81 de ani de PEN Club în România, convorbire cu Ana Blandiana

În anul 1921, pe când ecoul bombardamentelor primului război mondial abia se stinsese şi mirosul prafului de puşcă încă nu se făcea simţit, trei scriitori au creat o organizaţie care îşi propunea să funcţioneze ca un soi de conştiinţă literară a lumii. Clubul Poeziei, al Eseurilor şi al Romanului, mai cunoscut sub denumirea de PEN Club a fost iniţiat de Bernard Shaw în colaborare cu H.G. Wells şi John Galsworthy. În doar câţiva ani, PEN Club a devenit o organizaţie mondială ale cărei principii militau pentru o deschidere democratică, se opuneau urii de rasă şi luptei între naţiuni.

Scriitorii din România au aderat la PEN Club în 1923, la scurtă vreme după apariţia ideii pe plan mondial. Aşa a apărut PEN Club România, o organizaţie care a reuşit să reunească numele cele mai sonore ale literaturii epocii: Lucian Blaga, Camil Petrescu, Ion Pillat, Mhail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu.Unul dintre preşedinţii de marcă ai PEN Club România a fost romancierul Liviu Rebreanu. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când preşedintele Clubului era Victor Eftimiu, filiala românească a intrat într-un con de umbră, până la desfiinţare sa. Radu Cioculescu, secretarul PEN Clubului a fost arestat şi a şi murit în închisoare. Era doar începutul unui teribil război între comunişti şi intelectuali, război căruia i-au supravieţuit puţini dintre cei cu conştiinţă.

Poeta Ana Blandiana, actualul preşedinte al PEN Club România, explică de ce: În Carta PEN se specifică faptul că acest club este împotriva luptei de clasă, ceea ce era împotriva principiilor societăţilor socialiste din ţările recent ocupate de Armata Sovietică. În 1964 când România începea să facă o deschidere spre relaţiile cu Apusul a avut loc o tentativă de reluare a organizării PEN Clubului: dar România nu fusese încă ratificată în organizaţia mondială la International PEN. Pe de altă parte, au venit tezele din iulie 71 care au măturat totul, reprezentau o închidere completă a culturii române faţă de restul lumii şi un control definitiv (până în 1989) al cenzurii asupra oricărei publicaţii. Avusese loc o deschidere odată cu anul 68, care a durat până în 71 în cadrul căreia, generaţia noastră, şaizeciştii a folosit această mică marjă de libertate care a dispărut odată cu 71.

Abia în 1990 printr-o conferinţă de la Viena, s-au reînfiinţat Pen Cluburile în fostele ţări comuniste. Ana Blandiana, cunoscută pentru perioadele în care fusese interzisă de regimul comunist, a fost invitată din România pentru a refonda PEN Clubul român.

După 1990, PEN Clubul român a devenit unul dintre cele mai active pe plan mondial. Am organizat 5 conferinţe internaţionale pe teme extrem de actuale, cu zeci de scriitori din zeci de ţări. Prima a fost în ’95: “Scriitorul şi puterea”. Cea de-a doua a avut ca temă “Între libertatea fizică şi cea spirituală: scriitori în închisori”. Ţin să precizez că Scriitori în închisori este numele unei comisii a PEN Clubului Internaţional care monitorizează, pe tot globul, ţările în care există persecuţii împotriva libertăţii scrisului şi în care se găsesc scriitori în închisori. Această a doua conferinţă s-a ţinut chiar la memorialul din Sighet şi a fost o discuţie extrem de interesantă cu participanţi scriitori care au fost în închisoare atât din ţările comuniste cât şi din Portugalia de exemplu, care nu a fost o ţară comunistă dar a avut perioade de lipsă de libertate. S-a discutat despre acest raport între faptul că acela care era în închisoare avea de fapt mai multa libertate interioară pentru că deja pierduse totul decât cel care era în afară şi era permanent şantajat cu închisoarea şi deci începea să facă compromisuri. A treia conferinţă a avut loc la Iaşi, sub titlul “Mai multe limbi o literatură, mai multe literaturi o singură limbă”. S-a discutat despre minorităţi lingvistice, despre limba română în alte ţări unde românii sunt o minoritate, ca în Serbia sau în Ungaria sau limbă majoritară cum este în republica Moldova. Pe de altă parte s-a discutat despre literatura scrisă în limbile minorităţilor din România: maghiara, turca, ucraineana. Cea mai importantă şi cea mai interesantă dintre aceste conferinţe s-a ţinut la Sinaia în anul 2001 având ca temă globalizarea literaturii, o dezbatere pe marginea statutului cultural al Uniunii Europene. Ultima conferinţă a fost despre literatură în zone de conflict şi s-a ţinut la Bucureşti în 2002.”

În 1996 Anei Blandiana i s-a propus preşedinţia mondială a organizaţiei. PEN-ul trecea atunci criză de identitate: Statele Unite pledau pentru transformarea clubului într-o organizaţie care să militeze exclusiv pentru drepturile omului, în vreme ce ţările europene susţineau păstrarea caracterului iniţial, acela de conştiinţă literară a lumii.

De aceea în ultima clipă mi-am retras candidatura, am propus un an în care să medităm cu toţii la propriul nostru statut., spune Ana Blandiana

Cu toate acestea, propunerea a onorat-o şi a fost dovada clară a faptului că PEN Club România se bucură de recunoaşterea comunităţii mondiale a scriitorilor.