Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XXXIX)


Dan Recheşan

26.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Se angajează la spiţeria Jupînului Heilung şi îl uimeşte cu capacitatea de a crea leacuri doar cu ajutorul mirosului şi intuiţiei. Cucerit de mireasma ei, Filimon se îndrăgosteşte de Adnana. Spiţeria prosperă, iar Filimon e făcut partener, dar inima sa e rănită de căsătoria Adnanei cu un vînător de zestre pe nume Ianis Saramandru. Adnana şi Heilung mor de ciumă. Filimon părăseşte oraşul şi trăieşte singur mai bine de un an, căutînd să se împace cu puterea şi limitele nasului său. Revine apoi în oraş, dar e făcut prizonier de o ceată de haiduci, condusă de Anghel Gealantaru, care îl omoară pe pitarul Negreanu, în slujba căruia intrase Filimon. Ceata se destramă la un atac nereuşit şi Filimon evadează. Redeschide spiţeria şi are o aventură de o noapte cu Eufrosina, ibovnica lui Gealantaru, care pleacă apoi să reorganizeze ceata de haiduci. Ianis Saramandru este agent dublu pe lângă Vodă Şuţu şi Alexandru Ipsilanti. Filimon îl caută, dar fără succes. Fabrică parfumuri şi prosperă. Îl vindecă de o rană pe palicarul Iordache Olimpiotul, prieten al lui Vladimir Iosupov, fost pacient al Jupînului Heilung. Filimon îl cunoaşte pe Simone Balsamo, agent al masonilor preocupat şi de încetinirea metabolismului cu ajutorul sîngelui de broască. Eufrosina, profitînd de atracţia lui Filimon pentru ea, îl convinge să prepare o otravă cu care să îl doboare pe vodă Alexandru Şuţu. Ianis Saramandru şi Iordache Olimpiotul îl otrăvesc pe vodă. Tudor Vladimirescu primeşte de la boieri misiunea să ridice poporul contra regimului fanariot, Anghel i se alătură. O prezicătoare îi prevesteşte lui Filimon că Anghel va fi omorît şi că Eufrosina nu îl iubeşte. Cumpără un pistol şi are o serie de vise despre întîlnirea cu Saramandru. Tudor Vladimirescu pleacă cu oştirea norodului spre Bucureşti, în ciuda voinţei boierilor. Conducerea Bucureştilor e lăsată pe mîna bimbaşei Sava. Alexandru Ipsilanti ajunge la Iaşi şi porunceşte omorîrea tuturor turcilor din oraş. Otomanii răspund cu ample măceluri ale creştinilor aflaţi pe teritoriul lor, iar ruşii se păstrează departe de conflict. Prezicătoarea îi vesteşte bimbaşei Sava că va fi decapitat de turci. Andrei Gealantaru e prins de Tudor Vladimirescu că a furat un pandativ pentru Eufrosina şi condamnat la spînzurătoare, dar aceasta îl salvează luându-l de soţ. Tudor e primit de bucureşteni cu urale şi numit "Măria ta". Ianis Saramandru interceptează un mesaj al lui Simone Balsamo către şefii masoni. Ipsilanti ajunge la rîndul său în Bucureşti, cu oastea Elefteriei. În mulţimea care îl întîmpină se află şi Filimon, care îi vede pe Iordache Olimpiotul şi pe Ianis Saramandru călărind alături de Ipsilanti. Scoate pistolul să îl împuşte pe Ianis, dar e capturat de arnăuţii care îl păzesc pe Ipsilanti, bătut şi încarcerat. E salvat de spînzurătoare de Iosupov. Tudor Vladimirescu îi promite lui Ipsilanti că îl va sprijini pe teritoriul ţării în lupta contra turcilor, dar refuză implicarea în afara graniţelor ţării. Iosupov are viziunea unei bătălii sîngeroase cu turcii, sub influenţa unei licori pregătite de Filimon. Ipsilanti, cu sprijinul lui Saramandru, pregăteşte o scrisoare falsă ca din partea lui Vladimirescu spre turci. Oastea lui Vladimirescu e înfometată, dar acesta îi spînzură pe toţi cei care fură, inclusiv pe Gealantaru, prins din nou cu nişte bijuterii de preţ. Grecii nu îl ajută pe Vladimirescu în lupta cu turcii. Filimon şi Iusupov ajung prin nişte galerii subterane în beciurile conacului din Goleşti; rusul dispare în timpul nopţii. Tudor e asasinat din porunca lui Ipsilanti, acuzat că a pactizat cu turcii pe baza scrisorii falsificate. Scăpaţi de Tudor, turcii se pregătesc să atace oastea Eteriei, condusă de Ipsilanti. Conform profeţiei, bimbaşa Sava, care nu se implică în nici o luptă ci doar caută să-şi conserve puterea prin orice mijloace, e decapitat de turci. Filimon se întoarce la spiţerie şi încearcă din nou să extragă mirosul de fiinţă umană. Găseşte o ţigăncuşă, Mădălina, care are un păr cu mireasmă dulceag-amăruie şi o angajează ca slujitoare. Un bărbat îi ia urma prin mahalale.

