Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea Oiţei Năzdrăvane


Laurenţiu Olteanu

11.02.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Stinge ţigara. Pachetul stă gol pe masă. Pion îşi trage un palton albastru pe el. Trece pe lângă clădiri, traversează liniile estompate de viscolul cenuşiu. Aerul dimineţii îi atârnă rece pe spate. Pereţii tutungeriei sunt încărcaţi de rafturi goale. Femeia de după tejghea are tot un palton albastru pe ea. În mâini are mănuşi roşii, fără degete. Oja este tot roşie.
- Câte ţigări fumezi pe zi, Pioane?, îl întreabă. Până şi ochii sunt roşii.
- Vreo 35, îi răspunde neîncrezător în propriile vorbe.
- Adică mulţi marafeţi, conchide tutungereasa şi îi întinde restul de zece bani, după care notează ceva cu un creion tocit în carneţelul ei roşu.

Pe drumul de întoarcere Pion îi ia o îngheţată Polar ăluia micul. Cărui copil nu-i place îngheţata? Mâna îi tremură. Îşi aprinde o ţigară şi, cu ea între buzele uscate de frig, se prelinge pe drumul mărginit de copaci şi de felinarele sparte. Câinii latră, dar nu la el. În ţara asta, cei care latră o fac fără un motiv anume. Lui Pion îi plac lucrurile bine întemeiate. Tocmai de-aia şi-a făcut o familie, să scape de incertitudine. Să găsească un motiv. Dar pe drumul cu felinare sparte degeaba, ascultând lătratul fără rost al câinilor, cu mintea încremenită de un frig inutil, Pion nu îşi mai găseşte gândurile. Oare ce mai contează pe lumea asta?

Satisfacţia se topeşte când ajunge la filtru. Ţigara numărul 27 zace pe capacul canalului. O aluniţă veştedă pe un chip de bufniţă bătrână. Pion ţine evidenţa şi în fiecare dimineaţă îşi propune să fumeze mai puţin. Mai puţine ţigări. Mai puţine carneţele roşii. Mereu mai puţin. Zilele să fie mai mici. Respiraţiile mai rare.

Calendarul bisericesc arată că astăzi este Sfântul Pricopsit cel Mic. Stau la masă în bucătăria stil vagon. Masa este lipită de peretele din dreapta, ca să mai rămână loc să ajungi până în spate, la chiuvetă. Mănâncă toţi trei din aceeaşi farfurie. E un fel de cine înfulecă mai repede. Şi cine are mâinile cele mai lungi. Pion câştigă întotdeauna. După ce au terminat, fiecare îşi spală farfuria, în ordine alfabetică.

Îşi iau paltoanele albastre şi se mută în sufragerie. Marga tremură pe canapea. Îşi încălzeşte mâinile cu suflări repezi.
- E cancer, zice.
- Nu în faţa copilului, spune plictisit Pion.
- Dar nu e o prostie. E doar o boală.

Cearcănele îl apasă pe bărbat în jurul ochilor.
- N-are nevoie să ştie. Nu îi mai împuia capul, femeie.

Colţurile camerei se îndoaie de frig. Vântul bate în tocurile de lemn şi îşi strecoară ghearele reci pe sub uşi.
- Vrei un antinevralgic? Eu o să iau unul.

Ca în orice zi de duminică, la ora două şi jumătate încep verificările. Pion îl trimite pe ăla micul să aducă teancul de cărţi şi de caiete. Marga stă pe canapea, cu privirea ascunsă în stratul fin de praf de pe servantă. Picături de apă se preling pe pereţi şi pe icoane. Marga le numără.

Toma aduce şi ultimele caiete, unele îmbrăcate în nişte coperţi vişinii crăpate pe la colţuri. Îşi şterge nasul cu mâneca bluzei însă Marga nu-l vede. Treizeci şi şapte de picături de apă sunt numai pe chipul Fecioarei.

Pion ia primul caiet şi îl deschide. Paginile sunt numerotate. Dacă rupi o pagină atunci lipseşte un număr. Pion trage penarul de lemn mai aproape, îl deschide, apucă un creion roşu. Pe penar se aşează o muscă.
- Cum mor păsările? întreabă Pion ca şi când ar recita o poezie.

Toma se uită la pata neagră de igrasie ce acoperă un sfert de perete. În formele ei găseşte inspiraţie. Printre contururile negre vede un pui cu două picioare groase, ca de purcel. Capul este sucit şi în loc de aripi puiul are două palme cu câte patru degete. Zidurile se trag mai aproape şi tencuiala oftează.
- Păsările pică din copac atunci când vine frigul, răspunde copilul.

Pion bifează pe marginea caietului. Bărbia îi zâmbeşte. Privirea Margăi a trecut la cealaltă icoană.
- Cum mor gândacii?

Lui Toma îi apar în minte gândacii care vin prin scurgerea de la baie. Sunt lunguieţi şi roşii. Se adună în jurul cârpelor îngrămădite sub chiuvetă şi se pun pe taifas. Îşi povestesc ce au văzut prin casele oamenilor, schimbă impresii despre ţevi ruginite şi guri de canalizare. Gândacii sunt fiinţele tuturor detaliilor. Undeva la subsol probabil că şi-au făcut o hartă a întregului bloc, până la cea mai mică îmbinare de ţeavă. Şiruri întregi de gândaci traversează interiorul pereţilor reci. Toma a văzut-o pe Marga cum storceşte gândacii cu talpa pâslarilor.
- Gândacii sunt striviţi, răspunde în cele din urmă. Zâmbeşte victorios că nu a căzut în capcană şi întinde mâna în faţă să exemplifice. Gândacii sunt striviţi în pumn, zice mândru.

Pion confirmă răspunsul cu o înclinare a frunţii lui late. Îşi linge degetele tocite şi întoarce flămând paginile caietului una câte una. Băiatul aşteaptă cu pupila fierbinte, se întreabă ce caută tatăl lui. Marga termină de numărat şi îşi aruncă privirea pe fereastră, de la un nor plumburiu la altul.
- Mai încercăm una?

Toma îşi umflă obrajii nesigur şi aşteaptă concentrat. Norii se adună în mijlocul cerului din fereastră.
- Cum mor oile?

Oile, oile... Toma nu a văzut oaie în viaţa lui, aşa că se uită cu speranţă în desenul de mucegai al peretelui. Oile albe stau în jurul petei, îşi mânjesc botul în ea. Clipesc cu ochi umezi şi rămân mute în timp ce negreala mucegaiului le înfloreşte în blană.
- Oile sunt albe...

Marga simte cum aerul din jurul ei cade pe podea şi întoarce capul spre Pion. Ochii bărbatului strălucesc precum două ferestre închise bine spre soare. Femeia pune din nou privirea dincolo de geam şi privirea se duce şi mai departe.

Pion îşi drege vocea:
- Or fi ele albe, nu zic nu... Dar cum crapă afurisitele astea de oi? Asta poţi să-mi zici?

Peretele se îndoaie sub pata de igrasie. Oile negre se lovesc de colţul camerei şi încep să cadă pe podea. Ajunse jos, acoperite de igrasie cum sunt şi mici cât un pumn de bărbat, oile se grăbesc să se ascundă care pe unde apucă. Una dată naibii, Oaia Năzdrăvană, se caţără pe pâslarul băiatului, ridică marginea pantalonului cu botul şi apoi se strecoară pe crac în sus. Toma se înverzeşte de la cap înspre oaie. Pata de pe perete e mută. Marga se uită în continuare pe fereastră şi băiatul cu capul verde copt îi urmăreşte privirea. Lângă fereastră, într-un picior, stă Moartea înveşmântată în nori plumburii. Coasa se înclină întrebător. Unde s-au ascuns oile?
- Vine Moartea cu coasa şi ia oile, spune încet băiatul, cu ochii ţintuiţi pe coasă.

Pion şuieră din fălci. Între măsele i-a rămas o bucată de carne. O pescuieşte cu limba şi o mestecă în silă, înghite. Apoi râde, un râs mic cât un cap de oaie.
- O dai în basme, băiete. Margo, iar a citit fi-tu poveşti nemuritoare.

Marga clipeşte.
- Margo, cu tine vorbesc. Întreabă-l pe fi-tu cum mor oile.

Oile se lipesc de pereţi speriate. Moartea face un pas înainte şi coseşte în aer. Oile behăie şi respiraţia lor miroase a smoală încinsă.
- Cum mor oile, Tomiţă? întreabă Marga cu ochii la marginea întunecată a norilor ce se sprijină acum de tocul geamului. Clipeşte iarăşi şi încearcă o rugăciune: să fie mai puţini nori, mai puţine oi, mai puţină moarte. Cerul din spatele norilor râde cu ecou.
- Nu ştiu, răspunde copilul. Golul din capul lui rămâne neclintit şi gura îi tremură.

Pion oftează nervos şi îşi aprinde o ţigară.
- O să ajungi să mături străzile, băiete. Uită-te tu la mine. O să cari lădiţe la aprozarul din spatele blocului, asta o să faci. Nu te uita la mine cu ochii ăia de bou blând.

Fumul de ţigară se ridică spre tavan în rotocoale calde şi Marga tresare:
- Am uitat să pun de cafea.
- Păi du-te, ce mai stai? îi zice Pion. Şi tu, zice spre ăla micul, tu marş la tine în cameră. Să nu te mai văd că îmi strici ziua. Vorba mă-tii, în fiecare zi e câte-o sărbătoare.

Marga pune ibricul în chiuvetă, sub gura ţevii. Ţeava tuşeşte şi în ibric cad cu zgomot pietricele de gheaţă.
- Ce sărbătoare ziceai că e azi, Margo? strigă Pion din sufragerie.
- E Sfântul Pricopsit cel Mic, zice Marga după ce îşi drege glasul.
- N-auzi să te cari?

Toma cară un cap gol şi o oaie pe cracul pantalonului. Îşi ia caietele şi penarul de lemn şi porneşte spre camera lui fără să îşi mişte picioarele. La un pas după el se îngrămădesc oile. Mici şi negre, se îndreaptă spre pâslari. Băiatul intră în dormitor şi trânteşte repede uşa. Moartea a rămas pe-afară şi de necaz loveşte cu botina în prag. Oile se bagă în pături, la picioarele băiatului. Oiţa Năzdrăvană i-a ajuns în chiloţi.
Cafeaua e gata.
- Slavă Domnului, îi zice Marga în şoaptă ibricului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer