Evadare

Ai ajuns acolo fără să-ţi dai seama, aşa cum se întâmplă când drumul o ia înaintea ta şi nu îţi rămâne decât să te laşi în voia picioarelor. Erai liber să pleci în orice moment însă gândurile nu mai erau ale tale; era imposibil să te concentrezi asupra unui plan de evadare.

Vă străduiaţi cu toţii, ăsta era un lucru recunoscut de toate cadrele medicale. Încercaţi să priviţi în faţă iubirea fără să vi se înfunde ochii în orbite şi să vă apuce migrenele. Vi se spunea că este doar o chestiune de exerciţiu, eraţi încurajaţi spre o analiză atentă, o interpretare detaşată, fără presiunea circumstanţelor temporale.

Cel mai bine reuşea să o facă bărbatul acela cu obrajii verzi ca două gogonele murate, el era deja pulbere la ora prânzului, cu toate că masa se servea destul de devreme. Te uitai la fălcile lui veştede cu mare invidie.

La orele serii, asistentele aduceau la pat recipiente din alamă pline ochi cu terciuri esenţiale şi atunci toţi bărbaţii şi toate femeile îşi puneau mâna la urechi şi recitau în cor din palindromul lucrurilor curate.

Mâncarea era bună atunci când o puteai duce la gură, mirodenii exotice dacă ar fi fost posibil să îl crezi pe bucătar, însă la vremea aceea obişnuiai să priveşti cu suspiciune feţele schimonosite în expresii vesele şi încurajatoare.

Îţi lipsea certitudinea blândă a chioşcurilor de ziare, a hălcilor de carne din vitrinele frigorifice şi a panourilor publicitare; dacă te-ai fi întâlnit cu oraşul i-ai fi lins asfaltul.

Rodeai când te credeai rozător, plângeai când îţi aminteai că ai fost copil, în general te simţeai foarte bine în primele minute ale dimineţii, progresele erau evidente.

Butucul era plin cu pastile, mâna doamnei te apuca tandru de bărbie şi-ţi descleşta fălcile. Mare grijă la ochi, să nu-i laşi să ţipe. Ustensilele metalice îţi dădeau coate iar tu te bucurai să le vezi, ca atunci când stai prea mult în preajma unui bun prieten.

Nu aveai voie să primeşti vizitatori. Oricum, nu exista o fiinţă umană care să vrea să respire aerul întinat din preajma ta. Şi nici n-aveai nevoie de-o asemenea amăgire.

Eliberaţi de povara exerciţiului empatic, abandonaserăţi conversaţiile politicoase şi evitaţi cu pricepere orice cuvânt care v-ar fi putut aminti de lumea de-afară. Violenţa schimbării vă lăsa indiferenţi, nu eraţi furaţi de evenimente, progresul vă stârnea repulsie. Populaţi o lume văduvită de circumstanţe, astfel încât emoţiile şi gândurile voastre nu mai puteau fi supuse unui proces riguros de identificare şi măsurare.

Găsiserăţi un mod pertinent de a reinventa libertatea, o hotărâre stoică de a altera orice scop, orice raţiune. Pluteaţi prin camerele acelea întunecate ca nişte organisme simplificate, unicelulare, la adăpostul unei membrane impermeabile, într-un mediu uşor de controlat.

Dialogurile erau bizare, uneori nimeni nu spunea nimic ore întregi şi când în sfârşit cineva găsea o replică ce s-ar fi potrivit cât de cât situaţiei în care vă aflaţi, tocmai atunci apărea domniţa aceea roşcată cu piept generos şi anunţa că urma să se difuzeze în reluare un scurt fragment din episodul preferat al vieţii voastre. Se striga, se trăgea la sorţi.

Zilele treceau ca nişte ciori peste vârfurile copacilor şi nopţile se măsurau în urlete prin pereţi şi prin vise.

Din când în când te agăţai de gratiile ferestrei de parcă nişte braţe puternice s-ar fi grăbit să te smulgă de-acolo; în secundele acelea furate reuşeai să prinzi un zbor uşor, o umbră alungită, o amprentă incertă a vieţii din afara cercului de piatră.

Sexul, ei bine, sexul era mic şi neputincios, deşi trăgeai de el mai tot timpul, însă el prefera să te ţină în braţe, spunea că vrea mai multă afecţiune de la tine şi mai puţin instinct animalic.

S-a săturat de fabule, ţinea să îţi spună, iar tu înregistrai prezenţa lui cu podurile palmelor, un pic neatent la vorbele sale; încercai să îi stabileşti formele pentru ca mai apoi să te încui pentru o vreme în baie.

Târziu realizai că el nu exista decât în oglindă.

Baia era spaţioasă, în baie simţeai că poţi cu adevărat să respiri pentru că era locul cel mai răcoros din palatul acela; acolo te simţeai ancorat în prezent pentru o oră sau două, atât cât durau duşurile fierbinţi şi scufundările printre cuburi de gheaţă.

Proviziile nu erau o problemă atât timp cât respectai regulile locului şi erai dispus să negociezi. Îţi închiriai orificiile cu ora şi imediat după aceea făceai curat în sertare. Un chip familiar îţi zâmbea în oglindă, te întreba cu indiferenţă falsă dacă te mai doare, iar tu îl asigurai că viaţa este un miracol demn de luat în calcul.

Ciorile ţipau în dreptul geamurilor, înregistrau cu croncănitul lor batjocoritor expresiile tale buimace. Ferestrele erau înlocuite imediat ce erau sparte.

Tot ce îţi rămăsese de făcut era să te târăşti uşor pe mozaicul rece al podelelor; dintr-o cameră în alta; de la o zi la alta.

Înainte să tragă cearceaful, medicul de gardă a zâmbit şi în acel zâmbet ai întrezărit un amestec ciudat de veneraţie şi teamă. Ţi s-a părut că auzi aplauze, apoi capacul a căzut deasupra şi s-a făcut întuneric.

Fără să iei seamă - nici prea devreme, nici prea târziu - ai trecut la o etapă superioară.