39.

Ianis Saramandru scăpase ca prin minune, teafăr şi nevătămat, din măcelul de la Drăgăşani. Îşi păzise pielea ţinîndu-se deoparte de restul oştirii, iar atunci cînd spahii lui Derviş-beg năvăliseră dintre podgorii, spărgînd rîndurile mavroforilor dăduse, printre primii, bir cu fugiţii. În vălmăşagul luptei se văzu despărţit de protectorii săi şi, în vreme ce Ipsilanti se îndrepta spre vama Rucărului să treacă-n Ardeal, el se lipi de grosul gloatei supravieţuitorilor care fugeau în dezordine spre Buzău. Cînd generalul Cantacuzino adună rămăşiţele armatei Eteriei şi trecu în Moldova, voind să spele ruşinea înfrîngerii i se alătură. Era limpede pentru oricine că-n ciuda făloşeniei şi a veşmintelor de palicar nu era un războinic dar Cantacuzino îi dădu pe mînă ultimii bani ca să cumpere praf de puşcă, hrană pentru oameni şi nutreţ pentru cai. Se achită neaşteptat de bine de această însărcinare, dar cînd trupele eteriste fură înconjurate la Sculeni de trei mii de beşlii şi patru mii de spahii comandaţi de Iusuf Bercofceali paşa, se făcu nevăzut. Văzînd că grecii au ridicat redute pe malul stîng al Prutului sub stînca Roznovanu, paşa porunci toate tunurile să bată deodată, sparse întăriturile şi opt mii de turci năvăliră în tabără. Scrie postelnicul şi poetul Iacovachis Rizos despre această bătălie:
"Cei abia 400 de greci, văzând că duşmanii se apropie, au ieşit din tranşee şi i-au atacat ca nişte lei... Războinici de neînvins, tinerii între 15 şi 18 ani i-au respins pe turci cu mari pierderi; paşa, văzând vitejia nepilduită a grecilor şi pierzând speranţa că va obţine victoria dorită, se hotărî să atace pe greci cu artileria.
Au spart întăriturile şi au trecut la atac general. Tinerii au luptat cu o deosebită vitejie şi lupta va rămâne în analele istoriei fiindcă peste 200 de greci au căzut victime luptând cu sabia împotriva a 8.000 de turci".


Ca într-o tragedie antică, Saramandru urmări lupta de pe malul drept al Prutului, alături de generalii Kisselef şi Insov, căci armata rusească primise ordin să rămînă neutră, iar mai tîrziu avu neruşinarea să mintă că fusese rănit la braţul drept, cînd singurele răni le dobîndise în patul prostituatelor, nu pe cîmpul de bătălie.

Iordache Olimpiotul cu oamenii săi se despărţise de grosul armatei şi se îndreptase spre munţii Neamţului. Încercuit de turci la mănăstirea Secu îşi găsi sfîrşitul dînd foc pulberăriei şi pierind ca un erou. După ce ordiile turceşti părăsiră Principatele, iar pe tronul Valahiei se sui Grigore Dimitrie Ghika, Saramandru, rămas fără un sfanţ, se întoarse în Bucureşti după moştenirea socrului său. Nu-i fu prea greu să facă pe grozavul, compunîndu-şi o imagine romantică de erou al Eteriei, nedreptăţit de soartă, căci se găseau încă destui care regretau domniile fanariote, matrapazlîcurile şi bunul plac al ciocoilor.

