Povestea participării naţionalei sârbe la Mondialul din 1930 a născut la Belgrad o adevărată nebunie cinematografică: două filme şi un serial cu 24 de episoade, pentru o epopee fotbalistică. Montevideo, bog te video (Montevideo, Dumnezeu să vă binecuvânteze!) a fost lansat în decembrie 2010 la Belgrad şi a cucerit inimile sârbilor, fie că sunt sau nu microbişti. E povestea participării naţionalei de fotbal a Iugoslaviei la primul Campionat mondial, în 1930, la Montevideo. În primele două luni după lansare, strânsese 500.000 de spectatori în Serbia şi Muntenegru. Atât de mare a fost succesul, încât producătorii au decis să continue povestea, şi la jumătatea acestui an va fi lansată continuarea. Iar de pe 13 februarie se difuzează la televiziunea sârbă serialul omonim, care are 9 episoade în primul sezon şi alte 15 în cel de-al doilea. Astfel, suntem în faţa celui mai mare proiect cinematografic din lume care are ca subiect fotbalul. Prima parte a filmului a fost propunerea Serbiei la Premiul Oscar 2012, secţiunea film străin.
Cineva trebuia să-şi aducă aminte. Şi au ales un copil. Un puşti îndrăgostit de fotbal şi de Tirke. Marele Aleksandar Tirnanic, crescut pe malurile Savei şi obişnuit să jongleze cu ouă pe picior, ca să-şi arate dragostea pentru fotbal. Şi e o poveste romantică, pentru că fotbalul era doar poezie în 1929. Iar lumea descoperă una dintre cele mai frumoase echipe de fotbal ale acelor ani şi primul mare cuplu de jucători iugoslavi: Tirnanic-Marjanovic. Blagoje Marjanovic, Mose, dandy de succes şi fotbalist şi mai de succes, avea să fie mai apoi primul jucător plătit de un club, în Iugoslavia.
Montevideo bog te video nu e doar un film despre fotbal, e un film despre un vis şi despre şansa de a-l trăi a celor care l-au avut. E povestea romanţată şi romanţioasă a fotbalului iugoslav din perioada interbelică, a duelului dintre BFK şi Jugoslavija, cele două mari echipe ale Belgradului acelor ani, croşetată cu două poveşti de dragoste şi mult umor, cum deja ne-au obişnuit filmele sârbeşti. Şi aflăm despre formarea naţionalei iugoslave şi despre meciul cu Bulgaria, decisiv până la urmă pentru participarea la Mondialul din Uruguay, din 1930. Partea a doua a filmului va povesti călătoria pe transatlanticul Conte Verde şi experienţa sârbilor la Montevideo. Iar serialul, care are aceeaşi distribuţie ca şi cele două filme de lung metraj, spune întreaga aventură.
Patru echipe europene au traversat Atlanticul în 1930, pentru a lua startul la prima ediţie a Cupei Mondiale de fotbal. Printre ele, Iugoslavia, care a dus la Montevideo cea mai tânără echipă din competiţie. Media de vârstă a formaţiei trimisă pe teren în meciul de debut, contra Braziliei, a fost de 21 de ani şi 258 de zile. Sârbii au învins în grupă Brazilia cu 2-1, Tirke Tirnanic marcând primul gol, cu o zi înainte să împlinească 20 de ani. A urmat apoi victoria, 4-0, cu Bolivia, dar în semifinale Uruguay s-a impus cu 6-1. Cum nu s-a jucat finala mică, sârbii, învinşii viitorilor campioni ai lumii, sunt consideraţi câştigători ai medaliilor de bronz.
Semifinala Uruguay - Iugoslavia a rămas un meci de poveste. Nu doar pentru că a strâns în tribunele de pe Centenario 93.000 de oameni, cea mai numeroasă audienţă a primului Mondial. Sârbii au deschis scorul încă din minutul 4, prin Vujadinovic, iar Cea a egalat în minutul 18. În minutul 20, Anselmo a adus gazdele în avantaj, dar golul a fost unul incorect, deşi validat de arbitru. Anselmo a primit pasa decisivă de la un poliţist aflat în spatele liniei de poartă, dar arbitrul brazilian Almeida Rego s-a făcut că nu vede asta, spre amuzamentul spectatorilor şi chiar al jucătorilor sârbi.
Aleksandar Tirnanic n-a fost doar unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care Iugoslavia i-a avut vreodată, strângând, între 1929 şi 1940, 50 de selecţii la prima reprezentativă, ci şi unul dintre cei mai de succes antrenori ai fotbalului sârb. El a dus în două rânduri reprezentativa Iugoslaviei la Cupa Mondială, ca antrenor. Şi în 1954, în Elveţia, şi în 1958, în Suedia, sârbii s-au oprit în sferturile de finală, fiind eliminaţi de aceeaşi echipă, reprezentativa Republicii Federale a Germaniei. Tirnanic e singurul antrenor sârb care a calificat de două ori consecutiv naţionala la Cupa Mondială.
