Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Splendorile de pe Riviera Franceză


Felix Tzele

27.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dana trecu pe lângă el ţinând în mâna dreaptă un tablou cât jumătate din corpul ei şi îi şopti:
- Nu-ţi mai roade unghiile.
 
El se încruntă şi îşi băgă mâinile în buzunar. Bărbatul îmbrăcat în pantaloni sport se apropie de el şi i se adresă ca unui piccolo greu de minte:
- Băiete, aveţi un ciocan pe-aici?
 
Avea un ciocan în atelier. Dar preferă să nu răspundă. Cu siguranţă ar fi sunat agresivă vocea lui. Aşa că tăcu. Norocul lui că nu erau doar el şi cu pictorul în sală. Dana sprijini de perete pictura care reprezenta trupul gol al unei femei şi-şi trecu încheietura mâinii peste frunte.
- Pentru ce vă trebuie?
- Vreau să prind un tablou în cuie.
- N-avem voie să batem cuie în alte locuri decât cele pe care le vedeţi, îmi pare rău, spuse Dana.
- Am vorbit cu directorul şi zicea că se poate. Poţi să-l suni, drăguţă. Vreau să bat un singur cui. Aici, unde am acoperit uşa.
 
Bărbatul arătă cu mâna dreaptă în care ţinea smartphone-ul spre peretele alb. N-ai fi zis că existase o intrare acolo cu câteva zile înainte.
- Mă întorc imediat, spuse Dana.
 
Bărbatul îşi încrucişă braţele şi începu să fluiere în surdină.
- Avem ciocan, dar e în atelierul pe care l-aţi zidit, spuse Andrei.
 
Bărbatul zâmbi. Se uită la Andrei ca la un sugar. Unul înalt, de aproape treizeci de ani, cu barbă şi cu ochelari.
- Directorul mi-a spus că dincolo de perete era o cameră pe care se gândea de multă vreme s-o mascheze. Nu dă bine la public.
- Nu, acolo era atelierul meu.
 
Dana trecu din nou - de data aceasta ca o vijelie - pe lângă Andrei, îl ciupi de mijloc şi îi întinse un ciocan cu mâner roşu bărbatului îmbrăcat în haine sport.
- Băieţii de la amenajare nu lucrează în weekend şi ţin depozitul încuiat. Noroc cu grădinarul. Îl mai foloseşte când se strică stropitoarele. Andrei, îl ajuţi tu pe domnul Colfescu, da?
 
Andrei dădu din cap şi se îndreptă spre tabloul pe care îl sprijinise Dana cu câteva minute înainte de perete. Îl luă de acolo şi se apropie de bărbatul care bătea cuiul cu mişcări sigure.
- Hai că e bine. Să-l agăţăm acum, spuse el în timp ce punea ciocanul pe podea.
 
După ce îl fixară, bărbatul îi spuse să se îndepărteze câţiva metri ca să vadă dacă tabloul este paralel cu linia tavanului. Andrei nu se putu abţine şi îi fugi privirea în jur. Un perete întreg cu picturi reprezentând femei. Dana îi spusese că erau prostituate şi escorte de pe Riviera Franceză. Citise ea în prezentare. Brazilience cu funduri proeminente acoperite de colanţi înfloraţi. Asiatice cu sâni mici şi priviri supuse. Andrei se strâmba la bruneta în rochie albastră care acoperea uşa atelierului său de creaţie.
- Deci mai la stânga? spuse bărbatul.
- Nu, e bine aşa.
 
Bărbatul se apropie de Andrei şi îşi puse mâinile în şolduri.
- Nu, nu se potriveşte cu rama.
 
Dădu jos tabloul de pe perete şi îşi suflecă mânecile bluzei. Căuta cu privirea ceva în jur.
- Am lăsat la intrare nişte rame. Poţi să mi le aduci, te rog?
 
Până la parter, îşi roase unghia degetului mic de la mâna dreaptă până la sânge. Scoase un serveţel din buzunar şi îl înfăşură în jurul degetului. La intrarea în muzeu, o domnişoară vorbea cu paznicul. Nea Marin îi făcu semn să se apropie.
- Andrei, du-o pe domnişoara la sala mare de la etajul trei. E cu domnu'.
 