***
Aşteptînd să sosească Mădălina, orfana crescută în mahalaua ţigănească, Filimon îmbină din scîndurele uşoare de plop o ramă de doi stînjeni de lungă şi unul de lată. Topi apoi cinci ocale de seu curat de vită şi acoperi plăcile cu un strat gros de grăsime pregătind în acest fel o uriaşă ramă de effleurage. Meşterii parfumieri din Grasse s-ar fi mirat nespus dacă ar fi aflat că floarea pregătită pentru extracţie nu era iasomia, violeta de Parma, chiparoasa sau roza de Damasc, ci trupul feciorelnic al unei ţigăncuşe.

Cînd fata bătu cu sfială la uşa spiţeriei, o trase înăuntru şi-i spuse cu glas molcom:
- Dacă vei fi ascultătoare şi supusă întocmai cum îţi spun eu, n-ai de ce să te temi, căci n-am de gînd să-ţi fac niciun rău!

Ea privi zăpăcită în jur căci vedea pentru întîia oară o spiţerie şi-n privire i se oglindi teama. Neamul ei credea în vrăji şi-n tot felul de boscoane, iar lucrurile ce se aflau acolo i se păreau de-a dreptul drăceşti. Atunci, Filimon îi dădu să bea o licoare în care dizolvase seminţe pisate de mac, iar cînd ochii ei negri ca murele se tulburară o duse în odăiţa din dos şi-i scoase toate veşmintele. Ea nu se împotrivi cînd o dezgoli, doar tremura uşor, ca şi cum i-ar fi fost frig, iar pielea arămie i se acoperi de mici broboane parfumate. Îşi stăpîni pornirea bărbătească să-i îmbrăţişeze trupul gol şi feciorelnic, să-i răpească virginitatea, să o sugrume într-o pornire acaparatoare şi devoratoare dar se stăpîni la timp. Ştia că un trup rece, prin care sîngele nu mai circulă îşi pierde aromele aşa că o întinse cu grijă să n-o vatăme pe scîndurile unse cu seu. Îi înfăşură tot trupul, de la tălpi pînă la bărbie, cu feşe îmbibate cu osînză fină şi o înveli într-un linţoliu din pînză subţire de in, apoi lăsă peste ea capacul ramei, acoperind-o ca-ntr-un coşciug. O lăsă acolo, în mormîntul gras, trei ore încheiate, veghind-o cu răbdare şi cercetînd din timp în timp dacă răsuflă. Cînd socoti că grăsime absorbise toată mireasma trupului ei feciorelnic, o scoase din seu şi desfăcu feşele. Îi stropi obrazul cu apă rece, iar cînd văzu că deschide ochii îi spuse cu blîndeţe:
- Acuma poţi să te-mbraci, căci nu nicio vătămare nu ţi-am adus!

Mădălina părea că pricepe ce s-a întîmplat, căci murmură cu sfială în timp ce-şi trăgea pe ea cămăşuţa din in nealbit:
- Am înţeles, stăpîne... mă bucur că ţi-am făcut pe plac!

Filimon îi numără în palmă zece groşi zîmbind:
- Pe azi ţi-ai isprăvit treaba, poţi să te-ntorci acasă!

După ce fata plecă, răzui bine cu o spatulă toată grăsimea de pe scîndurele, dizolvă osînza de pe pînză cu spirt şi turnă acest extract într-un alambic mare din sticlă. Distilă încet, încă opt ore neîntrerupte, tot lichidul pînă cînd obţinu zece picuri incolori de esenţă. Cu inima zvîcnindu-i de nerăbdare adulmecă conţinutul balonului de distilare şi o bucurie nemărginită îi potopi fiinţa. În nări îi năvăli mireasma dulce-amăruie a pielii ţigăncuşei şi se simţi aidoma unui demiurg care reuşise să închege din abur, lumină, colb şi aer o fiinţă vie.
- Am izbutit, strigă el în singurătatea odăii de lucru, ceea ce nimeni pînă la mine n-a izbutit!

