Despre uitare

Nu ne putem încă întoarce la vechile noastre vieţi, cuvintele mele de joi încă nu se pot aduna în jurul altui subiect decât cel al morţii, al tristeţii nesfârşite pe care o ridică fiecare gând pentru cei din spitale, tristeţea aceasta de azi care, atât de uşor, lasă locul tristeţilor personale, al deznădejdii pe care fiecare dintre noi am simţi-o cândva, după sau pentru cineva.

Acum exact 15 ani a murit bărbatul pe care nu l-am iubit cât a trăit, pe care nu l-am salvat, pe care l-am lăsat să moară fără să fiu lângă el. Mi-o ceruse poruncitor şi vehement, dar cât de uşor te poţi înşela pe tine însuţi în soluţii egoiste, simple pentru fiinţa ta. Nu mult după ce el a plecat am simţit, acut şi deznădăjduit, că l-am iubit, moartea a rupt vălurile, m-am trezit singură cu o iubire cu care nu mai ştiam ce să fac. Inutilă, mi-am şoptit o vreme.

Apoi într-o noapte, în timp ce priveam un mirific foc de artificii am înţeles, iubirea nu poate fi inutilă. Te doare, te întunecă, disperă, covârşeşte, îneacă, ai dori violent să nu o mai simţi fără să înţelegi imediat că iubirea rămasă nefolosită, cea care rămâne în urma unei iubiri poate deschide o lume în care cel plecat să existe senin şi creator. Nu e vorba de spiritism, el ar fi primul să râdă de mine dacă aş face aşa ceva, e vorba de sentimentul în sine care se ascunde în spatele durerii, negării, revoltei. E vorba despre iubirea din mine care nu era doar a mea ci energia pe care o împletisem noi doi, împreună, şi care a rămas să o trăiesc doar eu. Mi-am curăţat-o de durere, de negare, de revoltă şi într-o zi firesc am simţit-o în mine şi în afara mea, greu de explicat, greu de înţeles dar am dovada, aceşti 15 ani glorioşi ai vieţii mele în care am trăit iubind, în care am devenit alta, mai senină, mai curioasă, încrezătoare.

În care nu ai mai iubit alt bărbat - ar spune Victor mereu cârcotaş.

Am greşit, Victor - i-aş răspunde - cel plecat niciodată nu mi-a cerut aşa ceva, cei plecaţi ne-ar cere să fim fericiţi, noi suntem cei care ne impunem probe inutile prin care credem că îi cinstim, prin care ne alungăm teama că i-am putea uita, vina că nu am făcut destul pentru ei. Când ei aşteaptă de la noi să devenim mai puternici şi frumoşi, în urma lor.

Sunt 15 ani de când văd lumea şi pentru el, în care am cutezat să fac multe lucruri fiindcă am putut să rupt barierele şi convenţiile pentru că el şi-ar fi dorit să trăiesc fără să mă tem de marginile universului, 15 ani în care am văzut un colţ de Paris sau de pădure, luna plină, marea şi am simţit emoţia lui peste a mea, în care am evoluat iar astăzi sunt pregătită chiar să merg la Veneţia noastră, iarna, pentru că greu şi întortocheat am înţeles, în sfârşit, că iubirea care a rămas în mine trebuie complet folosită ca el să se poată cu adevărat odihni.

tener un espléndido viaje, mi amor