Sticker

Potopul trecea peste nasul înfundat. Organismul cedase de data asta. Îşi cerea drepturile şi părea ca nimic din cele promise să nu se materializeze la potenţialul aşteptat. Pretenţiile erau mari din partea comisiei de inhibatori. Virusul pătrundea încet dar sigur pe un teritoriu fragilizat. Ceea ce fusese puternic se chircise în faţa neputinţei de a se revolta. Faptul că-şi inhiba reacţiile dusese la o cumulare de tensiuni care începuseră să formeze chiorchini de nelinişti şi frustrări. În timp ce istoria se întorcea pentru unii, cu oameni de legendă culeşi de prin locuri sfinte, cu împărţit de energii din apele nemaipomenit de murdare ale sfântului Gange, cu prosoape culese de pe la party-urile din Goa, pentru alţii începea dezlănţuirea unei cavalcade de agresiuni virale. Ea se manifesta prin culoare şi lumină. Atunci se hotărî să deseneze pe autocolant, pentru a fi liber să îşi împartă abstractul peste tot pe unde păşea timid către soare. Everybody loves the sunshine. Iată această uniune cu natura terestră şi umană care se declanşa odată cu înflorirea misterioaselor flori de sânziene. Noaptea cea magică nu adusese ursitoare la casa de la lac, ci o acalmie periculoasă. Dacă nuvelele fantastice se manifestau în plan real era pentru că fiecare particulă din organism cerea o ieşire din cotidian.

Singura escapadă era încrederea în cei ce mai aveau şanse la evoluţie. Ce era mai interesant era că şi acei oameni se cereau descoperiţi în cele mai ciudate conjuncturi. Era în drum către curatorii de urechi, când în cale îi ieşi o broască nisipoasă. Atunci realiză încă o dată puterea ideii, cât de mărunte. Îşi alesese culorile şi îşi începu noua odisee care nu spera să fie înţeleasă. Ţinea şi de o lene care venea şi dintr-o epuizare a resurselor fizice şi morale. The age of Kali era simbolul unei ere care trebuia să compenseze o perioadă de glorie personală. Dacă ar fi lipit peste tot în oraş simbolul ieşirii din cotidian, ar fi reuşit poate să dea de înţeles că fiecare cu realitatea lui. Atunci începu să viseze tot felul de anomalii legate de vieţile paralele ale celor care ar fi îndrăznit să facă artă de amorul artei. Lipirea desenelor pe orice suprafeţe plane nu simboliza în sine mare lucru. Ce era de luat în calcul era impactul vizualizării absurdului concretizat. Stând la stop şi aşteptând să ţi se dea libertatea de a trece mai departe, vezi un sticker fosforescent care te trimite cu mintea la următorul stop unde vei găsi următorul simbol luminos. Şi toate astea pentru că drumul către lumină poate fi şi incandescent.

Azi nu scria pentru plăcerea scrisului ci mai mult din dorinţa de a evita rememorarea evenimentelor declanşate într-o săptămână plină de patimi imaginare. Absenţa elementului esenţial devenise toxică. Dacă ar mai fi avut vârsta aventurierilor globali ar fi luat-o din nou la pas. Ceea ce şi făcuse cu ani în urmă. Dar pentru că de data asta se dedublase iremediabil, drumul către centru se cerea trecut în mod obligatoriu prin focurile călătoriei interioare. Revelaţia nu avusese mare valoare în contextul marilor schimbări sociale. În plan personal rămăsese acelaşi, în aşteptarea ustensilelor cu care să poată da un refresh la toată existenţa. Undeva nu înţelese formula.