povestitor. observator. schiţă. Schimbă

Fiecare personaj de până acum are un neajuns, oricât ar fi el de complex. Destinul lui e deja trasat, povestea e deja scrisă. Poţi să vezi "cam" cât de lung e totul luând pur şi simplu cartea din sertar în mână, numărându-i paginile. Personajele nu pot scăpa de numărul de pagini cum nu putem noi scăpa de numărul de ani. De exemplu, Frankenstein nu ştie la pagina 5 ce-o să se întâmple în pagina 6, bine?

Avem atâtea în comun! Şi totuşi, dacă noi nu putem să ne-ajutăm să scăpăm cumva, de ce să nu-ncercăm să-i ajutăm măcar pe ei? Nu le putem da un număr infinit de pagini, dar putem fi măcar imprecişi, nu?

Lucrez de ceva timp la proiectul ăsta... e un fel de chestie creată din nimic, un fel de monstru al lui F. doar că nimeni nu mă pune să sap prin cimitire după cadavre şi nici nu trebuie să învăţ să cos mandibulă de mandibulă.

Am cusut literele-ntre ele şi am creat, nu o fiinţă complexă cu care să putem empatiza, pe lângă care să zâmbim patetic în timp ce simţim aceeaşi lipsă de sens, ci am creat o schiţă! O banalitate! Trei linii agăţate de-un creion pe o bucată mototolită de hârtie. I-am dat mâini cât să-şi ţină târnăcopul şi să-şi sape singură în mina (de creion). Am pus-o în pământ, într-o groapă destul de adâncă încât să nu se vadă nimic de afară, şi aşa m-am scutit să creez ce-i "afară". Puteţi să-i spuneţi lene, eu îi spun libertate maximă în mâna celui proaspăt creat. Şi cel mai important: L-am făcut obsedat de cât de incomplet este. Liniile care-i lipsesc sunt găurile care-i dau acum direcţia de mişcare.

N-am avut un fulger cu care să-l fac să-nceapă să respire aşa că a trebuit să se mulţumească cu un pocnit din degete.

- Aşa îmi încep în mod normal conversaţiile, spuse schiţa după o pauză scurtă.

Observaţie: Vorbeşte! Şi nu numai atât, se scarpină peste liniile care-i lipsesc din contur.

Trăieşte! TRĂIEŞTE!

- Sper că nu v-am plictisit. Sunt destul de singur şi din cauza asta dialogurile mele tind să fie destul de plictisitoare... mint, nu am mai vorbit cu nimeni până acum.

Foarte bine, foarte bine. Nu e mult dar pentru început e minunat! Două replici întregi!

Observaţie: Ceea ce spune nu are logică sau sens dar nu trebuie să cerem prea multe de la primul venit.

Ar deschide gura din nou dar nu mai are creioane pentru cuvinte noi. Sapă şi găseşte tot cărbunele din lume sub picioare. Primul lucru pe care-l desenează e o sprânceană, ca să şi-o poată ridica în caz că are vreo idee. Şi după cum se vede e plin de idei, dar mai bine i-am da puţin spaţiu. Ştie el mai bine ce face, şi dacă-l tot urmărim nu-i lăsăm libertate, nu? Hai să-l condamnăm la puţină libertate, măcar cât să pot să-mi iau prânzul.

(pauză mică cât observatorul se duce să-şi facă două sendvişuri cu salam aproape expirat;
pauza se termină când observatorul termină din farfurie şi se apucă din nou să scrie;
notă pentru sine: observatorul râgâie)

Observaţie: Întâmpinăm primele dificultăţi din experiment. Subiectul nu a făcut nimic în timp ce mi-am luat prânzul. Ba chiar stă în acelaşi loc cu sprânceana ridicată de parcă ar fi hibernat tot timpul ăsta. Sau, mai bine zic că s-a oprit pur şi simplu. Cât scriu observaţia în caietul de notiţe a început din nou să se foiască.

Poate fi un semn că ar înţelege ce se întâmplă! Şi în plus, pare conştient de prezenţa noastră aici.

- Vă garantez, nu înţeleg ce se întâmplă şi nu ştiu nimic despre cei care mă privesc.

Foarte bine, se pare că m-am grăbit.

Observaţie: Subiectul nu înţelege ce se întâmplă şi nici nu ştie nimic despre cei care-l privesc. Am avut o ipoteză eronată. Cel mai probabil, deşi nu suntem încă siguri, schiţa funcţionează şi se mişcă doar atât cât o observăm prin scris sau prin citit. Cât paginile sunt închise schiţa nu este capabilă să se mişte sau să se gândească.

(schiţa a deschis gura)

A deschis gura! Poate vrea să mai spună ceva!

- Mă enervează că mai toţi cred că Frankenstein e monstrul. Sau mă rog, chestia aia. Frankenstein e savantul nebun, cel de la care a început totul. Şi totuşi, toată lumea îl confundă.

Este conştient!

Observaţie: Atinge cu creionul foaia de scris şi din punct iese o mică bilă de lumină. Bila se face-n sferă mică, sfera mică-n sferă mai puţin mică şi trece direct la mare fără să treacă prin mijlocie.

(este grav dacă a trecut peste mijlociu?
Nu cred, continuăm)

Lumea care iese din bula de lumină începe să semene din ce în ce mai mult cu cea a observatorului, şi cu cât se face mai mare... seamănă şi cu cea a povestitorului.

- Mai bine, mă simt ca acasă.

Nu mai are sens, dacă schiţa a copiat lumea noastră nu am făcut nimic decât să copiem realitatea. Asta este, suntem prea idioţi ca să putem fi măcar puţin originali.

- S-a întâmplat ceva?

Ai avut la dispoziţie tot albul din imaginaţia mea şi toate creioanele de pe lume ca să faci ceva nou. Realizezi ce ai făcut prin clişeul tău de lume?

- Ce am făcut?

Observaţie: Experiment eşuat.

Confuzi? De multe ori şi eu.