A doua zi, o supuse pe fată aceluiaşi tratament migălos, lăsînd la urmă ceea ce i se părea încununarea esenţelor aromate emanate de trupul ei oacheş. Îi reteză pletele întunecate şi le spălă îndelung cu apă de rozmarin pînă cînd toată mireasma bogată se infuză în parfumul limpezit. Ea plînse puţin, căci se vedea sluţită şi numai păcătoasele şi osînditele tunse şi dezbrăcate erau purtate prin tîrg spre batjocura mulţimii dar o îmbună cu o sută de piaştri şi făgăduiala că-i va găsi un rost într-o casă de oameni avuţi.

A doua "floare" căreia îi răpi miresma fu o precupeaţă tînără şi trupeşă care vindea buchete de trandafiri şi de garoafe lîngă biserica Amzei. O momi şi pe aceasta cu aur aşezînd-o în racla cu seu şi extrase cu migală mireasma căci pielea ei roşcovană mirosea tare a ulei de cuişoare, a frunze de lămîiţă şi a floare uscată de busuioc, toate topite între cutele trupului ei dogoritor. Mai greu se descurcă cu o săsoaică bălaie care deretica prin odăile hanului lui Manuc. Nemţoaica nu înţelese la început ce voia de la ea cînd îi spuse să se dezbrace, iar cînd pricepu, începu să ţipe şi să zbată, lovindu-l şi zgîriindu-l. Trebui să-i astupe gura cu palma şi-apoi să-i toarne pe gîtlej un pocal întreg cu zeamă de opiu. Trupul ei alb şi înfricoşat lăsă să se scurgă după effleurage numai trei picături lăptoase de mireasmă delicată amintind de odoarea lăcrimioarelor şi a florilor de tei.

Toamna trecu pe nesimţite şi-n pragul iernii Filimon isprăvi o mare parte din ceea ce plănuise. Avea închise în trei fiole esenţele rare a trei trupuri şi era mulţumit nădăjduind în acest fel că durerile sale viitoare vor avea un paleativ. Nici o clipă nu i se păru că ar fi făcut ceva rău căci, dacă s-ar fi depărtat de lume, întorcîndu-se în grota de sub culmea Mohorei, acolo, în pustietate, ar fi avut la îndemînă un leac împotriva singurătăţii.

***
Vornicul de-al doilea Greceanu îşi ridică privirea din catastiful pe care-l citea şi-l întrebă pe cel aflat dinaintea lui:
- Kir Xaramandros, ce dovezi ai dumneata cum că toată averea şi casele neguţătorului Kevrosian ţi se cuvin? Ai vreun înscris ori martori care să vină-n divanul de judecată?

Greceanu era un bărbat încă tînăr, cumpănit, cu ştiinţă de carte şi cu multă grijă în cercetarea înscrisurilor. E drept că-şi cumpărase huzmetul vorniciei, căci urîtul obicei fanariot era încă-n putere, însă se străduia să împartă dreptatea fără părtinire şi după buchia legii.
- Socrul meu şi săraca nevastă-mea au pierit amîndoi pe vremea ciumei lui Caragea şi ştii bine, vel vornice, că pe-atunci nu se găsea răgaz de făcut testamenturi ori alte înscrisuri de moştenire!

Vornicul lovi cu arătătorul în foaia groasă a catastifului.
- Şi mai ceri dumneata zece mii de piaştri aur ce se aflau în casă şi care au fost furaţi de către spiţerul Filimon Neamţu, cu prăvălie pe uliţa Lipcanilor colţ cu Cojocarilor!

Petentul făcu o figură tragică de om nedreptăţit:
- Aşa-i... acel tîlhar de spiţer, pe motiv că ar veni să ajute cu un leac, a pătruns prin vicleşug în casă şi a luat banii!
- Fără martori, kir Xaramandros, nu-l pot arestui!

