Pământ pătruns în inimă

Nu mai dorm nopțile,
mi-am pierdut somnul.
Singură mă întreb și-mi dau sfaturi.
Ce poate face cititorul în stele
când simte că pământul patriei
i-a pătruns în inimă?
Pe cap îl purtase ca o coloană ascunsă în păr.
Lângă izvor am fost văzută ca o tânăra cariatidă căreia i s-au pus dinadins pietre pe spate, ca să-și plătească odihna cu ele.

Apoi încet, încet pământul mi-a intrat
în oasele capului coborând și făcându-și loc
drept în inimă.
Astfel că formele cele mai sublime
s-au odihnit un timp în inima mea.
Nu mai plânge, nu mai râde! îmi spunea, doar
să stau în echilibru, în așa fel încât
dimineața pământului, amiaza lui și seara,
toate să se nască și să moară în inimă.

Acolo lovea pământul cu coarnele de inorog
și mă otrăvea cu venin de șarpe,
ca un făt dușmănos, letargic după libertate.
Vocea plantelor chema pământul din inima mea
încât acesta devenea din ce în ce mai mic
precum un fir de nisip.
Nu mai dorm nopțile,

mi-am pierdut somnul.
în ce clipă de neatenție, de totală uitare,
inima mi se va deschide și se va goli
de acel fir de nisip, devenind ea însăși rotitoare planetă?

(în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)