Mersul pe jos întăreşte spiritul

Ah Cho era un tînăr de optsprezece ani, originar din localitatea Tienshu provincia Sîchuan, care nu se deosebea cu nimic de alţi tineri de vîrsta sa. Cînd ajunse pentru prima oară, după o călătorie de trei zile şi trei nopţi cu trenul, din satul său natal în marele oraş Guancijou, fuse năucit de forfota continuă de pe străzi şi privise ameţit clădirile noi din beton armat care adăposteau asemenea unor stupi imenşi mii şi mii de familii. Cel mai mult şi mai mult îi plăcură bicicletele, vedea nenumărate, de toate culorile şi mărimile, unele noi-nouţe, altele ruginite şi cu spiţele îndoite, dar el îi invidie îndată pe toţi cei care, urcaţi în şa, treceau în viteză zdrăngănind din sonerii pe lîngă el.
"Ooo, de-aş avea şi eu o bicicletă", îşi spuse el, "aş goni ca vîntul pe străzi, iar prietenii mei ar holba ochii ca şi cum m-ar vedea călărind un dragon de foc!"

Un agent de circulaţie, îmbrăcat într-o uniforma gri cu mănuşi albe pînă la cot şi un baston tot alb în mînă îl înghionti încruntîndu-se:
- Treci pe trotuar, măi, ţărane, nu vezi că încurci circulaţia... Unde naiba am ajunge dacă toţi gură-cască din oraş ar circula pe mijlocul străzii!

Pe Ah Cho nu-l deranjă apelativul "ţărane", în definitiv oricine ar fi putut observa că venea dintr-un sat îndepărtat fiindcă purta bluză şi pantaloni din bumbac croite şi vopsite în casă, iar în picioare o pereche de sandale împletite din pai de orez, în timp ce trecătorii erau îmbrăcaţi cu salopete în culori vesele şi erau încălţaţi cu pantofi din pînză sau din piele. Profită de ocazie că întîlnise un reprezentant al autorităţii şi, după ce-şi ceru scuze pentru neştiinţa sa, îi întinse acestuia bileţelul pe care unul din unchii săi notase numele şi adresa locului în care trebuia să ajungă.
- Fa-bri-ca de în-căl-ţă-min-te Vi-i-tor Lu-mi-nos, silabisi poliţaiul. Habar n-am unde poate fi, că-s o droaie de fabrici de încălţăminte în oraşul nostru!

Un trecător cu părul sur, tuns perie, îmbrăcat într-o bluză decolorată dar curată se opri şi îl lămuri:
- Fabrica pe care o cauţi dumneata este în districtul Dai-ho pe bulevardul Păcii. Dacă vrei, poţi să mă însoţeşti, tocmai mergeam într-acolo!

Ah Cho îi mulţumi şi îl urmă pas cu pas pînă la prima staţie de autobus. Ajunşi aici, bărbatul în vîrstă îi spuse să-şi cumpere un bilet care costa jumătate de yuan:
- Transportul în comun este gratuit numai pentru cei care au participat la marele război pentru eliberarea patriei, precum sunt eu!

Observă, atunci, că mîneca dreaptă a vestonului bătrînului atîrna în gol, iar o mică panglică purpurie îi înflorea pe buzunarul de la piept. Acesta zîmbi văzîndu-l cum scoate legăturica din pînză în care se afla tot avutul său: o bancnotă nou-nouţă de douăzeci de yuani cu filigran roşu şi chipul zîmbitor al lui Mao Tzedun întipărit pe ea, două, mai motolite, de cîte un yuan, un piaptăn mic din bambus şi o bucăţică de săpun.
- Cumpără-ţi două bilete, de obicei taxatorii de pe linia aceasta de autobuz se burzuluiesc dacă nu ai bani mărunţi. În felul acesta vei putea să te întorci pe acelaşi traseu!, îl povăţui el.
- Ooo, eu nu am de gînd să mă întorc, am venit ca să muncesc cu rîvnă şi să rămîn la oraş!, răspunse băiatul cu o notă de înfumurare în glas de care se ruşină imediat.
- Toţi tinerii care vin în oraş vor să rămînă!, spuse bătrînul şi vocea lui sună trist, ca şi cum ar fi regretat că nu mai era tînăr şi cu ambele braţe valide.

