Astăzi am părăsit Daliul şi patul tare ca o scândură, pe care Şerban a încercat în repetate rânduri - fără să vrea - să-l înmoaie aruncându-se pe el şi aproape că a reuşit să-şi facă nişte vânătăi. Am părăsit şi frumoasa noastră curte interioară, în care ne retrăgeam în fiecare seară cu un vin bunuţ şi parfumat de Yunnan. Am descoperit că am ratat şi aici ceva, venind de dată asta prea devreme, şi anume Festivalul Internaţional de Fotografie din Dali, aflat la a treia ediţie, ce urmează să înceapă pe 25 septembrie. Dar poate că e mai bine că l-am pierdut, având în vedere că avea un motto cam dubios: "Life is elsewhere"!
Am plecat apoi la drum cu un autobuz care arăta ca un autocar de lux în poză şi care s-a dovedit a fi un fel de maxi-taxi mai mare, în care am reuşit să ne înghesuim cu greu pe ultimele două locuri disponibile de pe ultimul rând. Măcar am stat central şi nu am riscat să ni se facă rău de la drumul destul de plin de serpentine. De fapt, păcat că am stat central, că nu prea aveam de ce să ne ţinem când săltăm de pe scaun la unele denivelări mai accentuate, aşa că o luăm ori spre chinezul din stânga ori spre cel din dreapta.
Altfel drumul a fost destul de plăcut, colegii de drum fiind numai chinezi, care din când în când se holbau la faţa mea pe care, la început, se citea o scârbă totală faţă de condiţiile de drum şi faţă de obiceiul lor foarte sănătos de a scuipa din când în când în una din cele trei găleţi dispersate de-a lungul autobuzului şi a căror utilitate îmi scăpase când am urcat, dar care mi-a fost dezvăluită din plin pe parcurs. Apoi am mai fost foarte încântată când am descoperit că drumul ce ni se promisese a fi de 6 ore s-a dovedit a fi de 8 ore, că în aceste 8 ore s-a făcut o singură oprire, că nu aveam cum să-mi schimb poziţia ca să-mi dezmorţesc fundul şi că părul meu proaspăt spălat de dimineaţă a fost îmbâcsit din plin de-a lungul drumului de ţigările aprinse necontenit de aceşti minunaţi tovarăşi.
Dar, după ce am mâncat vreo 2 kg de banane cumpărate cu o zi înainte, am ajuns în sfârşit în Shangri-la sau Zhongdian, un oraş cu o populaţie de 120.000 de locuitori, o combinaţie ciudată între zona modernă, cu blocuri noi şi hoteluri luxoase, exemplu Sheraton, şi zona veche, pietonală, cu clădiri mici şi vechi şi restaurante tibetane, unde începi să simţi mirosul Tibetului.
Am observat 2 lucruri total diferite faţă de locurile de până acum. Unul: este foarte frig, suntem la 3.000 m, nu ştiu câte grade sunt, dar în sfârşit am descoperit utilitatea gecilor de ploaie şi vânt pe care le-am cărat până acum în fiecare zi cu noi fără să vedem un strop de ploaie, a hanoracelor şi a bocancilor. Practic, ne-am pus tot ce aveam pe noi şi mie cel puţin, tot mi-e frig. Al doilea: nu ştiu dacă frigul este cauza şi doar vor să se încălzească, dar oamenii de pe aici sunt mari dansatori. Noi stăm aproape de piaţă centrală, destul de măricică, unde de când am venit i-am văzut formând un fel de horă ce s-a mărit pe măsură s-a lăsat seară, în care s-au tot învârtit pe nişte dansuri tibetane foarte melodioase. Mâncarea a fost bună, am mâncat iac, care se pare că e greu de ratat pe aici, iar apoi am încercat şi vinul zonei, tibetan, parcă mai slab şi mai fructos decât cel de Yunnan.
Am încheiat seara într-un bar cu muzică tibetană, spre care ne-a mănat curiozitatea de-a vedea cum se distrează tinerii pe aici şi unde am realizat că majoritatea celor de pe aici o şi voce bună, după cum se perindau pe ring la un fel de karaoke. Numărul de eşarfe primit din partea audienţei reflectă calitatea vocii, cu cât mai multe cu atât mai apreciată vocea.
(Ga Ma Qi Li cu prietena lui Ci Li Yon Chu explicând relaţia lor prin semne)
Tot minunându-ne, am fost forţaţi să ne împrietenim rapid cu un tânăr din zona, Ga Ma Qi Li pe nume, ce ne-a invitat la masă la care stătea cu prietenii săi, aproape toţi trotilaţi cu bere Dali, mai puţin fetele, din care ne-a înmânat şi nouă câte una. A încercat să poarte o conversaţie cu noi şi deşi engleza nu-l ajută prea tare, dorinţa da, încât n-am reuşit să scăpăm de acolo decât după o oră. Şi dacă credeam că am reuşit să scot din par fumul acumulat în autobuz, atunci aici în bar s-a întors înzecit.
Azi mai puţine poze din cauza drumului dar de data viitoare ne revenim...