"Cum o fi, frate, să fii lihnit de foame şi să nu poţi face focul din cauza minunăţiei ăsteia de furtună de nisip? De 3 zile ne f*te, rău de tot, uneori nu vezi nici la 50m, ne smulge corturile din pământ. toţi suntem lihniţi şi nu putem face focul. azi-noapte, pe traseu, au fost momente când nici nu mai vedeam marcajele, m-am şi pierdut, la o bucata. băi, să mor că-mi stă nodu-n gât, când vă citesc cum aleargă oamenii de peste tot. mă uitam la steguleţ cum flutură şi mă gândeam că n-a fost degeaba. auzi, cică sunt pe undeva pe 520, nu-i tocmai rău, zic. Nu mă întrebaţi ce mă doare, că ştiţi deja, abia merg, da' îs în picioare. auzi, da' io ce-am vrut să vă spun, de fapt? A, gata, ştiu: 82 km. Done. Plus flotări la linia de finish, să nu mai spuneţi că le fac doar prin cârciumi. s-aveţi grijă, mă." În dimineaţa zilei de joi, 12 aprilie, Paul Dicu trimitea prietenilor săi acest mesaj, după ce parcursese 82 de kilometri prin deşert, în 20 de ore şi 22 de minute.
Asta face Paul Dicu şi nu e prima oară. Doar că anul acesta lucrurile înseamnă mai mult decât nebunia lui de a se cafti cu demonii care-l bântuie când îi vine primăvară, cum ne înnebunesc nouă, unora, salcâmii, tot cam pe-acum. Anul acesta Paul aleargă şi pentru Inima Copiilor, fundaţie admirabilă care construieşte la Spitalul Marie Curie o secţie de terapie intensivă pentru nou născuţi.
ING Asigurări a alocat 10.000 de euro pentru Inima Copiilor şi a decis să acorde câte 10 euro pentru fiecare kilometru pe care îl vor alerga voluntari de peste tot din lume în cele şase zile în care Paul va alerga prin deşert. Aşadar, pentru ca Inima Copiilor să primească toţi banii, trebuiau strânşi 1.000 de kilometri. Iniţiatorii proiectului şi donatorii sumei s-au gândit că e decent, sunt şanse să se strângă mia asta de kilometri. Dar au avut o surpriză uimitoare. A fost depăşită încă din prima zi, de duminică, 8 aprilie 2012, când sute de necunoscuţi şi-au pus pantofii de alergare şi au luat-o la fugă prin parcuri, pe străzi, pe unde s-au nimerit, înregistrându-şi distanţele cu credinţa că fac ce trebuie făcut. Şi deodată tura aceasta deşertică a unui nebun s-a transformat într-una dintre cele mai emoţionante mişcări de solidaritate pe care le-am cunoscut eu în mod direct. Sunt oameni care au alergat 35 de kilometri pentru Paul şi Inima Copiilor, în acea primă zi, alţii care au alergat de atunci încoace în fiecare zi, s-au strâns după 5 zile 2.406,6 kilometri alergaţi de cei care au vrut să ajute la strângerea banilor pentru Inima Copiilor, în acelaşi timp dorind ca Paul să nu alerge singur acolo, în deşertul lui. Iar el i-a simţit pe toţi, uimindu-se emoţionat de fiecare pas făcut de aceştia, necunoscuţi cu sufletul mare, împrieteniţi din admiraţie pentru Paul şi maratonul lui nebun.
Orice aş mai scrie, e puţin şi deloc elocvent pentru ce face, de fapt, Paul. Aşa că aleg să vă arăt mesajul trimis de el din Sahara după etapa a cincea, 42,2 kilometri, fix cât un maraton (etapa asta a cincea a urmat celei lungi, de 82 de kilometri): "cum, bă, să-ţi rupi muşchiul cu 1 km înainte de finish??! salameh e în operaţie, deja, la casablanca, a păţit-o în tura de 82. incredibil, săracu'. na, mă, că v-am făcut şi azi seria de flotări, că făceaţi ieri gălagie. of, cât mi-a lipsit cursa asta, nici nu vă trece prin cap. toţi aici sunt terminaţi, bandajaţi cu totul, feţe schimonosite de durere, dar se aplaudă de zici că sunt cei mai buni prieteni. e magie, asta, bă, magie colţ cu patologie, ascultaţi la mine. hai că mai fac mâine o tură să mai trag nişte poze şi vin cu fieru' acasă, inshallah. e ultimul mail, mâine pe vremea asta sunt deja în autocar, spre hotel. hai, mai faceţi un efort, cu degetele alea încrucişate, să nu am mâine vreo nefăcută, doamne-fereşte. în seara asta au venit muzicieni de la opera din paris, să ne cânte, au rămas ăia trăzniţi, când ne-au văzut cum arătăm. mâine schimbăm şi lenjeria. nu între noi, sper. gata, fug." (Salameh este Rachid El Morabity, câştigător al ediţiei de anul trecut, a altor 5 ediţii înainte de asta, iar în momentul în care s-a accidentat era lider în clasamentul general şi potenţial învingător la final.)