Cînd coborî din autobus se trezi în faţa unei hale uriaşe din beton întinsă pe patru niveluri pe faţada căreia scria cu vopsea roşie şi aurie "Fabrica de încălţăminte Viitor Luminos". Încurajat de inscripţia aceea frumoasă îşi spuse în timp ce păşea prin poarta largă cu două canaturi din tablă larg deschise:
"De-acum viaţa mea se va schimba complet şi toată lumea din sat mă va invidia!"
- Hei, ţărănoiule, unde te trezeşti, în cocina ta murdară? Crezi că aici, în fabrica noastră intră oricine, aşa, cu una cu două!, zbieră spre el un bărbat burtos, cu o şapcă din muşama pe cap şi încins peste pîntec cu o curea lată din acelaşi material!

De data asta, auzind cuvintele "ţărănoi" şi "cocină" îşi încleştă înfuriat pumnii şi se pregăti să riposteze cînd un al doilea bărbat zvelt şi palid cu ochelari, îmbrăcat într-o tunică albastră închisă pînă sub omuşor, interveni:
- Lasă băiatul în pace, Hei Gou, să vedem ce doreşte!
- Am înţeles, tovarăşe Zixing... ştiţi, eu nu-mi făceam decît datoria!

Ah Cho înclină fruntea cu un gest politicos, apoi îi întinse mormăind acelaşi bileţel pe care-l arătase şi poliţaiului:
- Am venit să muncesc aici, dacă se poate!
- Ce meserie ai? se interesă bărbatul cu ochelari.

El se aştepta la întrebarea aceasta, aşa că repetă ceea ce îl sfătuise unchiul său atunci cînd îi dăduse bileţelul.
- Sunt agricultor, dar pot să învăţ şi să lucrez cu rîvnă în orice meserie!

Zixing îşi scoase ochelarii, frecă lentilele de mîneca vestonului şi zîmbi enigmatic:
- Asta e bine dacă vrei să munceşti şi să înveţi în acelaşi timp, dar este greu... Ştii ce spunea tovarăşul Mao Tzedung într-una din poveţele sale? "Oricine poate munci, dar numai cei care sunt capabili să înveţe pot munci eficient!"
- Nu mă tem eu de muncă, sunt puternic şi obişnuit cu greutăţile. Voi învăţa şi voi munci eficient, vă promit!, strigă el plin de entuziasm!
- Asta vom vedea mai tîrziu... acum vino cu mine să ţi se întocmească carnetul de angajare. În felul acesta Hei Gou n-o să se mai stropşească la tine cînd intri pe poartă!

Îl conduse într-o încăpere strîmtă, cu trei dintre pereţi făcuţi din sticlă mată, prin care umbrele celor care treceau pe coridor se conturau ca nişte stafii. El, însă, nu se temea de stafii, era de-acum un bărbat adult care lăsa poveştile şi eresurile pe seama babelor. Pînă şi bunica sa îi spunea: "Copile, singura stafie de care trebuie să te temi este stafia lenei... ea te poate înşfăca oricînd dacă nu bagi de seamă!"

O femeie cu umerii înguşti, faţa ascuţită şi scofîlcită, purtînd o pereche de ochelari cu ramă din plastic negru, îi luă certificatul de înregistrare emis de biroul regional al populaţiei şi începu să completeze repede, cu un stilou, rubricile dintr-un formular. Cînd sfîrşi, ştampilă foaia şi-i spuse:
- Asta e tot, Ah Ciu! Acum du cererea tovarăşului Zixing să o avizeze. Dumnealui îţi va înmîna carnetul de angajare cu care vei fi repartizat în secţie!
- Numele meu este Ah Cho, murmură el cu timiditate, să nu fie vreo greşală!

Femeia luă din nou certificatul său în mînă, citi oţărîtă apoi i-l vîrî sub ochi:
- Ce greşală, nu ştii cum te cheamă? Aici scrie limpede, negru pe alb: Ah Ciu, în vîrstă de nouăsprezece ani, născut în satul provincia. Citeşte şi tu!

Simţi că-i fuge pămîntul de sub picioare şi spuse cu obrajii în flăcări:
- Încurcătura s-a făcut nouăsprezece ani în urmă, acolo la noi. Ştiţi, funcţionarul de la biroul de înregistrare era bătrîn, avea vederea slabă şi a scris din greşală Ciu în loc de Cho.

Ea îl privi strîmbîndu-şi dispreţuitoare buzele subţiri:
- Şi-acum eu ce fac? Te-am înregistrat ca Ah Ciu... eşti sau nu eşti ăla?
- Eu sunt Ah Ciu! suspină învins şi ieşi uitînd să îi mulţumească.

După ce trecu de momentul acela stingheritor lucrurile merseră bine. Zixing îi semnă cererea de angajare şi îi înmînă un carneţel cu coperţile pline de ştampile: "Cu ăsta te prezinţi în secţia de ştanţare şi-l arăţi tovarăşului Huan. El îţi va spune ce muncă vei face şi-ţi va repartiza un pat în dormitorul fabricii!"
- Vă mulţumesc din tot sufletul, promit să nu vă dezamăgesc!
- Vom vedea asta, mai încolo!, mormăi Liang, încruntîndu-se.

Hala în care funcţiona secţia de ştanţare îl lăsă, literalmente, cu gura căscată. Era atît de înaltă şi lungă încît ar fi încăput în ea toate căsuţele din satul său natal, iar de-a lungul ei se înşirau cinci rînduri de bancuri de lucru din metal la care trebăluiau pe puţin o mie de oameni, bărbaţi şi femei, îmbrăcaţi toţi în halate de-un gri mohorît. Niciodată în viaţa lui nu văzuse atît de mulţi oameni care să lucreze laolaltă. Zgomotul maşinăriilor era asurzitor, iar mişcările lor repezi făceau impresia că te afli în mijlocul unui furnicar uriaş, în care fiecare lucrătoare se învîrtea plină de rîvnă. Huan Ţî, şeful secţiei, un bărbat scund şi vînjos, cu faţa lată şi sprîncene groase, mereu încruntate îi dădu şi lui un halat gri, care-l cam strîngea la subsuori şi la încheieturile mîinilor dar se sfii să ceară unul mai larg. În primele două ore îl puse să împingă un cărucior metalic în care se aflau stivuite suluri groase din cauciuc poros. Fiecare lucrător, cînd ajungea în dreptul lui smulgea cîte cinci suluri din cărucior şi le trîntea în dreptul maşinii de ştanţat, o sculă grea, din metal lucios în formă de tigaie. La început îşi făcu treaba cu stîngăcie, încurcîndu-i pe ceilalţi lucrători. Unii îl îmbrînceau, ba chiar cîţiva îl înjurară, aruncîndu-i printre dinţi un "mută-ţi hoitul mai încolo, ţăran puturos" dar învăţă repede ce mişcări să facă ca să nu-i stingherească. Huan Ţî nu-l slăbea din ochi şi, după ce se sfîrşi pauza de masă, îi făcu semn să se apropie. Îl aşeză în capătul rîndului de bancuri şi-i arătă cum să manevreze maşina de ştanţat.
- Ţine bine minte, că nu-i complicat, ai cu totul cinci mişcări de făcut... Unu: aşezi materialul pe banc. Doi: împingi cu ambele mîini materialul pe tipar. Trei: apeşi tăietorul cu mîna dreaptă. Patru: ridici tăietorul cu mîna dreaptă. Cinci: aşezi cu mîna stîngă talpa tăiată pe banda colectoare... pe urmă numeri pînă la cinci şi apuci următoarea foaie de material... dar, ai grijă nu te mocoşi, trebuie să ştanţezi zece tălpi într-un minut!

Munci cu rîvnă şi atenţie dar, după prima jumătate de oră simţi că îi fuge pardoseala de sub picioare şi se sprijini de banc. Lucrătorul de lîngă el, un băiat scund şi slab ca o fată, trase repede sulul de cauciuc de sub tăietor, opri maşinăria şi-i strigă:
- Te vei obişnui... şi eu la început ameţeam. Secretul este să nu priveşti fix cuţitul tăietorului în timp ce coboară şi să respiri adînc, timp de cinci secunde după fiecare ştanţare!

Cantina şi felurile de mîncare îl umplură iarăşi de uimire. În prima scrisoare trimisă acasă scrisese: "Bucatele sunt atît de săţioase, încît de-abia pot să înghit tot. Primim două mese pe zi. La prînz, felul întîi este supă de legume cu tăiţei, iar felul doi orez cu sos de peşte sau carne de porc. Seara, terci de porumb sau sorg cu legume."

Cînd ceasul atîrnat de plafonul halei indică orele optsprezece toate maşinile se opriră ca la o singură comandă, iar lucrătorii se împrăştiară care încotro. După ce stinse toate becurile din hală Huan Ţî îl întrebă:
- Ţi-a spus careva unde să-ţi odihneşti ciolanele? Fireşte că nu ţi-au spus, hîrţogarilor ălora de la birouri le pasă numai de hîrtii, oamenii pentru ei sunt nişte cifre. Uite cum faci ca să-ţi găseşti culcuşul: ieşi în curtea fabricii, treci în clădirea din stînga, urci la nivelul trei şi o iei pe culoar drept înainte. Patul tău este la numărul treizeci şi nouă, memorează cifra asta fiindcă altfel te rătăceşti şi n-ai unde să dormi!
- Mulţumesc mult, spuse Ah Cho, mergeţi şi dumneavoastră la culcare?

Şeful de secţie zîmbi cu amărăciune:
- Nu, măi, băiete, de cînd m-am căsătorit eu locuiesc într-un apartament cu două încăperi, fac numai o oră cu autobusul pînă la fabrică, dar am stat ani buni aici, la comun, cu băieţii şi, crede-mă, au fost cele mai fericite seri petrecute vreodată!

La parterul clădirii de dormitoare dădu de portarul Hei Gou care-l întîmpină de data asta mai paşnic, întinzîndu-i o cutie mare de carton şi o cărticică legată în pînză roşie:
- Hei, tu cel nou, ia-ţi ţoalele... ai dreptul la două salopete, două maieuri din bumbac şi la două perechi de încălţări noi pe an! Să munceşti cu spor că restul îl afli din cartea marelui Mao!

Găsi repede uşa pe care scria cu cretă "39" dar cînd împinse cu grijă uşa îl întîmpină un hohot de rîs. Privi în sus şi pleosc! o găleată cu zoaie i se vărsă în creştet şi pe umeri.

Lăsă cutia jos şi sări cu pumnii încleştaţi spre cei din odaie: un flăcău cam de vîrsta lui, deşirat şi negricios cu o figură osoasă de manciurian şi alţii doi, care păreau gemeni, scunzi, crăcănaţi, cu frunţile înguste şi obrajii lătăreţi.
- Stai liniştit, nimeni n-are chef să se încaiere cu tine, spuse negriciosul dar e o tradiţie veche ca-n dormitoarele Viitorului Luminos noii veniţi să fie întîmpinaţi cu apă şi veselie!
- Mi-aţi stricat veşmintele, mîrîi el, şi altele de schimb nu am!
- Oricum îs haine de ţărănoi, poţi să le arunci, spuse unul din gemeni, că de-aia ţi-a dat conducerea fabricii straie noi, de oraş!

Manciurianul îi întinse mîna înclinîndu-se puţin:
- Numele meu este Daihu şi-am venit din Fushun, provincia Liaoning, iar maimuţoii ăştia doi, Lu Ceng şi Lu Biao sunt consăteni, de baştină din Haixi. Da, aşa e, prin grija partidului şi a conducerii fabricii ai primit haine şi încălţări noi. Îmbracă-le, ca să arăţi ca unul de-al nostru. Pantofii sunt de la rebuturi dar dacă le lipeşti talpa poţi umbla mult şi bine cu ei!

Ah Cho privi în jur, cercetînd cu curiozitate fiecare detaliu. Camera vopsită în bleu pal, cu pereţii despărţitori din panouri de lemn laminat nu mai mare de patru rogojini era totuşi de două ori mai încăpătoare decît cea în care dormea acasă, împreună cu fraţii şi părinţii săi. De-a lungul pereţilor se înşirau patru saltele din bumbac şi cîte două dulăpioare cu sertare din acelaşi material cu pereţii, iar în capătul opus uşii un lavoar mare din tablă zincată. Ferestre nu erau, doar un dreptunghi acoperit cu sticlă colorată, în romburi roşii, verzi, aurii, dar duşumeaua acoperită cu linoleum şi mobila, toată, sclipeau de curăţenie. Îşi şterse faţa şi mîinile de apa murdară şi întrebă oprindu-se în dreptul unui pat gol.
- Care-i culcuşul meu, acesta de lîngă uşă?
- Nu, omule, rînji Daihu, acolo va dormi fata care ne pregăteşte ceaiul şi ne spală rufele! Tu te vei odihni pe podele!

Ah Cho îl privi zăpăcit, iar celălalt izbucni din nou rîs:
- Ce uşor eşti de păcălit! Fireşte că acela-i patul tău, ia-l în stăpînire sănătos. Sper că nu-ţi put picioarele, fiindcă eu dorm alăturea.

Rîse şi el, gluma i se păru izbutită şi-şi probă hainele noi. Manciurianul avea dreptate, în salopeta nouă, albastră, nou-nouţă se simţea ca unul ce muncea şi trăia de-o viaţă în Guancijou. Coborîră toţi patru în cantină, iar după ce cinară se culcară devreme, deşi nu le era niciunuia somn, dar becul din tavan se stingea fix la ora nouă.

Ah Cho se obişnui repede cu noua sa viaţă şi cu munca pe care o făcea, oricum era mai uşor să lucrezi într-o fabrică decît să plantezi orezul sau să prăşeşti porumbul. Învăţă atît de bine să mînuiască maşina de ştanţat tălpi încît putea să se ia la întrecere cu oricare dintre lucrătorii din hală. Cîştiga o sută douăzeci de yuani pe lună şi se simţea de-acum acum unul de-ai lor, unul dintre miile de insecte neobosite din furnicar. Daihu îl întrebă într-o zi de leafă privindu-l cum îşi leagă strîns bancnotele într-o legăturică din pînză:
- Pentru ce pui bani deoparte? Lu Ceng şi frăţîne-su strîng bani ca să-şi cumpere cîte-o nevastă, c-aşa-i tradiţia în tribul lor de nomazi, eu vreau să-mi iau tălpăşiţa de-aici cînd am destui bani, tu de ce economiseşti?

Se temu că va fi iarăşi luat peste picior şi răspunse prudent:
- Vreau să-mi cumpăr o bicicletă. Am văzut una frumoasă într-o vitrină dar costă două mii de yuani!
- Nu merită, te duc eu la un cunoscut de-al meu care lucrează într-un atelier de reparat biciclete şi-ţi cumperi una destul de bună cu opt sute de yuani!

Lucrul mergea tot mai bine, iar Huan Ţî, de obicei zgîrcit cu laudele îl chemă într-o zi în pauza de prînz şi-l întrebă:
- Băiete, cîte tălpi poţi să faci tu într-o oră?

El se gîndi puţin şi-i răspunse repede:
- Am socotit că pot să ştanţez cinci sute şaptezeci, cam zece în fiecare minut!

Şeful secţiei îl bătu pe umăr:
- Bravo, munceşti foarte bine. Fac prinsoare cu oricine c-ai putea ştanţa şi cinci sute optzeci de bucăţi pe oră dacă te străduieşti!

Ideea întrecerii socialiste în producţie îi venise lui Huan Ţî după o şedinţă a comitetului regional de partid. Secretarul de partid din Guancijou, după ce analizase în amănunt realizările anuale ale fabricilor din oraş aruncase la sfîrşit o concluzie plină de asprime: "Tovarăşi, rezultatele muncii voastre nu se ridică la nivelul planificat, dar eu sunt convins că fiecare dintre voi aveţi resurse suficiente ca să depăşiţi situaţia actuală. Toţi suntem răspunzători în faţa înţeleptului şi genialului tovarăş Mao Tzedung pentru faptele noastre şi nu putem permite statelor capitaliste şi guvernelor imperialiste exploatatoare să ne învingă!"

Atunci el se ridicase în picioare şi luase cuvîntul zicînd: "Tovarăşi, această situaţie nu trebuie să mai continue. Conducerea de partid şi de stat, care ne sprijină şi ne asigură toate mijloacele ca să muncim cu spor, are aşteptări mari din partea noastră... niciunul dintre cei de faţă nu dorim să-l dezamăgim pe tovarăşul Mao Tzedung care, în necuprinsa sa înţelepciunea sa ne-a asigurat cel mai important drept al omului, dreptul la muncă liberă şi nesilită de nimeni. De aceea este necesar ca fiecare dintre noi, la locul său de muncă să obţină rezultate peste aşteptări... Eu, unul, promit ca în secţia pe care o conduc producţia să crească cu 25% în fiecare lună!" După ce aplauzele se stinseră, secretarul de partid îi făcu semn să se apropie:
"Tovarăşe Huan Ţî, iniţiativa dumitale este lăudabilă dar mă întreb cum vei reuşi să depăşeşti planul cu un sfert din producţia actuală!?"

Nu se gîndise prea mult şi-i răspunse:
"Prin orice mijloace, tovarăşe. În primul rînd voi chema lucrătorii din secţia mea la întrecere!"

Zixing, care se afla la masa prezidiului dar nu scosese pînă în clipa aceea nicio vorbă, interveni:
"E foarte bună propunerea dumitale, tovarăşe Huan, de a trezi spiritul de competiţie al băieţilor noştri dar la celelalte efecte te-ai gîndit? Mărind producţia peste capacitatea actuală va creşte procentul de rebuturi şi uzura maşinilor care, oricum, sunt suprasolicitate!"
"M-am gîndit, tovarăşe Zixing, şi vom lua măsurile care se impun ca să depăşim planul!" se repezise el, continuînd în gînd: "Lasă că vedem noi, exploatatorule, care pe care..."

Peste o săptămînă, într-o dimineaţă înainte de începerea programului, pe uşile halei de ştanţat tălpi fu lipit un afiş mare pe care înfăţişa o pereche de tineri în salopete albastre ca cerul. Fata, o harnică muncitoare cooperatistă ţinea în mîini un snop de grîu şi o seceră, iar băiatul, fără îndoială, un muncitor fruntaş în producţie, mînuia un baros; amîndoi priveau cu mîndrie spre faldurile unui steag roşu, cu faldurile fluturînd. Sub această poză scria cu litere purpurii de o palmă: "În fiecare minut, unul dintre milioanele de copii desculţi de pe planetă va primi o pereche de încălţări noi!"

Băieţii se îmbulzeau curioşi în faţa halei, privind afişul şi vorbind zgomotos între ei. Lu Ceng îl întrebă pe Ah Cho care admira afişul: "Îţi place? Tare-i frumoasă fata, ce zici, nu-i aşa că-ţi vine să strîngi în braţe?" El răspunse cu precauţie: "E frumoasă nu zic, dar şi-n satul meu trăiesc destule fete frumoase!" Consăteanul său, celălalt Lu chicoti: "Prostule, crezi că asta e-o ţărancă, nu vezi că are pielea albă, nearsă de soare, buzele vopsite şi palmele fără bătături? Fata nu-i de nasul nostru, mă băiete, e-o actriţă!" Lu Ceng rînji: "Actriţă-neactriţă, eu tare aş trînti-o pe spate şi-aş giugiuli-o niţel!"

În spatele lor se auzi vocea morocănoasă a lui Huan Ţî:
"Haideţi, băieţi, repede la treabă, n-avem niciun minut de pierdut!"

Ah Cho îndrăzni să îl întrebe:
"Tovarăşe Huan ce vor să însemne vorbele astea: în fiecare minut un copil desculţ va primi o pereche de încălţări noi?!"

Obrazul aspru al şefului de secţie se lumină:
"Asta înseamnă, băiete, că dacă munceşti cu spor, prin strădania ta, în fiecare minut pe poarta fabricii noastre iasă o pereche de pantofi care sunt trimise copiilor săraci din toată lumea, precum şi tuturor celor care au nevoie de încălţări ieftine şi trainice, oamenilor muncii din ţările socialiste şi prietene!"

A doua zi, îi aştepta o altă surpriză. Huan Ţî lipi lîngă afişul cu cei doi tineri fruntaşi în producţie o hîrtie mare, liniată şi le spuse:
"Băieţi, fiecare dintre voi este un soldat vajnic pentru victoria comunismului în patria noastră. Arătaţi că sunteţi nişte luptători luîndu-vă la întrecere între voi. Numele celor care se vor întrece vor fi puse în acest tabel, iar la sfîrşitul lunii cel care va ştanţa cele mai multe tălpi va fi recompensat!"

Daihu privi gînditor tabelul:
"Şi, ce-nseamnă recompensa asta?"

Huan Ţî se încruntă:
"Vom vedea... va primi personal felicitările tovarăşului secretar de partid al regiunii Guancijou, i se va înmîna diploma de fruntaş în producţie, va fi propus pentru o decoraţie şi-alte beneficii!"

Zixing care urmărea discuţia cu braţele încrucişate în tăcere, făcu un pas în faţă şi spuse:
"Tovarăşe Huan, eu am o propunere concretă care să-i mobilizeze pe băieţi: ce-aţi zice ca învingătorului să-i acordăm o primă lunară în valoare de trei-patru sute de yuani?"

Şeful de secţie se încruntă şi izbucni:
"Asta e o idee reacţionară, tovarăşe director, copiată după ideile capitaliştilor exploatatori! Pe deasupra, fabrica noastră nu-şi permite asemenea sacrificii, acum cînd avem nevoie de fiecare yuan obţinut din vînzare ca să reparăm utilajele defecte! Băieţii mei nu au nevoie de stimulente băneşti, conştiinţa lor îi va impulsiona să depăşească planul cu 25% în fiecare lună"

Directorul îşi scoase ochelarii, îi frecă de mîneca salopetei şi zîmbi:
"Vei fi surprins, tovarăşe şef de secţie să afli că dispunem de bani suficienţi. Am făcut un calcul şi am constat că avem fonduri pentru o primă de opt sute de yuani!"

Seara după cină, Ah Cho îl întrebă pe Daihu:
- Te prinzi la întrecere cu mine? Munceşti de doi ani în secţie şi cred că eşti destul de priceput!
- Nu, dar am o idee mai bună, zise acesta. Am să fac prinsoare cu oricine că vei cîştiga!
- Nu înţeleg, ce fel de prinsoare?
- N-ai văzut niciodată o luptă între cocoşi? Oamenii pun la bătaie bani mulţi, iar cel care a pariat pe cocoşul cîştigător înşfacă toată suma!
- În satul meu cocoşii sunt folosiţi la prepararea supei, nu-s puşi să se bată! spuse cu simplitate Ah Cho.

Manciurianul îi făcu cu ochiul:
- Băiete, tu vei fi cocoşul cîştigător. Lasă totul în seama mea şi-o să fi mulţumit!

După trei săptămîni de la declanşarea întrecerii în producţie în capul listei se afla un băiat din provincia Futzian care ştanţase 592 de tălpi într-o oră, apoi urma un lucrător mic şi sfrijit ca o maimuţă care realizase 586, iar al treilea se plasa Ah Cho căruia de acum toţi îi spuneau "Cocoşul din Sîchuan " cu 580 de bucăţi.
- Nu fi îngrijorat, şansele-s de partea ta, ai destul timp să-i depăşeşti! Ia şi mestecă leacul ăsta! îi spuse Daihu întinzîndu-i un cocoloş unsuros şi negru.
- Ce-i în el? se miră el.
- Ginseng pisat amestecat cu grăsime de tigru! Curăţă sîngele, limpezeşte mintea, şi-ţi dă putere şi curaj!

Lu Ceng îşi scoase capul chilug ca o bilă de sub pătură:
- Cocoşule, am pus şi eu cinci yuani pe numele tău! Dacă pierzi, am să-ţi trag o mamă de bătaie de-o să mă pomeneşti toată viaţa!
- Zgîrcitule, strigă Lu Biao, eu am pariat zece yuani. Dacă Cocoşul nostru cîştigă, voi încasa întreit, treizeci de biştari, pe cînd tu numai jumătate din banii ăştia!

În dimineaţa marii întreceri, Ah Cho se deşteptă vesel, îşi stropi obrazul cu apă, mîncă în fugă un bol de orez rece şi se repezi în hală. Cînd deschise uşa rămase cu gura căscată, fiindcă încăperea era ticsită de lume, nu doar lucrătorii din secţia tălpi se îmbulzeau de-a lungul pereţilor dar şi alţii, pe care nu-i cunoştea, de la secţiile unde se croiau feţele şi se finisau pantofii. Toate maşinile zumzăiau dar nimeni nu se mişca, aşteptînd să înceapă competiţia. Se miră că şeful de secţie, Huan Ţî, cel căruia îi venise ideea întrecerii nu se afla printre spectatori. Directorul Zixing îi chemă pe trei clasaţi în fruntea listei să-şi ia locurile la bancurile de lucru şi-atunci simţi că-i tremură mîinile şi picioarele de emoţie.
- Nu-ţi fie teamă, îi şopti Daihu bătîndu-l pe umăr, vei învinge negreşit şi-o să-ţi cumperi bicicleta mult visată!

La semnalul lui Zixing care stătea lîngă bancuri cu un ceas în mînă, porni maşina de ştanţat. O bucurie neaşteptată îl cuprinse în timp ce înşfăca prima foaie de cauciuc şi-şi spuse: "Da, voi cîştiga şi-o să mă plimb cu bicicleta din Guanciju pînă-n Tienshu!" Munci fără să ridice capul, privind doar la grămada de tălpi care se aduna în coşul de sub banc. La sfîrşitul primei jumătăţi de oră îl ajunse din urmă pe lucrătorul din Futzian, ştanţaseră fiecare cîte 320 de tălpi. Strînse din dinţi şi continuă să muncească tot mai repede, mărind ritmul, iar strigătele celor din jur îl înflăcărară. Braţele îl dureau îngrozitor, sudoarea îi curgea în ochi dar nu se opri decît atunci cînd Luong strigă: "Opriţi-vă, timpul a expirat!" Numără încet mormanul de tălpi din fiecare coş, apoi îşi şterse ochelarii de mîneca bluzei şi anunţă rezultatul:
- Cîştigătorul este Ah Cho cu 608 bucăţi ştanţate într-o oră!

Uralele lucrătorilor din hală îl asurziră. Lu Ceng şi Lu Biao îl luară pe umeri şi-l plimbară prin mulţimea care se îngrămădea să-l felicite, iar directorul zîmbi şi-i strînse mîna:
- Bravo, Ah Cho, eşti un muncitor de nădejde!

Sus, în dormitorul 39, Daihu îi întinse un pumn de bancnote mototolite şi-i spuse:
- Asta e partea ta, Cocoşule, după ce am plătit toţi cîştigătorii, două mii şapte sute cincizeci de yuani, poţi să-ţi cumperi trei biciclete, nu una singură!

Nu mai văzuse atîţia bani niciodată şi o veselie nemaiîntîlnită îi inundă toată fiinţa. Cei doi Lu făcură rost de o sticlă cu rachiu de orez şi-l îmbiară să bea. Se culcă ameţit de alcool şi cu capul plin de planuri, însă bucuria nu dură nicio noapte. Nu se luminase bine de ziuă că uşa dormitorului sări în lături şi-n încăpere năvăliră doi inşi, un miliţian înalt şi ciolănos, strîns în curele diagonalei şi-a centironului de care se bălăngănea un revolver mare, negru şi un bărbat mai scund, tuns chilug, îmbrăcat într-o uniformă cafenie.
- Care dintre voi răspunde la numele de Ah Cho?, zbieră miliţianul.

Făcu un pas în faţă, iar chilugul îi aplică cu o dexteritate surprinzătoare un pumn în stomac.
- Unde ai ascuns banii, pungaşule?, mîrîi el printre dinţii stricaţi, în timp ce celălalt individ îi răsturnă salteaua şi începu să scotocească cu furie printre lucrurile lui. Găsi repede legăturica cu bancnote şi o arătă triumfător superiorului său.
- Sunt banii mei, i-am cîştigat prin muncă cinstită!, bolborosi Ah Cho chircit de durere.
- I-ai cîştigat în urma unui pariu ilegal şi vor fi confiscaţi! Mărturiseşte-ţi vina şi bucură-te că nu te aruncăm în temniţă!

Plecară fără alte explicaţii, iar şeful secţiei îl chemă şi îi spuse morocănos:
- Ne-ai făcut de rîs renumele fabricii. Ia-ţi catrafusele şi pleacă unde vezi cu ochii, nu putem ţine hoţi şi pariori într-o fabrică a puterii populare!

Daihu îl bătu prieteneşte pe umăr consolîndu-l:
- Nu te necăji, tu n-ai nicio vină, ticălosul de Huan Ţî te-a pîrît!

Lu Ceng şi Lu Biao rostiră şi ei într-un glas:
- Da, n-ai nicio vină, ai fost un coleg de nădejde!

Plecă aşa cum venise, fără un ban, cu un piaptăn din bambus şi o bucăţică de săpun în buzunare, singurul obiect dobîndit în cele trei luni de trudă era cărticica legată în pînză roşie. Cînd vru să iasă pe poarta fabricii "Viitor luminos" burduhănosul de Hei Gou îl opri şi îi întinse un plic şoptindu-i tainic:
- L-au luat şi pe tovarăşul Zixing... cică ar fi desfăşurat activităţi subversive în fabrică... înainte de a fi arestat mi-a zis să-ţi dau asta... mergi sănătos şi nu privi înapoi!

Ieşi cu mintea încă tulburată de necaz, iar cînd ajunse sub la umbra unui prun uriaş desfăcu plicul. Înăuntru se găseau un teanc de bancnote nou-nouţe şi o foaie de carton pe care scria cu litere aurii: "Muncitorului fruntaş Ah Ciu pentru rezultate deosebite în întrecerea socialistă"

Numără banii, erau exact opt sute de yuani, murmurînd: "Iarăşi mi-au greşit numele, dar barem nu mă-ntorc cu mîna goală acasă!"

Se îndreptă cu paşi vioi spre atelierul de reparat biciclete. Daihu avusese dreptate, mecanicul de aici îi vîndu o bicicletă pentru suma de opt sute de yuani. Ce-i drept, nu era nouă, avea pete de rugină pe cadru, iar anvelopele erau peticite, dar se putea întoarce triumfător în sat, ca un erou călărind un dragon de foc. Se urcă în şa şi se alătură lungului şir de biciclişti care pedalau de-a lungul străzii. Nu pedală nici trei kilometri că roţile se dezumflară şi trebui să se oprească. Încercă să astupe găurile dar anvelopele erau vechi şi se rupeau peste tot. Atunci, deznădăjduit, se aşeză pe o piatră de la marginea şoselei, deschise la întîmplare cartea roşie cu învăţăturile lui Mao şi citi:
"Mişcarea fizică şi mersul pe jos întăresc spiritul revoluţionar!"