România a participat şi ea la prima ediţie a Mondialului, învingând în grupe Peru, scor 3-1, şi pierzând cu Uruguay, scor 0-4. Selecţionerul naţionalei noastre era Constantin Rădulescu, acesta fiind desemnat de organizatori şi arbitru asistent la două partide din faza grupelor: Argentina- Franţa 1-0, şi Argentina- Mexic 6-3. Şi antrenorul Boliviei, Ulises Saucedo, a fost arbitru de margine la trei meciuri, unul dintre ele, cel dintre Uruguay şi România. Al doilea, semifinala Uruguay- Iugoslavia, scor 6-1, iar al treilea, marea finală, Uruguay- Argentina, scor 4-2.
Cineva trebuia să-şi aducă aminte. Şi au ales un copil. Un puşti îndrăgostit de fotbal şi de Tirke. Marele Aleksandar Tirnanic, crescut pe malurile Savei şi obişnuit să jongleze cu ouă pe picior, ca să-şi arate dragostea pentru fotbal. Şi e o poveste romantică, pentru că fotbalul era doar poezie în 1929. Iar lumea descoperă una dintre cele mai frumoase echipe de fotbal ale acelor ani şi primul mare cuplu de jucători iugoslavi: Tirnanic-Marjanovic. Blagoje Marjanovic, Mose, dandy de succes şi fotbalist şi mai de succes, avea să fie mai apoi primul jucător plătit de un club, în Iugoslavia.
Montevideo bog te video nu e doar un film despre fotbal, e un film despre un vis şi despre şansa de a-l trăi a celor care l-au avut. E povestea romanţată şi romanţioasă a fotbalului iugoslav din perioada interbelică, a duelului dintre BFK şi Jugoslavija, cele două mari echipe ale Belgradului acelor ani, croşetată cu două poveşti de dragoste şi mult umor, cum deja ne-au obişnuit filmele sârbeşti. Şi aflăm despre formarea naţionalei iugoslave şi despre meciul cu Bulgaria, decisiv până la urmă pentru participarea la Mondialul din Uruguay, din 1930. Partea a doua a filmului va povesti călătoria pe transatlanticul Conte Verde şi experienţa sârbilor la Montevideo. Iar serialul, care are aceeaşi distribuţie ca şi cele două filme de lung metraj, spune întreaga aventură.
Patru echipe europene au traversat Atlanticul în 1930, pentru a lua startul la prima ediţie a Cupei Mondiale de fotbal. Printre ele, Iugoslavia, care a dus la Montevideo cea mai tânără echipă din competiţie. Media de vârstă a formaţiei trimisă pe teren în meciul de debut, contra Braziliei, a fost de 21 de ani şi 258 de zile. Sârbii au învins în grupă Brazilia cu 2-1, Tirke Tirnanic marcând primul gol, cu o zi înainte să împlinească 20 de ani. A urmat apoi victoria, 4-0, cu Bolivia, dar în semifinale Uruguay s-a impus cu 6-1. Cum nu s-a jucat finala mică, sârbii, învinşii viitorilor campioni ai lumii, sunt consideraţi câştigători ai medaliilor de bronz.
Semifinala Uruguay - Iugoslavia a rămas un meci de poveste. Nu doar pentru că a strâns în tribunele de pe Centenario 93.000 de oameni, cea mai numeroasă audienţă a primului Mondial. Sârbii au deschis scorul încă din minutul 4, prin Vujadinovic, iar Cea a egalat în minutul 18. În minutul 20, Anselmo a adus gazdele în avantaj, dar golul a fost unul incorect, deşi validat de arbitru. Anselmo a primit pasa decisivă de la un poliţist aflat în spatele liniei de poartă, dar arbitrul brazilian Almeida Rego s-a făcut că nu vede asta, spre amuzamentul spectatorilor şi chiar al jucătorilor sârbi.
Aleksandar Tirnanic n-a fost doar unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care Iugoslavia i-a avut vreodată, strângând, între 1929 şi 1940, 50 de selecţii la prima reprezentativă, ci şi unul dintre cei mai de succes antrenori ai fotbalului sârb. El a dus în două rânduri reprezentativa Iugoslaviei la Cupa Mondială, ca antrenor. Şi în 1954, în Elveţia, şi în 1958, în Suedia, sârbii s-au oprit în sferturile de finală, fiind eliminaţi de aceeaşi echipă, reprezentativa Republicii Federale a Germaniei. Tirnanic e singurul antrenor sârb care a calificat de două ori consecutiv naţionala la Cupa Mondială.
România a participat şi ea la prima ediţie a Mondialului, învingând în grupe Peru, scor 3-1, şi pierzând cu Uruguay, scor 0-4. Selecţionerul naţionalei noastre era Constantin Rădulescu, acesta fiind desemnat de organizatori şi arbitru asistent la două partide din faza grupelor: Argentina- Franţa 1-0, şi Argentina- Mexic 6-3. Şi antrenorul Boliviei, Ulises Saucedo, a fost arbitru de margine la trei meciuri, unul dintre ele, cel dintre Uruguay şi România. Al doilea, semifinala Uruguay- Iugoslavia, scor 6-1, iar al treilea, marea finală, Uruguay- Argentina, scor 4-2.