Da, tu! Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. De rău, desigur. Asta dacă nu cumva eşti sigur pe picioarele tale şi te uiţi pe unde mergi, ceea ce nu cred că e cazul tău. Să zicem că intri normal pe o uşă, într-un magazin de porţelanuri. Dacă vânzătoarele se uită cu subînţeles numai la tine, aşa, oarecum cu spaimă, înseamnă că eşti genul de om împiedicat. Ele nu se înşală niciodată. Dau un exemplu concret, să te lămureşti. Un englez respectabil. Om cu capul pe umeri, nu un terchea berchea. Într-o după-amiază în care nu avea nimic de făcut, s-a dus la un muzeu mare de-a lor, să-l viziteze (apoi se va vedea de ce ar fi fost mai bine să fi stat acasă, cu o bere în mână, şi să se fi uitat la tavan). E vorba de Muzeul Fitzwilliam, din Cambridge. Bun. S-a plimbat pe acolo. A văzut naturi moarte cu fazani şi femei goale în tablouri, bărbaţi nuzi din marmură, turişti, săli cu tavanul înalt şi lucruri din ăstea, ca în muzee. Apoi a mers pe un culoar mai retras, care dădea nu ştiu unde. Probabil în altă sală. Culoarul era aproape gol. Spun aproape, pentru că pe jos erau trei vaze mari, cu flori şi păsări pictate. Arătau ca ălea false din magazinele cu chinezării, care imită ceramică Ming, Ling şi din alte dinastii, doar că erau veritabile. Una fusese făcută în secolul 17! E evident ce s-a întâmplat. Omul s-a împiedicat de un şiret şi-a căzut unde nu trebuia. Vasul din dinastia Quing s-a făcut ţăndări. De fapt toate trei. Zeci şi zeci (poate sute) de cioburi, răsfirate pe podea. Împiedicatul s-a ridicat şi-a plecat rapid, fără să vadă cineva ce-a făcut. S-a dus la el acasă şi-a tăcut de-ai fi zis că nu-i un spărgător de vaze! Vecinii n-au bănuit nimic. Nu s-a dat de gol, adică n-a râs nervos şi nu s-a jucat cu cravata (dacă avea una la gât).
Totuşi n-a scăpat aşa uşor. Scena în cauză a fost filmată de camerele de supraveghere aşa că, după o vreme, s-a trezit cu poliţiştii la uşă. Habar nu am cum au aflat cine e şi unde locuieşte. Şi nu erau poliţişti din aceea politicoşi, ca în filmele englezeşti. Nu. Nici vorbă. Aproape că i-au spart uşa şi au răcnit la el. Totuşi nu l-au băgat la închisoare şi nici nu l-au decapitat, cum ar fi făcut regii din dinastia Quing. Vazele acelea au fost restaurate. Mai mulţi oameni cu pensete şi clei au lipit cioburile între ele. Sunt curioasă dacă le-au expus în acelaşi loc.
Prin urmare e o poveste cu morală. Fiecare pricepe ce poate. Până la urmă e cu
happy-end, dar asta nu înseamnă că poţi să spargi vaze în dreapta şi în stânga, cum ţi se năzare.
