când eram mic, visam să fiu și mai mic

când eram mic, visam să fiu și mai mic.
mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,
mai mic decât cizmele mari ale tatălui.
cât un cartof, atâta mă visam.
pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ și gata,
până toamna nu-i mai necăjeau.

mă visam în cuib, printre ei,
dormind cu dulceață-n întuneric,
întorcându-mă pe-o parte și pe alta vara
iar apoi căzând din nou în somn.

și toamna să mă trezesc tot nedormit
și tot nespălat ca frații mei
și când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra
și să le strig: nu mai săpați, nu mai săpați,
căci vin acasă de bunăvoie,
dacă-n primăvară mă puneți la loc

și primăvara să fiu primul pe care
îl aruncă înapoi în cuib
și tot așa, să rămân să dorm mereu,
din cuib în pivniță și din pivniță în cuib,
ani mulți, neîntors și uitat.




(în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)