Timp de o săptămînă, Collingwood devine Memphisul nordului (muzică de fond: introducerea de la Jailhouse Rock). Programul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Elvis include:
- o paradă de pe "strada mare", în care 127 (o sută douăzeci şi şapte!) Elvişi (nu-l căutaţi în dicţionar, dar aici toată lumea foloseşte pluralul Elvi pentru a denumi masa de inşi cu freza în formă de creastă de cocoş şi rictus la colţul gurii) traversează strada mare călare pe... Cadillac-uri de epocă (maşina sa preferată)
- "Elvis® at Sunrise" (În caz că vă întrebaţi ce-i cu semnul de marcă înregistrată, aflaţi că festivalul se mîndreşte cu binecuvîntarea companiei Elvis Presley Enterprises, care administrează "moştenirea" domnului Presley, întru liniştea sufletească şi bunăstarea Priscillei Love Me Tender Beaulieu Presley şi a Lisei Marie Big Hunk O' Love Presley.) - un serviciu religios cu muzică gospel (Amazing Grace şi alte cele)
- un mic-dejun "comunal" cu clătite
- un turneu de golf (mai potrivit ar fi fost un turneu de karate, dar vremurile s-au schimbat...)
- o petrecere "stradală" (îmi suna în urechi Shake, Rattle & Roll, Blue Suede Shoes ş.a.m.d.)
- zeci de mini-recitaluri pe unde nu te-aştepţi
- şi, bineînţeles, concursul "impersonatorilor" (varianta corectă d.p.d.v. politic e "tribute artists"), care se luptă parte-n parte (o parte cînt, o parte dans, o parte costum) pentru titlul de Grand Champion.
O fi Regele mort, dar în Collingwood, el e "în toate ce sînt". Din toate localurile bubuie, susură sau gîjîie muzica personajului cu pricina, iar magazinele vînd de toate pentru toţi, doar cu Elvis să fie: CD-uri, albume de aur înrămate, tricouri, poşete (da, poşete! prietena noastră Nadia s-a ales cu o poşeţică imprimata cu coperţi de TV Guide-uri cu Elvis), bijuterii (ghiuluri, mai precis), ochelari "de Elvis" (cu tot cu favoriţii aferenţi). Restaurantele te îmbie cu mîncărurile sale preferate: sandvişuri cu unt de arahide şi banane fripte sau castraveciori muraţi... pané. Hm, şi cînd te gîndeşti că unii îşi închipuie că Elvis mai trăieşte încă. Ştiu şi eu ce să zic cu dieta asta...
Cum ne-am trezit prea tîrziu pentru paradă - cea mai bună ocazie pentru a-i vedea pe toţi Elvişii defilînd prin faţa ta - a trebuit să ne mulţumim doar cu cîţiva rătăciţi prin mulţimea de turişti (unii veniţi din State, Europa sau chiar Australia), împărţind bezele şi autografe. Mă întreb cu ce nume semnau...
Ne-am îndreptat spre locul concursului, o parcare imensă, unde erau în plină desfăşurare semifinalele. Trei categorii (One for the money, two for the show): "impersonatori" profesionişti - dintre cei pe care îi găseşti la restaurantele "cu program" din staţiunile "de agrement" (dar nu şi de odihnă) -, amatori şi copii. Da, copii. Unul avea 7 ani şi era la a şasea participare! Asta la o vîrstă cînd se presupune că ar trebui să îţi cauţi propria identitate... That's Alright Mama (?) Mă întreb dacă există vreun articol de lege pentru genul asta de abuz din partea părinţilor.
Altfel, concursul e prilej de distracţie. Vocile s-au întins pe tot spectrul simţului auditiv: de la interesante la insuportabile. Mişcările de scenă (All Shook Up) şi ticurile verbale ("Thank you, thank you very much") sînt în general bune, deşi majoritatea "artiştilor" tinde - în mod firesc - către Elvis în perioada sa tîrzie (a se citi costume albe cu ştrasuri peste burtici respectabile). Cristinei i-a mers însă la suflet un Elvis "soldăţel", gen (Let Me Be Your) Teddy Bear în uniforma sa impecabilă, destul de credibil de la o anumită distanţă.
Sînt sigur însă că vă întrebaţi "de ce Collingwood, Ontario, aflat la cîteva mii de kilometri de Memphis, Tennessee?" Unii, mai cunoscători într-ale celor regeşti, or să argumenteze: simplu, Canada e singura ţară în afara Statelor Unite unde Elvis a concertat vreodată. Toată povestea a pornit în 1995 de la un instalator (dar şi "impersonator") pe numele său Billy Hound Dog Cann. După trei ani, răstimp în care primăria a început să bage bani în eveniment, Billy s-a mutat din oraş şi un grup de voluntari a pus mîna pe situaţie.
Cu un eveniment la limita kitschului (ştiu, Don't Be Cruel), care strînge însă de cinci ori mai mulţi vizitatori decît populaţia sa - care populaţie (Suspicious Minds) se cam plînge că evenimentul e zgomotos şi de prost gust, că oraşul pierde bani de pe urma lui şi că unii Elvişi se îmbată şi le dărîmă piticii de grădină din faţa casei...- , Collingwood-ul a intrat pe harta Elvisland-ului.
(Viva) Las Vegas, 27 iulie 2004