rânduri pentru Barbălată*

cu faţa lui de Moş Crăciun
şi ochii blânzi ca de poveste
prin viaţa asta a trecut
umil şi trist şi nu mai este.
la comeseni s-a închinat
odată îşi ţinea drept mâna
hrănea popoare de clienţi
cu ziua şi cu săptămâna.
mult mai târziu copilărit
s-a-ntors la unica iubire
un câine şi-un toiag în plus
şi-o clipă mută de uimire.
cutreiera cu paşi mărunţi
asfaltul dintre tomberoane
anii treceau şi mintea sa
se-amesteca printre claxoane.
e Barbălată-l ocărau
copiii de-l vedeau pe stradă,
el cocârjat de-atâtea tăvi
dorea ca nimeni să nu-l vadă.
de sărbători îi dam în dar,
un cozonac cu nuci şi unt
mânca din el şi suspina
de-o amintire de demult.
veni o zi când năruit
de-atâtea griji şi de nevoi,
pe Barbălată l-am pierdut
de printre şi de peste noi.
de prin gunoaie într-o zi
bătrânul ne ură drum bun,
şi-n urma lui lăsă prin bloc
miros de mort şi de nebun.
aşa pleca-vom într-o zi
din tot marasmul ăsta prost,
străini de tot ce am făcut
şi anonimi de tot ce-am fost.

(*Azi 21 septembrie 2010 a murit Barbălată. La 6.30, de dimineaţă, urlau sirenele. L-au găsit în casă, printre gunoaie. Săptămâna trecută, bătrânul aruncase pe geam televizorul. A nimerit conducta de gaze. Nu a avut copii. Nici neamuri. Îşi făcuse în casă un depozit de mobilă veche şi gunoaie. Asta era toată averea lui.

Barbălată a fost bucătar la fostul hotel Ambasador. Unii l-au urât pentru mizeria în care trăia, alţii l-au iubit pentru felul în care era. Simplu şi instinctual. Din mâna lui au mâncat buni şi răi ai lumii ăsteia. Nu cred că-l plânge cineva. Poate o lacrimă să cadă pe scara blocului în care Barbălată şi-a dat sfârşitul. "Să trăiţi!" mă saluta zâmbind strâmb omul ghenelor de gunoi. Miroase a moarte scara mea. E ultimul semn lăsat de Barbălată. Aşa îl chema. Barbălată.)

(în perioada 1 mai 2014 - 1 august 2014, curatorul acestei rubrici este actorul şi poetul Andrei Huţuleac)