He He

Sunt scufundat sub blocuri turn, lângă vechiul muzeu de la intersecţia celebrului indicator "Spre toate direcţiile". Bat din picioare şi aştept verdele. O aud în cap cum spune pe un ton de consumator de heliu: "Dacă mă iubeai cu adevărat erai aici cu jumătate de oră înainte de 9". Nu fiindcă e o regulă a îndrăgostiţilor să se întâlnească la 9 dar noi aşa am convenit, fiindcă 9 e o oră bună şi 3 aduce noroc iar 3x3 e 9 adică noroc x noroc sau (noroc)².
Şi dacă îmi ascult vocea din cap, adică vocea cu un accent stupid dat de frica mea de fete din cauza lipsei de experienţă, portretizat sub vocea mamei mele atunci când e supărată, dar fiindcă nu o ştiţi pe mama puteţi să vă gândiţi la orice voce de mamă supărată şi în general dezamăgită (sper că ai citit asta ca pe un prospect de medicament), nu ajung mai repede.
Acum două treceri am încercat să mă grăbesc şi asta n-a dus decât la claxoane şi înjurături, ironic, din partea preotului care m-a botezat care acum se grăbea la volan, poate spre o slujbă urgentă de luni seară, nu ştiu.
Mai bine ajung întârziat decât fără gât fiindcă pe gât e singurul loc unde m-am dat cu parfum iar ei chiar îi place parfumul meu, aşa că mai bine păstrez gâtul şi nu ascult sfaturile vocii din cap.
Deşi e greu să nu bagi în seamă o dependentă de heliu.
?
Am jignit-o! Nu am vrut, deşi atâta timp cât am spus-o doar în capul meu şi în general, nu am vrut, nu se pune, dar tot mă simt rău, ceea ce mă face să mă grăbesc şi uite cum e tot roşu şi semaforul ăsta nu numără secundele, sau luminile care numără secundele nu mai merg, cert e că nu văd să citesc secundele.
Secundele! Cât o fi ceasul?
Am o geacă nouă de piele la care am numărat atunci când am cumpărat-o 39 de buzunare. Mi s-a părut o geacă care i-ar plăcea fiindcă 39 se termină în 9 şi...
Şi ceasul! Cât e ceasul?
Nu pot şti decât dacă-l găsesc printr-un buzunar dar am 39 şi după al doilea buzunar dovedit gol sunt convins că dacă-l caut până-l găsesc se face 9 şi după, heliu!
Aşa că mă uit în jur, ceasul muzeului nu mai funcţionează din 99, cred. Nu ştiu dar e un an bun.
E?
Şi... aud un bebeluş, băieţel cred, care plânge la etajul 5 al blocului turn.
Groaznic! Fiindcă un bebeluş se trezeşte, sau ar trebui să se trezească, la 8 dimineaţa şi, calculând şi somnul de la amiază, asta ar însemna că nu devine obosit decât la 8. Seara!
59, şi când bebeluşul e obosit, plânge, deci e 8:58, fix. Fiindcă e la etajul 5 şi-mi ia un minut să aud până tocmai la etajul 5.
Şi eu mai am doar 2 minute să ajung. Ceea ce înseamnă că...
Verde! Mă iau la întrecere cu un bătrân care încearcă să treacă în ultimul moment, poate nu e şi el preot, dar nici nu apucă să mă nimerească cu capota şi deja sunt pe trotuar. Îmi pipăi gâtul, e încă acolo.
Nu am timp, smulg un trandafir din grădina de vizavi şi după-s gata să plec. Numai că am rupt unul galben în întuneric şi am greşit, era o păpădie şi-mi tufleşte o frunză peste faţă.
Sunt ameţit.
Ceea ce... Şi-mi... Şi: Au! Îmi bagă spinii în mână! Ho! Ho! şi râde ca un nesimţit. Eu galopez spre 9 fix.
Stai puţin! Trandafir sângeriu? Ăsta e un clişeu! O, Doamne, o să mă duc la ea cu un clişeu, ce-o să spună atunci despre mine?
- Stai puţin! Eşti un adolescent, te pregăteşti pentru o întâlnire şi te întrebi dacă trandafirii sângerii sunt clişeici? Ce clişeu! (spuse păpădia acum cheală fiindcă tocmai a fost scăpată pe trotuar de un zănatic) De ce nu mă iei pe mine?
O păpădie cheală aruncată în mijlocul trotuarului? Cât de neconvenţional. Aşa că

Alerg!
(în timp ce aleargă, pe fundal se aude muzică de lift şi-şi imaginează cum la locul întâlnirii vede un pietroi pe care e legat un balon cu "Dacă mă iubeai cu adevărat, erai aici la 9 fix" scris cu markerul.)
Am ajuns!
(muzica de lift se opreşte. În faţa lui apare o fată care nu are nicio legătură cu heliul) (gâfâie) - (gâfâie) - (gâfâie) - (gâfâie) -
La sfârşitul serii, băiatul îşi trage pentru ultima dată respiraţia şi apucă să spună
"Noapte bună şi ţie!".
- Ai văzut că ştiu cum să mă descurc cu fetele? (spuse păpădia cheală)