrecută acolo, printre lichide călduţe. Mai aţipea în căutarea mişcării perfecte. Se mai trezea, legănat de acelaşi balon călător care îl culesese de la capătul celălalt al lumii, de unde era mereu cald şi umed. Mediul lui era cel mai prielnic. Nu se compara cu nimic, aşa că totul părea ideal.

Momentul

Se apropia momentul, aşa că încerca să-şi menţină starea de acalmie pe cât posibil. Nimic nu dădea în jur semne de agitaţie, aşa că se menaja. Ananasul teleportat de pe planeta lui de baştină îi plăcea în mod deosebit. Vizualiza momentul ieşirii la suprafaţă printr-o tehnică de autohipnoză. Scălda totul în lumină albăstruie. Da, învăţase multe scheme magice de prin locurile exotice prin care fusese plimbat. Ce donatori ciudaţi avusese. Nu ştiau ei pe ce planetă aterizaseră, în schimb îl puseseră pe el responsabil de traseu. Ştia că vine cu un scop, aşa că se pregătise bine cu tot felul de ofrande pentru toţi cei care aşteptau cu sufletele la gură. Nu va fi uşor să mulţumească pe toată lumea. Fiecare cu stilul lui. Ziua de azi îi adusese puţin mai multă lumină. Se bucura de absolut fiecare rază, filtrată bine prin perdelele de mătase spaţială.

Aterizarea

Se stresase puţin în ultimele zile. Parcă ceva mai striga din când în când, dar încerca să ignore semnele de agitaţie. Lacrimile nu penetrau spaţiul lui incandescent, aşa că nu avea de ce să se sperie prea tare. Totul trecea. Va birui şi clipa cea mare. Ştia că era capabil de unul dintre cele mai îndrăzneţe călătorii posibile. Trecuse prin atâtea. Nu avea cum să nu izbăvească şi în acest crucial al fiinţării. Mai trecuse prin asta, deci îşi formase un ochi critic. Avea încredere în tot ce îl înconjura. Avea să treacă cu bine peste toate nivelurile. Se apropia de cel final. Nimic nu-l mai oprea. Oare cum avea să se prezinte galaxia asta?