Jumătate de porc viu (II)

Picu se arată nerăbdător şi ar vrea să ştie cum s-a încheiat episodul cu premiul pe care l-am primit de la firma de televiziune prin cablu.
- Deci... mi-ai urmat sfatul şi te-ai dus să-ţi iei fripturile.
- Da, m-am dus să-mi iau jumătatea de porc viu.
- Mă rog, cum spui tu.
- Nu, tu ai spus-o, aşa cum toate lucrurile neserioase care mi se întâmplă vin de la tine...
- Ştii ce, eu zic să încetezi şi să-mi povesteşti ce s-a întâmplat.... cucoana a mijit la tine o privire ticăloasă... nu e de mirare, vorbeşti bazaconii...
- Bazaconii? Ei bine, sala în care am fost invitaţi cei 50 de cîştigători ai tombolei – ulterior am aflat că era vorba despre 300 – s-a dovedit neîncăpătoare. Premiile au fost în jumătăţi de porc sau în obiecte - cineva a câştigat o maşină frigorifică, iar altcineva un automobil. Mulţi au câştigat chiar câte 2 jumătăţi de porc viu, ceea ce înseamnă, dacă nu cumva mă înşel, un porc întreg. Cu alte cuvinte, eu am fost unul din câştigătorii premiului cel mai necăjit. Un motiv suficient de bun pentru a filozofa, în timp ce spaţiul neîncăpător în care ne aflam s-a încălzit peste măsură, în ciuda gerului uscat de afară, şi de la un anumit moment a început să pută. Nu mi-a venit greu să-mi imaginez, încercînd să înţeleg cum e posibil că acestă mulţime de oameni să fie adunată de un premiu atît de ridicol, că omenirea întreagă se învârte în jurul unei jumătăţi de porc.

- Ceea ce e adevărat, unele cărţi sacre consemnează acest lucru, dar îl trecem cu vederea de fiecare dată. Am auzit că şi Freud se bucură de o nouă interpretare în acestă grilă.
- Între timp cucoana a făcut ceva valuri astfel că, atunci cînd a apărut o persoană din partea firmei să ne lămurească ce e cu noi acolo, cineva din mulţime a întrebat cât cântăreşte o jumătate de porc viu, deşi curiozitatea persoanei respective nu viza kilogramele. Scandalul a început atunci cînd tipul din firmă a încercat să le explice că nu are cum să fie o jumătate de porc viu.
- Sau o jumătate vie de porc?
- Una sau alta, tipul s-a încurcat în explicaţii... şi astfel, fără să vreau, am reuşit să le stric momentul. Oamenii s-au liniştit doar atunci cînd au auzit că firma nu poate asigura transportul premiilor, aşa că fiecare trebuia să-şi ridice porcul de la un abator din marginea oraşului în baza unui talon pe care el urma să îl înmâneze personal fiecărui câştigător, împreună cu felicitările deja obişnuite. Îţi dai seama, altă problemă, nu toţi dispuneau de un mijloc de transport, aşa că s-a făcut brusc linişte... Am sărit în maşină de îndată ce am pus mîna pe talonul respectiv şi am pornit spre locul cu pricina. Ştii unde e fabrica de clei? Ei bine, acela e abatorul?
- Cum?
- Da, au dat faliment cu cleiul şi s-au reprofilat. Pentru că nu se vedea ţipenie de om, m-am fâţâit câteva minute în faţa porţii. Undeva pe un tăpşan în apropiere ardea mocnit un maldăr de porci, iar din nucul uscat de lîngă poartă s-a ridicat o colonie de ciori. Exact cînd peisajul a început să mă fure şi mă umple de simţiri bizare s-a deschis poarta scîrţîind. A năvălit dinăuntru un alt norocos asemeni mie, dar cu un mijloc de locomoţie ceva mai rudimentar... o motoretă... omul avea legat de o parte şi de alta a vehiculului cele două jumătăţi de porc, uriaşe, congelate şi rigide, picioarele animalului stăteau ţepene drept în sus... şi, pe măsură ce se îndepărta, contururile se topeau într-o imagine din ce în ce mai absurdă: părea un cuceritor plin de elan plutind vijelios peste câmpia sură pe burta unui porc...

Sunteţi pentru premiul porc? portarul era în spatele meu privind şi el în urma ciudatului călăreţ. M-a îndrumat către un anume pavilion... la capătul aleii a doua la dreapta cum mergeţi în stînga... Am prezentat cuponul unui flăcău rumen, purtând un şorţ de măcelar şi el mi-a scos din cîrlig o huidumă pe care am trîntit-o pe bancheta din spate a maşinii şi, pentru că animalul rigid era mai lung decît lăţimea maşinii, a trebuit să-i scot picioarele pe geamuri de-o parte şi de alta. Îndepărtându-mă de abator, am încercat să ghicesc ce vede portarul. Dar nu mi-a trebuit mult să aflu. La primul semafor din oraş, eram trei şoferi cu pasageri neumani pe bancheta din spate. Eram a treia zi înainte de Crăciun, aşa că nimeni nu avea de ce să se mire. Şi chiar şi eu am încetat să mă mir cînd am văzut coborînd dintr-un tramvai un domn înfofolit în cîrnaţi.
- Bun, am înţeles, ţi-ai luat premiul, te felict. Şi ce concluzie tragi?
- Nu trag nici o concluzie. Doar Bob Flanagan îşi bate cuie în ţeastă singur şi apoi trage concluzii.
- Dar măcar poţi să-mi spui ce gust au avut fripturile?
- Nu pot. Din ziua aia am devenit vegetarian.