Port cămaşa mea cu guler tunică, pe care n-am mai îmbrăcat-o de un an. Îşi face treaba. Deşi eu mă simt mai degrabă ca un reverend cu ea, e bine şi dacă atrage apelativul "boierule".
- O apă plată şi un Pall Mall alb.
Moşul poartă o vestă pescărească. Pun pariu că are şi o undiţă ascunsă pe undeva şi abia aşteaptă să închidă chioşcul ca să o taie la baltă.
- Pall Mall alb n-am, boierule.
Iau doar apa:
- Aveţi rest la cincizeci de lei?
Nu-i sigur că are. Începe să numere tacticos, să-mi înşire restul pe tarabă, cotrobăindu-se lent, chinuit prin buzunarele pescăreşti:
- Uite, ai aici treizeci de bani, până la doi cincizeci, boierule... Este? Este... Aici ai doi lei până la cinci, boierule...
Mor de cald, abia aştept să gust apa plată. Încep să urăsc cămaşa mea de reverend, în care mă coc de viu.
- ...şi cu încă zece face douăzeci... Plus zece, ai până la treizeci, boierule... Plus un, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece lei se face patruzeci, boierule... Şi cu ăştia doi de cinci se face cincizeci... Corect, boierule?
- Corect. Mulţumesc. Sănătate! îi zic, în timp ce deşurubez capacul.
- Atunci drum bun, măi băiete!
PS (ce-am mai văzut între timp):
