Alege alge

Sărea cu hamul pe el în virtutea oricăror noi orânduiri care se puneau la cale în marea aglomeraţie urbană. Dincolo de fiare erau alge pline cu sevă. Înota printre ele şi tot planctonul pălea la pipăitul degetelor care pentru prima oară prinseseră viaţă. Dincolo de vieţuitoarele care locuiau pe străzi şi purtau nume se dezvolta o zonă tropicală, lipsită de grijile cotidiene şi suburbane. Acea populaţie nu vedea feţe imense atârnând deasupra cutiilor de beton, aşa cum nici o grupare nu reuşise că capteze vreo atenţie. Pentru că acea populaţie deţinea ceva cu totul spectaculos pentru specia umană: memorie absolută. Iată înspre ce duceau povestirile SF de la gura cortului care se făcea în două secunde şi se strângea într-o oră. Şi totuşi, dincolo de perdelele moleculare, ziua alegerii se apropia vertiginos.

Visul din noaptea fără aer fusese îndeajuns de limpede. Întruchipa imaginea senzorială a dorului de ducă. Dincolo de atingeri existau concepte şi dincolo de ape era lavă. Călătorii din zonele apropiate ar fi spus că multe dintre trăirile spuse erau născociri. El ştia că numai astfel fusese în stare să-şi depăşească condiţia: prin transcendenţă spaţială. Pentru că nimeni nu mai ştia de glumă pe tărâmul cuvântătoarelor, speciile mâncătoare de alge alegeau tăcerea. Era clar că tibetanii din Dharamsala aşteptau încă marea evaporare.

În cort transpira un organism în plin curs evolutiv. Picătură cu picătură, respiraţie cu respiraţie, organismul îşi făcea loc printre cei care alegeau o altă cale de a-şi manifesta creativitatea. Pentru că dacă nu ei, cine avea tupeu să înfrunte sistemul solar? Pentru că degeaba avea puştimea parc nou dacă cei ce manevrau trenul nu aveau chef să care copiii. Era vorba despre o simplă schimbare de optică pentru o lume mai frumoasă. Pentru că nu putea înţelege transformarea pe care o sufereau toate organismele pure. De la înger la demon era un singur pas.

Acumulaseră tot ce prinseseră prin lume doar că memoria devenea un nor de praf. Norocul lor. Altfel ar fi înnebunit tot comparând sisteme şi valori. Dacă perfecţiunea nu exista, de ce atâta stres cu evoluţia? Aburul viitorului îi cuprinsese pe unii şi pentru prima oară în viaţă se hotărî să meargă la vot. Ciudat gest. Dar numai atunci feţele atârnate începuseră să cadă. Nimic nou sub soare. Doar organismul care cerea drept la evoluţie. Prin mişcarea de revoluţie. Pentru curăţat toţi foloseau o singură soluţie.

Pagina se apropia de final dar nu se oprea. Enigma trebuia soluţionată. Cine le va pune trotuar?