Tura de noapte

Orele de noapte nu aveau nimic diferit de orele de zi şi cu fiecare minut se scurgea de pe lista celor apţi pentru a fi selectaţi de raţiune. Lumina fosforescentă din ochii lor devenise tot mai translucidă şi cu fiecare particulă de lumină se trezea în el şi acel dram de conştiinţă care îl făcuse să caute mereu senzaţionalul în oameni. Se mulţumea însă cu autosuficienţa propriei constanţe care de multe ori ducea la frustrări de natură necunoscută. Somnul se transformase în acea plăcere sublimă pe care nu credea să o întâlnească vreodată. Acea stare de nefiinţă devenise una dintre raţiunile de a exista. Ciudată acea combinaţie de stări şi nestări care cu fiecare picătură de sine se transforma într-un ocean de vise neîmplinite şi prea bizare pentru a fi povestite la cafeaua fără cofeină din lungile dimineţi premature. Încercase convieţuirea în ture şi cu fiecare răsuflare răsturnată se regăsea în rolul de mecanism locuibil de mai multe sisteme care încercau să se excludă. Îi era greu să înţeleagă că perioada de glorie trecuse de ceva vreme şi că fiecare răsuflare avea să fie din acel moment o sursă de inspiraţie pentru un alt ecosistem, gata de explozie. Oamenii din jur zâmbeau a primejdie.
 
Se adâncea în noaptea devenirii unei fiinţe străine de sine. Stătea la umbra unei singure şanse: aceea de a renunţa la trecut şi de a nu cădea în plasa culpabilizărilor inutile. Destinul i se întorcea în pas de tango şi prietenii începuseră să-i evite privirea aspră şi descumpănită. Energia pozitivă din colţurile minţii începuse să se evapore către o nouă insulă mentală. Îşi calcula paşii în funcţie de factura care se cerea plătită. Frustrările nu mai aveau leac şi ultima şansă de a scăpa de teroarea. Teroarea nopţilor nedormite.