Rezonarea

Rezona cu undele cârlionţate din capul plin de vise ale celor care credeau într-un haos mondial cu valoare estetică. Îi identifica pe toţi care ar fi avut vreodată un potenţial în sensul modificării percepţiilor cognitive ale celor care gândeau cu un creier transfrontalier. Pe feţe li se citea zvâcnirea pulsaţiilor unei memorii colective. Se întâlneau săltând în acelaşi ritm pe liane înverzite, stăteau la taclale pe sub vinişoare mucegăite în culorile curcubeului metafizic, se scurgeau printre ultimele raze ale unui soare muribund. Cu un ochi era de partea cealaltă a structurilor metalice care înconjurau spaţiul translucid dintre turnurile gemele ale Asiei mari. Nu ştia cum să producă unde pentru a atinge înălţimi atât de artificiale, aşa că dădu salteaua zburătoare pe trei zdrenţe luate la risc de pe net.

Relaţiile cibernetice din ultima vreme erau motive de încântare energetică, aşa că profita la maxim de secundele de libertate antagonică cu ritmul ameţitor al celorlalte sfere plutitoare. Orice undă captată însemna o nouă renunţare la cursul metric al poveştilor de groază. Ar fi dat orice pentru a evita o nouă catastrofă cognitivă. Poate şi de aceea expunerea la razele solare fusese atât de vitală pentru mintea îndopată cu stresuri universale. Cursul logic al lucrurilor era atât de diferit de puterea rezonării spirituale încât şi-ar fi dat şi salteaua pe care se năşteau poziţiile de yoga, numai să câştige linişte.

Marşul lui funebru nu suna la fel de bine precum cel cântat la subsolul clădirii căptuşite cu impresii de călătorie mondenă. Poate că fiecare cuvânt însemna ceva şi poate că Chopin ar fi fost mai încântat de un marş nupţial decât de un studiu revoluţionar, dacă undele i-ar fi captat dorinţele romantice. Dar aşa stau lucrurile la capătul celălalt al timpilor sincopaţi: scapi de o anomalie ritmică şi dai de o miocardie. Problemele omenirii nu intrau pe gaura de iepure a înţelepciunii ortodoxe. De aceea rugăciunea trebuia făcută înainte de a penetra porţile miracolelor divine. Miracolul transmitea ultimatumuri sacadate. Iar nu mai avea credit pe mobilul scufundat în perne colorate. Cerul inspira unde pasionale. Din această cauză avioanele nu puteau decola.

Pe vapor era plin de femei cu văluri de mătase care păreau să alăpteze în lumina orbitoare a soarelui mov. Pericolele eternităţii erau înghesuite într-un sfârc cosmic. Laptele verde curgea prin vene roz şi toată industria era dată peste cap. Din acel moment nu mai văzuse planeta ţipenie de consum ilegal.

Paiele ţineau loc de spadă şi florile dădeau energie prin miros. Lumea uitase de motoare şi toată inerţia din mişcări făcuse loc unei dinamici nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Corectura durase milenii, dar nimeni nu uitase de unde pornise. Din ce unde se produseseră moleculele plutitoare care într-un final glorios aveau să ducă către marea modificare a conştiinţei umane. Prezentul se dezgolise de enigme. Zâmbetul rezona cu unde aducătoare de veşti de departe. Înăuntru fulgerau şoapte de furtună istorică. Apele de pe hărţi se tulburau. Mai avea ceva omenirea până la rezonanţe telepatice.