Blestemul-reformă al anonimului de după tastatură

Această lucrare este proză, aşa cum este şi discurs motivaţional pentru tânăra generaţie...

Copiii să vorbească?! Nu! Nici gând!
Nu cât voi mai fi eu pe-acest pământ!
Ei îşi impun părerile urlând
Şi vor înghite-n sec plângând, curând!...

Căde-ţi-ar netul, de eşti nesimţit!
Şi bacul să te-nfunde negreşit!
Subiectele să fie - ai ghicit -
Ceva la care nici nu te-ai gândit!

Pe vremea mea eram disciplinaţi!
Ai dracului, copii înfumuraţi!
Nu vă convine: gata, v-afirmaţi!
Şi voi sunteţi mereu nevinovaţi!

Ne tragem de şireturi, actoraş?!
Dar bine că la chiul tu eşti fruntaş!
Şi dacă eşti vreun fiu de bogătaş...
Pocni-ţi-ar telefonul, băieţaş!

Ai auzit? Ce faci? De ce filmezi?
Nu ţi-e ruşine să ne defăimezi?
Voiai dreptate, dar n-aveai dovezi?
Ţi-oi dovedi acum, de nu te vezi!

Pentru ăştia, tot ce zboară-i artă!
Ei nu vor să-nveţe, ci vor ceartă!
Ce e nesimţire nu se iartă.
Lacăte pe gură şi pe poartă!

Ia mai filmeaz-acuma, dacă poţi!
Tu chiar ne iei pe toţi de idioţi?
În mama mamei lor de hipioţi!
Mâine-poimâine-i vezi doar în chiloţi!

Să nu vorbeşti, că nu ai niciun drept!
Tu eşti copil, iar eu sunt înţelept!
Elevul care tace e deştept!
(Şi nu ia niciodată viaţa-n piept.)