Deprimismele literaturii române de azi (2)

Dacă ar fi sa-l citez pe Harold Bloom probabil ca aş începe cu descrierea liniară a limitei canonului occidental desfoind acele pasaje prin care este sugerată duplicitatea interpretativă a simbolului estetic. Dar n-am sa fac acest lucru cel puţin din două motive; odată pentru faptul că metoda de analiză a textelor - potrivit afirmaţiilor lui Alain Vaillant, reprezintă în fond o banală axiomă sintagmatică şi în al doilea rând pentru că limita canonului estetic occidental a fost deja depăşită.

Conform previziunilor făcute de Alexandre Leupin într-un articol intitulat La fin du sex şi apărut în Art Press [noiembrie 1999], epoca sexismului a început să apună iar încercările puerile de revigorare au fost şi vor fi sortite eşecului. Astăzi nu mai impresionează pe nimeni utilizarea unui limbaj literar vulgarizat doar în intenţia de-a capta binevoitoarea atenţie a publicului cititor. Potenţialul cititor de astăzi este afectat de receptarea unei realităţi cu vădite caracteristici epistemologice în care să-şi poată regăsi posibile puncte de congruenţă care să-l determine la acţiune şi implicare.

Într-o societate extrem de dinamică, în care sistemele informationale au desfiinţat efectiv toate barierele mai ales în ceea ce priveşte comunicarea, era firesc să se întâmple lucruri extrem de interesante şi pe tărâmul culturii. Site-urile pe Internet, paginile web destinate literaturii şi artei sunt de ordinul miilor şi chiar sutelor de mii. În orice clipă eşti conectat la informaţii de ultimă oră şi poţi comunica oriunde, oricând şi cu oricine de pe întreaga planetă.

Nici chiar Michael Moorcock - vizionarul sf-ismului, n-ar fi putut bănui, acum vreo câţiva ani, ce-o să se întample în această zonă de interes. Minimialismul, fugitivismul, biografismul, nonmetrismul, post-textualismul şi mai ales deprimismul, sunt idei culturale care au încercat să decripteze şi într-un fel să deconstruiască fundamentele canonului estetic occidental.

Deprimismul [ref.fr. - deprimisme] este un curent literar desprins din zona new wave si se caracterizează prin abordarea tematică a unei realităţi bazate pe suprimarea conceptului de individualitate şi pe încarcerarea lui intr-un sistem globalizant, destructiv şi restrictiv [conexiuni multiple cu depressionismul francez şi neo-realismul american]. Debarasat de nebuloasa unor ficţiuni premonitorii, deprimismul reuşeşte să se evidenţieze tocmai prin forţa lui de-a rezista valoric într-un sistem în care se diferenţiază clar doua opţiuni majore:

a) elitismul - şi migrarea textelor literare într-un micro-univers de tip eclectic;
b) comercialismul - şi opţiunea cititorului cotidian pentru lecturarea unor texte aproape lipsite de veleităţi literare.

Teoria formalistă a limbajului poetic demonstrează evaziunea funcţiei poetice care depăşeşte câmpul poeziei, incluzând orice discurs, orice text în versuri sau proză, primit şi receptat ca mesaj literar, demonstrând că literatura poate fi depistata pretutindeni, în orice specie de scriere. Cert este faptul că nimeni nu-şi mai poate asuma rolul de-a monitoriza valoric tot ceea ce se întâmplă în acest imens teritoriu artistic.

Şi totuşi... Poezia, în conceptul deprimist, nu este o esenţă, nu este o matrice localizată într-o anumita zona a poemului, ci este dispersia spaţiilor albe difuzate pe toata suprafaţa lui, cuprinzând elementele minimalului compatibile cu orice experienţă umană, condiţionată prin existenţa unor contexte valorizate de componenta experienţială pe care un autor o controlează poetic.

Semnificaţiile latente explorate în cuvinte nu trebuie doar să pozitiveze receptarea poetică prin potenţiale formule metaforice. Deprimismul propune conceptul minimal de abordare a unei realităţi dificile / dinamice / dureroase, care îşi supune individualul prin absorbţie. Această critică a formei apreciază forma prin raportare la obstacolele antiformale învinse, deci prin raportare la elementele anestetice reale transformate în materiale ale imaginaţiei estetice.

Deprimismul are intenţia de a depăşi sfera liricului tradiţional şi de a include în conceptul de metaforă toate transferurile complete de termeni şi de structuri vizionare, demonstrând că elementul negării tradiţionalismului este un argument pentru credinţa ad litteram în capacitatea mitică a cuvântului poetic de a-şi conţine propria semnificaţie.

În episodul următor o să încerc să aduc în discuţie destinele literare ale celor mai tineri şi talentaţi scriitori apăruţi pe scena literară în ultimii ani şi care au creat o adevărată angoasă în rândul scriitorilor consacraţi.