Între fără 10 şi şi 10

Dacă un câine scrie o poezie. Ham
şi pune Ham
de fiecare dată Ham
când se termină versul, Ham Ham
poezia rimează?
Şi asta, dragii mei, este filozofia.

Am vrut să zic "Doamna Svetlana e o căţea" credeam că ar fi cool, dar poate mă auzea şi era de rău. Aşa că am ieşit să fumez o ţigară. Pauza mare.
Închidem cu toţii cărţile. Se aude un satisfăcător de zgomot. Doamna Svetlana pe uşă contopindu-se cu jumătate de clasă, iar, rămaşi fiind doar un număr de patru colegi, dintre care unul fiind atras de ale lui imagini mişcătoare de pe telefon nu face fsss. În sfârşit am eu timp pentru ale mele poezii. Deschid caietul, îmi scot negrul pix cu pastă neagră, neagră ca cea făcută în cuptorul casei mele, de deasupra lemnelor ce aruncă cu focul lor în văzduh aburi şi fumuri. Mici indieni care vorbesc prin bucăţi de aer stoarse de toată lumina. Ah, fumul.
- Poetule, n-ai apă caldă-acasă? spuse Lara.
A mea colegă, Lara, mă jigneşte, vrea să-mi dea de înţeles prin jocul sumbru de sprâncene creionate cum că eu aş putea să mă lipsesc de calda apă a a-nostrului căminului, cum că mirosurile neplăcute ale corpurilor ar putea fi lăsate în libertatea clasei de către subsuoara mea. Mă simt complet jignit şi, din nou, cred că nu mi se cunoaşte valoarea. Îi răspund agale:
- Nup, nu-s eu, i-am comentat eu. I-aş fi zis mai multe dar cred că n-ar fi înţeles limbaju-mi.
- Care eşti, mă? spuse Lara.
Într-adevăr, mă lovi un urât miros şi pe mine. Un miros profund de moarte, de parcă toate frunzele din covorul tomnatic al parcului şi-au pierdut a lor vlagă şi răsuflă cald şi bolnav din plămânii lor bătrâni. Şi totuşi, nu miroase a bunic, nici cumva nu mă duce cu gândul la vreun medicament.
Ce să fie? Ce să fie?
Flatulenţă nu-i, se pare.
Ce să fie? Ce să fie oare?
Ipoteză: Atâta timp cât nu inhalează nimeni aerul din vecinătatea mea, nu au cum să-şi dea seama de impurităţi.
Concluzie: Încerc să îmi încordez muşchii atât încât să nu poată evada nimic de la subraţ. Dacă îmi expun mai mult papionul printr-o umflare a toracelui o să am o probabilitate mai mică ca să fiu luat în considerare.
- Care eşti, mă, putoare? spuse Lara.
Rezolvare: Spune asta şi mă ocoleşte cu privirea. Am fost scos din consideraţie, dar nu ştiu cât mai durează până îşi dau seama. O să încerc o improvizaţie:
- Prietene. Hei, scuze. Prietene!
Cineva mă deranjează din a mea scriere. Of, doamne, nu este de ajuns că trebuie să îndur a mirosi ceva atât de odios simţurilor noastre?
- Da?
- Vrei să deschizi, te rog, geamul?
Tocmai m-a deranjat de la scris ca să-i fac lui munca murdară? Munca mea este de nivel intelectual, nu pot să sufăr şi să-mi torc ai mei muşchi pe roată de fiecare dată când mi se cere. Ce urmează? Să-mi ceară să sap în a lui grădină? Şi-atunci cine o să-i mai lase pagini scrise omenirii? Totuşi, nu mă opun spre a nu se trage concluzia cum că eu aş fi nesimţitul nespălat.
- Sigur.
- Stai, e frig afară, spuse Lara.
- Şi?
- Şi azi m-am spălat pe cap, spuse Lara.
- Dimineaţă?
- Da. spuse Lara.
- Tu te speli pe cap dimineaţa?
- Da, ce e greşit cu asta? spuse Lara.
Retrospecţie: Planul meu a fost deconspirat de către un coleg de sex feminin. Tot timpul fiinţele de tipul ei mă pun în dificultate, dar de data asta cred că nu pot combate problema. Mă înroşesc din ce în ce mai tare şi mă pregătesc pentru demascare.
- Grasule! spuse Lara.
Trebuie. Să. Bănuţi de aur. Sar. Trebuie. Bonus gems la 50.000. Sar. Am 9.923. Pe tură fac 500. Sar. Scădere. 40.000. În jur de. Hopa. Împărţit. 80? În jur de. Sar.
- Elo, spuse Lara.
Următoarea oră. Bio. Prof neatent. 80 sărituri. Bonus gems. Joc pe sub bancă. Sar.
O văd pe Lara hâţânându-l agale
pe micul jucător de telefoane.
Lui îi fu norocul să nu-l scape
dar mare-i fu furia când, deranjat de la joc fiind, sunete scoate.
Game. Over. Nu mai sar.
Cazul B: Pentru colegul meu de sex feminin, găsirea proscrisului nerecunoscător este destul de importantă, observ. Observ cum, în ciudat posibilităţilor de a primi un impuls urât odorizant, îl miroase şi dă dezaprobator din cap în semn că nu el e infractorul necinstit. Îmi e şi mai ruşine. Dintre toţi cei rămaşi în clasă sunt singurul care nu a fost probat. Se uită la mine. Mă simt groaznic. Toţi se uită la mine. Roşesc.
Gata ţigara! Când m-am întors din clasă am vrut să zic "Care-i treaba, moşule" credeam că ar fi cool, dar poate li se părea o glumă proastă şi era rău. Toţi se uitau ciudat la "papionel". Am vrut să-i zic "Care-i treaba, papionel" credeam că ar fi cool, dar poate nu li se părea amuzant şi era rău. Încă pauza mare.
- Papionel, care-i treaba? spuse Lara.
Am vrut să zic "Hei, asta-i gluma mea" credeam că ar fi cool, dar nimeni nu a auzit ce am gândit înainte aşa că nu s-ar fi prins şi era rău. Cu câteva secunde înainte să se sune de oră.
- De ce nu ai zis nimic? Îmi aud sunând în cap aceste cuvinte pe care le-am spus cu mult curaj, în timp ce a lui faţă se roşea din ce în ce. Mai. Tare.
Soluţie: Nu sunt într-o situaţie favorabilă. Roşesc, o să erup de emoţie în 5
-Hei, papionel. spuse Lara.
4
Game over.
3
Dezamăgirea mare-mi fu.
2
Am vrut să zic "Dude, chill." credeam că ar fi cool. Înainte să se sune.
1

Bună ziua copii (salută profesorul în timp ce păşea cu toată talpa pe lemnul clasei). Unde vă sunt colegii? Încă în pauză? (întrebă profesorul în timp ce se uită spre ghivecele pline de flori). Ce a rămas să facem astăzi? Ştie cineva unde am ajuns? (fu nedumerit profesorul în tine ce admiră frunzele lungi şi prăfuite ale plantelor de pe pervaz) Trebuia să dăm un test, nu? (agonizau elevii în timp ce auzeau ciripiturile porumbeilor de afară)