Bruneta trăgea fără chef dintr-o ţigaretă electronică. Mirosea puternic a parfum dulceag. Andrei îşi imagină că aşa miroseau şoselele de pe Riviera Franceză când rulai cu viteză într-un Porsche Carrera. Îi ceru lui nea Marin ramele şi îi spuse fetei să-l urmeze.
 
Ramele erau grele şi din când în când trebuia să se oprească şi să le schimbe poziţia. Respira greu şi, din cauza transpiraţiei palmelor, îi alunecau ramele. Încercă să le prindă sub braţ, dar erau prea mari ca să le poate cuprinde.
- Tu aşa eşti calm mereu? întrebă fata. O pocnitură reverbera pe palier de fiecare dată când tocurile pantofilor ei atingeau cimentul.
- Nu, doar ţin multe în mine, spuse Andrei printre gâfâituri.
- Nu e bine. O să răbufneşti într-o zi când ţi-e lumea mai dragă. N-ai vrea să se întâmple asta când vei fi deasupra unei femei, nu?
 
Când ajunseră în sala mare a muzeului, îl găsiră pe bărbat stând în genunchi şi lovind cu ciocanul rama tabloului.
- Papi, o să distrugi pictura, spuse fata.
 
Bărbatul se opri pentru câteva secunde şi continuă să lovească, dar cu o intensitate mai scăzută.
- E tabloul meu, Clarisse, pot să-i fac ce vreau.
- Da, dar apar şi eu în el.
 
*
Bărbatul inspectă fiecare tablou în parte. În spatele lui, domnişoara vorbea despre pinguinii şi focile de pe pârtia de ski dintr-un mall din Dubai. Puteai să te joci şi să te fotografiezi cu ei. Citise dimineaţă la cafea mai multe despre Dubai. Nu aveau canalizare şi în fiecare zi erau cozi lungi de vidanje. Unii tirişti se plictiseau să aştepte zeci de ore şi deversau rahatul în şanţ şi de acolo ajungea pe plajă. În timp ce îi întindea abţibilduri cu preţuri lui Andrei, bărbatul îi zâmbea fetei. După ce terminară de amenajat expoziţia, bărbatul bătu din palme şi se îndreptă spre ieşire. Fata se agăţă de braţul lui şi îşi sincroniză paşii cu ai lui. Andrei îi conduse până la ieşirea din sală.
- Băiete, asta e.
 
Scoase portofelul din buzunar şi îi întinse o hârtie de o sută de lei.
- Uite, mulţumesc pentru ajutor. Să-i dai o parte şi paznicului. Să-şi ia la noapte câteva cafele şi să fie atent să nu dispară vreun tablou.
- Ce paranoic eşti, papi. Ţi-e frică să nu mă fure cineva? spuse fata.
 
Andrei luă banii şi îi băgă repede în buzunarul drept al pantalonilor. Bâigui un mulţumesc forţat.
- Eh, şi dacă dispar tablourile peste noapte, tot e win-win. Publicitate gratuită în ziar.
- Da, în Click, sub sânii unei piţipoance, spuse fata.
 
Andrei se întoarse la uşa zidită a atelierului. Îşi rodea pieliţele de deasupra degetelor. Capul şi-l ţinea înclinat spre dreapta.
 
Toate picturile lui erau în spatele acelui zid. Măcar dacă l-ar fi anunţat înainte directorul că o să-i blocheze atelierul. Plecase câteva zile în concediu şi deja nu mai ştia nimeni că era şi el angajat al muzeului. Acum trebuia să aştepte să se termine expoziţia ca să poată recupera materialele. Cine ştie, poate că directorul nu îl va mai lăsa să dea jos tencuiala. Costa. Toate picturile lui, sechestrate din cauza unuia care desena cururi şi ţâţe. Zâmbi amar când realiză că tot ce putea să facă era să deseneze cu markerul mustăţi pe chipurile tuturor femeilor marelui artist Colfescu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer