Povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare

Era frig afară, deşi dădea spre primăvară. Era soare. Cu dinţi. Cât să fie ca un joc de acela copilăresc, de genul sunt aici, dar nu sunt. Ieşea pe cer, se ascundea, ieşea din nou. Cât să nu ştii dacă îţi pui ochelarii de soare pe ochi sau nu. Dacă să îţi ţii geaca pe un singur umăr sau pe amândoi. Să îţi iei tenişii sau bocancii. Cât să nu ştii dacă să te îndrăgosteşti sau nu. Să îţi schimbi sau nu playlistul. Să faci fotografii sau să desenezi. Să citeşti sau să scrii. Să bei bere sau vin. Să laşi inima sau creierul. Să laşi sau să ţii. Să îţi aduci aminte sau să uiţi. Dar, în fine, asta nu e despre mine.

A deschis ochii pentru că îl obliga soarele, care tot venea şi pleca. Cât să nu ştie dacă să mai doarmă sau nu. Să se chinuie sau să îşi ia soarta în dinţi. Să bea ceai sau cafea. Să aibă vise sau coşmaruri. Să îi fie briză sau furtună în cap. Să spună da sau nu. Să mănânce micul dejun sau nu. Să asculte muzică sau să se uite la un serial. Dar asta nu e despre tine.

S-a dat jos din pat şi s-a dus să facă un duş. S-a îmbrăcat. Şi-a aranjat părul. Nu şi-a luat şosete asortate. Cât să aibă sens vorba aia cu viaţa e prea scurtă. Dar asta nu e despre noi.

A ieşit din casă. Era aproape primăvară. Era soare. Cu dinţi. Era un joc copilăresc. Era mereu acolo. Şi-a pus ochelarii de soare. Geaca pe un singur umăr. Şi-a luat bocancii. Şi-a schimbat playlistul. A făcut fotografii. A scris. A băut o bere. Şi-a lăsat inima. A ţinut. Şi-a adus aminte. S-a trezit. Şi-a luat soarta în dinţi. A băut ceai. A avut vise. Îi era briză în cap. A spus da. A mâncat micul dejun. A ascultat muzică. Şi-a băgat mâinile în buzunare, iar buzunarele erau rupte.

A început să cadă în gol şi se tot izbea de oglinzi. Tot cădea şi le lua în plin, direct în faţă. Nu se spărgeau. Doar îl loveau şi apoi îl ocoleau şi parcă rămâneau pe vecie imprimate cu expresia de groază care îi încremenea chipul. Nici nu apuca să se privească. Apoi l-au lovit furtuni şi vijelii, bucăţi de materiale textile de la hainele ei, de la lenjeria lor şi de construcţii de la viitoarea lor casă. Îl loveau pliantele pentru vacanţe, culcuşul câinelui, ornamentele de Crăciun şi cadourile de la ziua lui, scrisorile, telefoanele şi mesajele, desenele de pe noptieră, versurile de pe şerveţele, filmele la care nu s-au uitat, filmele din aparatul foto, firele de nisip din Vamă, jucăriile de la ouăle Kinder, cocorii din hârtie, brichetele, pachetele goale de ţigări, sticlele goale de vin. Cădea şi se lovea.

Deodată s-a oprit. Era linişte şi întuneric. Îi pulsa inima în tâmple şi timpane. A început să îşi pună mâinile pe corp, să se verifice dacă e întreg. Se simţea aşa cum era...

Aceasta este povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare.