Vocea Gîscanului

Mátias Géllert era un tînăr obişnuit, nici mai frumos, nici mai deştept decît alţi tineri de vîrsta sa. Terminase zece clase şi lucra ca sculer-matriţer la uzina de autocamioane din Csepel, iar prietenii îl porecliseră "Gîscanul"^[i] din pricină că mereu rîdea sîsîit şi avea un mers legănat tîrşîindu-şi tălpile. Îi plăceau vinul sec, fotbalul, ca tuturor locuitorilor din Ferentzvaros^[ii] şi petrecerile nocturne cu prietenii unde, cînd se cherchelea, nu pierdea prilejul să cînte melodii vechi ungureşti. Pasiunea lui cea mai mare rămînea, însă, cea de-a şaptea artă. Era în stare să petreacă o zi întreagă într-un cinematograf, urmărind cu nesaţ toate replicile actorilor. În vremea aceea (şi cutuma s-a perpetuat pînă astăzi) filmele străine difuzate în Ungaria nu erau subtitrate în maghiară ci dublate de vocile actorilor autohtoni. Poate din pricina faptului că urmărea atîtea filme îi veni ideea să se facă actor.
"Dacă n-apuc eu să joc în Winnetou, alături de Pierre Brice, să mă scuipaţi între ochi" le spuse el prietenilor care rîseră cînd îi anunţă că se înscrise la examenul de admitere la Institutul cinematografic. Încercarea sa se soldă cu un eşec, pică la proba eliminatorie, fiindcă habar n-avea să recite cu patos un poem. Nu se descurajă şi dădu admitere şi-n anul următor, Acum se pregătise temeinic şi învăţase pe de rost poemul Miklos Toldi al lui Arany Janos, dar ghinionul îl urmări şi de data asta. Ca să scape de emoţii, înainte de a intra în sala de examen, dăduse pe gît, una după alta trei votci mari. Cînd se urcă pe scenă ca să recite balada se împiedică marginea cortinei şi căzu. Fireşte că după un asemenea incident interpretarea sa avu mult de suferit.
"Dumneata nu eşti născut pentru actorie", îi spuse unul din examinatori, nimeni altul decît celebrul regizor-actor Zoltan Latinovics. "Mare păcat, de altfel, fiindcă ai o voce interesantă şi bine timbrată. De ce nu te duci să dai o probă la Magyarfilm, acolo mereu se caută glasuri bărbăteşti?!"

Mátyas se întoarse cu coada între picioare în atelierul de sculărie. În scurt timp deveni ţinta tuturor glumelor crude ale colegilor şi cunoscuţilor care nu mai pridideau să-l ia peste picior zicînd: "Aţi auzit, Gîscanul se face actor şi va juca în filmele lui Disney, alături de Donald Duck şi Mickey Mouse!"

Într-o dimineaţă, cînd ieşi din tura de noapte o luă cu paşi mari pe Vaci ucza, hotărît să găsească adresa pe care i-o dăduse Latinovics. Găsi destul de greu adresa fiindcă era pe o uşă mică înghesuită între vitrina unui magazin de încălţăminte şi o cofetărie. Cînd împinse uşa, un ins bătrîior, cu o şapcă ciudată pe cap îl luă în primire:
"Alooo, tinere, unde te grăbeşti?"
"Am venit să dau o probă de voce!" mormăi Mátyas.
"Ia loc la rînd şi-aşteaptă!" îi spuse moşneagul arătîndu-i încă zece viitori artişti, bărbaţi şi femei înşiraţi de-a lungul unui perete de sticlă. Cînd îi veni rîndul, deschise uşa studioului şi se trezi în beznă, doar un singur reflector, agăţat de tavan, lumina încăperea. În rest, cabluri, microfoane şi alte instrumente a căror destinaţie n-o ştia.
"Hai, zi ceva!" îl îndemnă un tip cărunt cu ochelari groşi de miop pe nas.
"Bună ziua, vă salut cu respect numele meu este Mátyas, Mátyas Géllert, ca muntele..."

Ochelaristul ciuli urechile şi-i spuse inginerului de sunet: "Ia ridică un pic volumul, măi Jancsi!"
"Ca muntele zici? Păi matale, dragă Matyas, ai o voce colosală, mare cît Montblancul! Profundă, bărbătească şi metalică în acelaşi timp. De cîtă vreme caut eu unul ca tine, în stare să-l dubleze pe Charlton Heston! Ai văzut Ben Hur?"

Aşa debută cariera inegalabilului glas al Gîscanului, iar începutul era promiţător, pentru o oră de înregistrare în studio primea cam de două ori salariul său lunar de sculer-matriţer. Munca nu era grea, tot ce avea de făcut era să urmărească textul şi să-şi plaseze la timp replicile cu o voce cît mai apropiată de cea a actorului de pe ecran. Deşi înregistrările se făceau pe bandă magnetică reuşi să-i dubleze cu succes pe Charlton Heston în Ben Hur şi pe Kirk Douglas în Spartacus. Trecu apoi la comedii şi westernuri, unde imită de minune şi glasul profund al lui Cary Grant dar şi vocea tărăgănată şi-mpiedicată a lui John, Wayne. Cu banii cîştigaţi în două săptămîni dădu o petrecere memorabilă pentru cincizeci de oameni la care se serviră un cazan de o sută de kile plin ochi cu gulaş şi zece lăzi cu Tokay vechi de zece ani.
"Gîscanul nostru face ouă de aur!" îl firitisiră prietenii, impresionaţi de banii pe care-i arunca lăutarilor.

Mátyas se umfla în pene, ca să zic aşa şi îşi continuă ascensiunea. Cu timpul deveni un perfecţionist, care nu lăsa nimic la voia întîmplării. Dacă interpretul de pe ecran scuipa sau tuşea, făcea şi el întocmai, atent să nu-i scape nici un sunet sau vreun oftat. Învăţă o brumă de engleză, cît să dea un uşor accent yankeu eroilor din westernuri, iar cînd dubla vreun film franţuzesc avea o voce graseiată, rostogolind "rî-urile" de ziceai că văzuse lumina zilei în patria lui Molière şi a lui Jean Marais. Se povesteşte că atunci cînd marele star Tony Curtis, originar din Budapesta ( pe adevăratul său nume Bernard Schwartz) vizitase Ungaria, îi spuse lui Janos Kadar care-l poftise la un dineu somptuos: "Toate ca toate, vinurile, muierile, ciardaşul îs minunate dar aş vrea să-l cunosc pe tipul care îmi dublează vocea!"

Fireşte că orice ascensiune are un vîrf dincolo de care urmează, implacabil, declinul. Începuse era serialelor americane difuzate la televizor, iar Gellert nu-şi mai vedea capul de cîte înregistrări avea de făcut. Îşi părăsi serviciul din fabrică şi se dedică cu trup şi suflet vocilor de gangsteri. Cîştiga atît de mulţi bani încît îşi cumpără un teren pe Rozsadomb^[iii], plănuind să-şi ridice acolo o vilă cu piscină şi-o seră de palmieri ca la Hollywood şi un Mercedes Benz, alb ca penetul gîştelor în care se fîţîia fălos pe străzile Budapestei. Nicio clipă, însă, nu-şi neglijă munca. Cînd i se dădu însărcinarea să-l facă pe Telly Savalas din serialul american de mare succes Kojak se bărbieri în cap şi începu să mestece acadele pe băţ, atent la fiecare inflexiune din vocea personajului. Invidia însă e mare, şi ca-n orice branşă, profesioniştii, actori obscuri, sau dimpotrivă, consacraţi erau geloşi pe succesul său, c-aşa este firea omenească, pretutindeni, oriunde te-ai afla, în pusta maghiară sau în California. Pocinogul i se trase din prea mult zel, năzărindu-i-se că nu poate reda cu acurateţe răguşeala lui Kojak. Unul dintre secondanţii din serial, o cutră bătrînă pe numele lui Wendel Háznagy, văzîndu-l cît se canoneşte îl povăţui:
"Măi băiete, io cînd am de lucru cu o hoangă răguşită fac aşa: mestec trei-patru cuburi de gheaţă, beau o ceaşcă-două de ceai fierbinte, după aia mai iau o gură de gheaţă şi gata-i hîrîiala, nici Celentano n-are o voce ca a mea!"
"Crezi că ajută?" întrebă Mátyas cu naivitate.
"Garantat, sută-n sută, poţi să întrebi pe cine vrei, altă reţetă mai sigură nu s-a inventat!"

Gîscanul procedă întocmai. Înainte de înregistrări goli un termos plin cu ceai fierbinte, mestecă jumătate de frapieră cu gheaţă, iar cînd îi veni rîndul să-şi dea replica, scoase un hîrîit răguşit, de credeai că-i tuberculos în ultima fază.
"Ce-a fost asta", se miră regizorul de sunet, "vrei să repeţi, te rog, replica?!"

El tuşi, apoi îşi încordă gîtlejul şi emise o succesiune de sunete caraghioase, leit ţipete ascuţite şi stridente de gînsac.
"Nuş ce drac am, cred că am răcit", se scuză, "putem relua mîine?"

Celălalt ridică din umeri:
"Ce să zic? Episodul se difuzează sîmbătă, ai trei zile să-ţi revii!"

Vocea Gîscanului nu-şi mai reveni. În zadar alergă el pe la doctori şi înghiţi o seamă de medicamente pentru gît că glasul îi rămase gîjîit şi strident. Se duse la băi, încercă şi tot soiul de leacuri băbeşti, dar degeaba. Vestitul orelist, profesorul Nyul-Nyéles£^[iv] care-i trata cu precădere pe membrii marcanţi ai partidului şi pe diplomaţii străini acreditaţi în capitala Ungariei, îl examină cu atenţie, introducîndu-i în gît tot felul de scule, iar în final îi spuse:
"Dragul meu, vocea omenească este ca un instrument. Aşa cum corzile unei viori sau al unui pian cînd sunt suprasolicitate pot ceda, tot aşa şi laringele, după o traumă fizică sau psihică se poate dezacorda!"
"Nu puteţi să mă operaţi?" întrebă el. "Plătesc oricît, sunt disperat, dacă nu-mi recapăt vocea profundă, metalică, bărbătească îs mort, că eu din asta trăiesc"
"Exclus, ştiinţa medicală este neputincioasă în problema asta... şi-n plus, n-aş face decît să-ţi măresc suferinţa. Bucură-te că poţi încă să vorbeşti şi n-ai rămas mut pe veci!"

Fireşte că Mátyas Gellert nu mai dădu deloc prin studiourile de înregistrare ale centrului cinematografic. Rolul lui Kojak îl luă cutra de Háynagz şi se umplu de bani, serialul avînd zeci de episoade. Pe el nu-l mai chema nimeni la înregistrări, ce să facă ei cu un glas de gînsac? Îşi vîndu Mercedesul, vila neterminată din Rozsadomb şi se întoarse în atelierul de sculărie din Csepel. De necaz, şi mai ales ca să uite de trista decădere a vocii sale, se apucă vîrtos de băut. Cei care vizitează crîşmele din Ferentzvaros îl pot găsi dinaintea unei litre de vin alb, sec, povestind, cu lux de amănunte, tot felul de întîmplări din cariera sa.
"Gary Cooper? Era uşor de dublat, vorbea aşa, niţel pe nas şi oleacă peltic... Pe John Wayne l-am făcut de cinci ori şi nu m-aş da în lături să-l fac oricînd, dacă-mi daţi o sută de wiskey, altfel nu pot!"