Asta face Paul Dicu şi nu e prima oară. Doar că anul acesta lucrurile înseamnă mai mult decât nebunia lui de a se cafti cu demonii care-l bântuie când îi vine primăvară, cum ne înnebunesc nouă, unora, salcâmii, tot cam pe-acum. Anul acesta Paul aleargă şi pentru Inima Copiilor, fundaţie admirabilă care construieşte la Spitalul Marie Curie o secţie de terapie intensivă pentru nou născuţi.
ING Asigurări a alocat 10.000 de euro pentru Inima Copiilor şi a decis să acorde câte 10 euro pentru fiecare kilometru pe care îl vor alerga voluntari de peste tot din lume în cele şase zile în care Paul va alerga prin deşert. Aşadar, pentru ca Inima Copiilor să primească toţi banii, trebuiau strânşi 1.000 de kilometri. Iniţiatorii proiectului şi donatorii sumei s-au gândit că e decent, sunt şanse să se strângă mia asta de kilometri. Dar au avut o surpriză uimitoare. A fost depăşită încă din prima zi, de duminică, 8 aprilie 2012, când sute de necunoscuţi şi-au pus pantofii de alergare şi au luat-o la fugă prin parcuri, pe străzi, pe unde s-au nimerit, înregistrându-şi distanţele cu credinţa că fac ce trebuie făcut. Şi deodată tura aceasta deşertică a unui nebun s-a transformat într-una dintre cele mai emoţionante mişcări de solidaritate pe care le-am cunoscut eu în mod direct. Sunt oameni care au alergat 35 de kilometri pentru Paul şi Inima Copiilor, în acea primă zi, alţii care au alergat de atunci încoace în fiecare zi, s-au strâns după 5 zile 2.406,6 kilometri alergaţi de cei care au vrut să ajute la strângerea banilor pentru Inima Copiilor, în acelaşi timp dorind ca Paul să nu alerge singur acolo, în deşertul lui. Iar el i-a simţit pe toţi, uimindu-se emoţionat de fiecare pas făcut de aceştia, necunoscuţi cu sufletul mare, împrieteniţi din admiraţie pentru Paul şi maratonul lui nebun.
Orice aş mai scrie, e puţin şi deloc elocvent pentru ce face, de fapt, Paul. Aşa că aleg să vă arăt mesajul trimis de el din Sahara după etapa a cincea, 42,2 kilometri, fix cât un maraton (etapa asta a cincea a urmat celei lungi, de 82 de kilometri): "cum, bă, să-ţi rupi muşchiul cu 1 km înainte de finish??! salameh e în operaţie, deja, la casablanca, a păţit-o în tura de 82. incredibil, săracu'. na, mă, că v-am făcut şi azi seria de flotări, că făceaţi ieri gălagie. of, cât mi-a lipsit cursa asta, nici nu vă trece prin cap. toţi aici sunt terminaţi, bandajaţi cu totul, feţe schimonosite de durere, dar se aplaudă de zici că sunt cei mai buni prieteni. e magie, asta, bă, magie colţ cu patologie, ascultaţi la mine. hai că mai fac mâine o tură să mai trag nişte poze şi vin cu fieru' acasă, inshallah. e ultimul mail, mâine pe vremea asta sunt deja în autocar, spre hotel. hai, mai faceţi un efort, cu degetele alea încrucişate, să nu am mâine vreo nefăcută, doamne-fereşte. în seara asta au venit muzicieni de la opera din paris, să ne cânte, au rămas ăia trăzniţi, când ne-au văzut cum arătăm. mâine schimbăm şi lenjeria. nu între noi, sper. gata, fug." (Salameh este Rachid El Morabity, câştigător al ediţiei de anul trecut, a altor 5 ediţii înainte de asta, iar în momentul în care s-a accidentat era lider în clasamentul general şi potenţial învingător la final.)