Moartea bântuie la Madrid

Articol apărut în ziarul Evenimentul Zilei din data de 12 martie 2004


În mod normal ar fi trebuit să mă trezesc pe la 7:00 ca să ajung în staţia de metrou în jurul orei 7:25. Opresc alarma ceasului în ideea că o să mai lenevesc vreo câteva minute. Leneveala mea avea să dureze mai bine de un sfert de ora ceea ce face să nu mai ajung la timp în trenul care trece prin Atocha. Aud sirene urlând. Un anunţ în staţia de metrou: Circulaţia este întreruptă pe linia Atocha din toate direcţiile. Sună telefonul. Beatrice, colega mea îmi spune cu vocea sufocată de emoţie că au avut loc explozii în câteva staţii de metrou şi mă întreabă dacă sunt bine. Vestea mă şochează. Trebuie să fac un larg ocol pentru a ajunge în Legazpi. În metrou aglomeraţie infernală. Telefoanele ţârâie în continuu. "Atentat cu bombe"! " Explozii în 3 staţii de tren"! "Foarte mulţi morţi şi răniţi"! Oameni agitaţi cu feţele tumefiate de emoţie. La ieşirea din metrou, în Legazpi - care se află la o distanţă destul de mică faţă de Atocha, câteva zeci de ambulanţe cu sirenele urlând sinistru. Maşini de pompieri, poliţie, ambulanţe... Toată zona Atocha este blocată. Trec în autobuz la câteva sute de metri şi imaginile devin de coşmar. Văd o parte din staţie complet distrusă şi în zona liniilor un tren fumegând. Bucăţi de fier, vagoane complet distruse, sânge, bucăţi de cadavre... Ambulanţe... Câteva elicoptere survolează zonă.

Foarte multe ambulanţe cu sirenele urlând înfiorător. Sunt complet bulversat. La radio se anunţă un prim bilanţ. 60 de morţi şi peste 150 de răniţi. Abia acum îmi dau seama că şi eu aş fi putut urca în trenul acela. M-a oprit lenea sau poate mai degrabă destinul. Televiziunile arată imagini de la faţa locului. Şocante. Teribile. Politicienii dau declaraţii de solidaritate cu familiile victimelor. Campania electorală se suspendă. Mai erau doar câteva zile până la alegeri. Se spune că la originea atentatelor ar sta gruparea separatista ETA. Şi totuşi... altcineva aduce în discuţie posibila implicare a grupărilor islamice. Parcă mai are vreo importanţă! Cifrele se succed cu repeziciune. Bilanţul este acum de aproape 200 de morţi şi în jur de 900 de răniţi. Înfiorator! Pe Nadir, Clara Nicollet - moderatoarea listei de discuţii îmi transmite un mesaj întrebându-se dacă nu am păţit ceva. Mă simt mai bine. Un strop de umanitate într-un ocean de nepăsare. BBC îmi solicită un interviu. Răspund cu greu întrebărilor. Încă nu mi-am revenit din şoc. Cât de cumplită este imaginea morţii! Poate că ar fi mai bine să ne bucurăm din plin de fiecare clipă care ne-a fost dată şi măcar pentru o perioadă de timp să încercăm să fim mai buni, mai toleranţi unii cu alţii.


Gelu Vlaşin,
Madrid
11 martie 2004