Cea mai inteligentă mişcare

De 14 ani asistăm neputincioşi la un circ demn de Cartea Recordurilor.
Ne azvârlim vieţile în vâltoarea existenţială de parcă n-ar mai fi existat nici un trecut, de parcă totul ar fi început odată cu lansarea la apă a conceptului democraţiei postmoderne. Literalmente vorbind, ne-am emancipat într-un mod barbar utilizând mijloace tribale şi apelând cu prea mare încredere la noile coordonate social-economice uzitate pe alte ţinuturi, mai mult sau mai puţin mioritice. Rezonăm animalic la orice vulgaritate ieftină, cădem în extaz letargic atunci când agresivitatea se zvântă pe ecranul teve-ului, gângurim suav atunci când politicienii dau în stamba cea de toate zilele. În fond, suntem un popor masochist, doar nu degeaba au fost atâtea suferinţe seculare. N-avem orgoliu, n-aveam puterea de-a depăşi propriile limite, nu suntem în stare să spunem NU atunci când ar trebui cu prisosinţă. Din cauza asta prosperă toţi imbecilii, hahalerele şi afaceriştii de ocazie. Ne umilim în faţa oricărei umbre de putere, ne aşezăm în patru labe atunci când ar trebui să urlăm de indignare. În schimb, încă ne mai cramponăm în idiosincrazii naţionaliste, alimentate de bieţi psihopaţi paranoici, ne lamentăm cu poziţia geografică şi istoria defavorabilă, cădem repede în patetisme de doi bani şi ne vindem familiile la colţ de stradă.

Suntem sau nu suntem patrioţi?! Putem vedea şi reversul medaliei sau doar stema cea prea mult trâmbiţată?! Aveam sânge latin sau prin venele noastre circulă cea mai penibilă şi odioasă amestecătură întâlnită vreodată?! Intelectualitatea epatează doar de dragul discordiei, prostimea înghite în sec acceptând cu prea mare uşurinţă mitocănia fără limite a celor care se cred stăpânii ţării, clasa mijlocie practic, nu există, presa poate fi cumpărată cu prea multă uşurinţă, în funcţie de diverse interese politice sau financiare, marionetele sunt scoase la înaintare cu surle şi trâmbiţe, clovnii politici sunt puşi să facă figuraţie, doar ca să susţină diverse interese financiare iar bieţii scriitori trăiesc din mana cerească în speranţa că poate, într-o buna zi, or să primească în sfârşit atenţia cuvenită. Corupţia se simte ca la mama ei acasă, în timp ce bietul muritor de rând, identificat în proporţie de 80% din populaţia României, se tot întrebă până când mai poate suporta atâta infamie. Neguţătorii de iluzii au prosperat în aşa hal încât fiecare se crede un mic/mare Dumnezeu, în zona lui de acoperire. Nu poţi să mai faci aproape nimic. Are atâta influenţă încât ar putea sa-ţi închidă oricând gura, la propriu sau la figurat. Controlează afaceri contondente, are la degetul mic responsabili ai diverselor organismele statale, cumpără oricând un ziarist considerat incoruptibil, face şi desface legile scrise sau nescrise ale convieţuirii sociale. O caracatiţă sumbră care a cuprins întreg teritoriul românesc.

Românii se înghesuie să plece din ţară cotropind ţinuturi altădată nebăgate în seamă, sclavagindu-se pentru o minimă bunăstare, călcându-şi în picioare principiile prestabilite. Cei 7 ani de acasă nu mai au astăzi nici o valoare, violenţa pare să cucerească tot mai mulţi adepţi tineri, moralitatea cade în dizgraţie şi desuetudine, iar mândria nu mai are nici un fel de prejudecată. Cu toate acestea, românul spune că este optimist, că speră s-o ducă mai bine în următoarele secole, că simte certitudinea intrării pe nu ştiu ce uşă sau fereastră în Comunitatea Europeană, că americanii sunt fraţii noştri întru toate cele.

Iată însă că am asistat zilele trecute la cea mai inteligentă mişcare politică din ultimii 14 ani. Nu ştiu încă, în ce măsură a fost sau nu premeditată dar ştiu că beneficiile vor fi într-adevăr notabile în cel mai scurt timp cu putinţă. Naţiunea este suficient de încrâncenată încât să nu mai suporte manierismele politice ale unor oameni, altfel de bun simţ dar, fără coloană vertebrală. Poate că într-o societate normală, un asemenea erudit ar fi avut câştig de cauză. Dar, într-o zonă geografică îmbâcsită cu parveniţi de tot soiul, cu politicieni făcuţi la apelul bocancilor, cu îmbuibaţi care cred ca lor li se cuvine totul, un asemenea om distins şi elevat ar fi avut toate şansele să cadă întotdeauna pe locul doi, dacă nu cumva şi mai jos.

Discursul cel mai abordabil şi cu cel mai mare impact public, nu poate să fie decât al celui care nu ţine cont de absolut nici o regulă, al celui care la adăpostul unui limbaj ultra-concret, spune lucrurilor pe nume, adică fără prea multe ocolişuri. Astfel, o mişcare, aparent dezastroasă, aparent melo-dramatică, se poate transforma în cea mai inteligentă mişcare politică pe care a avut-o România, în ultimii 14 ani. Nu sunt un Nostradamus şi nici un mare strateg politic, dar intuiţia mea îmi spune că această stratagemă, mai mult sau mai puţin voluntară o să aducă suficiente procente în plus încât, în final, să fie considerată drept o stratagema politică de cea mai subtilă şi subliminală desfăşurare. Oricum, prefer să felicit un posibil strateg necunoscut decât să adulez la nesfârşit, cretinismele electorale pe care unii încearcă să le pompeze cu nesaţ unei populaţii ajunse in prag de apoplexie existenţială, afirmând că acestea sunt cele mai moderne şi mai eficiente cu putinţă. Naţiunea preferă atacurile dar nu mai poate suporta atâta minciună făţişă. În fond, orice greşeală, mai devreme sau mai târziu trebuie plătită. În rest, opozanţi sau guvernanţi, cei care au furat până acum or să fure bine-mersi şi în continuare, conform alternaţei la... prosperitate! Vorba proverbului: „Lupul îşi schimbă părul dar năravul ba!”