Saramandru îşi frămîntă nervos poalele mantalei negre şi peticite.
- Să ştii, vornice, că am să-mi fac dreptate singur şi-am să iau cu de-a sila ce mi se cuvine!
- Atunci s-ar chema că săvîrşeşti dumneata o samavolnicie şi ai fi pedepsit după pravilă!

În fiinţa josnică şi leneşă a lui Saramandru se trezi o hotărîre pe care nici el nu şi-o ştia. Plecă fără o vorbă vînturîndu-şi pelerina ponosită de erou dezmoştenit şi-şi spuse în sinea lui: "Dreptatea-i de partea mea, iar dacă legile nu mă pot ajuta să recapăt ce-i al meu atunci legile-s strîmbe şi nedrepte şi trebuie să le îndrept cumva!"

După trei zile de cînd fusese cu jalba la vornicie găsi un sprijin neaşteptat care să-l ajute în ceea ce plănuise. Ispravnicul de judeţ Costache Capîntortură veni dinaintea Divanului cu o pricină mai veche de dinainte de zavera lui Vladimirescu: uciderea mişelească a pitarului Negreanu, credincios slujitor al domniei. Cînd vel-vornicul Greceanu cercetă cu luare aminte toate cele înfăţişate în zapis, cu nume, înscrisuri şi dovezi, se văzu că singurul vinovat ar putea fi diacul lui Negreanu, care se făcuse nevăzut de la locul faptei, un grămătic tînăr de care nu se mai ştia nimic. Saramandru se întîlni cu ispravnicul din întîmplare, pe cînd îşi îndulcea amarul cu o butelcă de vin, în tinda hanului Gabrovenilor. Capîntortură ieşise cătrănit de la judeţ şi intrase în cîrciumă unde se aghesmuise bine. Fiind gură spartă, se apucă să povestească tuturor ce necaz are şi-aşa, din vorbă în vorbă, află şi Ianis despre cumplita faptă. Ceru încă o balercă de vin şi îl trase de limbă pe ispravnic, încercînd să afle ce fel de om este şi cum se înfăţişează ucigaşul.
"Să-ţi spun drept, bolborosi Capîntortură, nu-s sigur că l-aş mai cunoaşte, dar scrisul i l-aş dibui dintr-o mie, căci avea har de pisar şi încondeia literele ca după tipar!"

Scoase din teşcherea un catastif cu socotelile moşiei lui Negreanu, scrise de Filimon în urmă cu trei ani şi i-l arătă.

În capul lui Saramandru se întocmi repede un plan. Fie că Filimon era cel care-l ucisese pe pitar, fie că era nevinovat şi altul lovise de moarte, el se va sluji de acel omor ca să-şi dovedească duşmanul. Nu trebuia decît să pună mîna pe un înscris făcut de mîna acestuia.

***
Ar fi putut să se oprească, căci avea destule şipuri cu miresme de neînchipuit dar nerăbdarea şi un soi de trufie îl îndemnă să continue. Îi lipsea printre atîtea mirosuri, cel primordial, cel de care fusese lipsit toată viaţa şi pe care nu ştia cum să-l dobîndească. În scurtul răstimp cît stătuse în braţele maică-si fusese prea neajutorat şi nu izbutise să-şi întipărească în minte un miros anume, un cuib clădit din aromele calde de sîn, de lapte matern şi de braţe femeieşti protectoare. În van ar fi căutat să o găsească, căci trupul Aniţei, precupeaţa de măruntaie din Obor, putrezea de trei decenii acoperit cu var într-o groapă comună din Crîngaşi. Încercînd să regăsească ceva din mirosul ei în trupul lui se înveli într-o pînză de in unsă cu seu curat, asudă în linţoliul grăsos trei ceasuri şi-apoi distilă esenţa rămasă. Cu uimire descoperi că distilatul n-avea decît un slab miros de iarbă uscate şi de apă încropită. Această constatare îl întristă şi se întoarse la însemnările inspirate de incantaţiile magice ale lui messir Balsamo. Îşi crestă braţul cu un cuţitaş de chirurg, culese cîţiva stropi de sînge într-un bol, turnă spirt, extract din păr omenesc şi esenţă de sudoare şi le distilă ore îndelungate dar nici acest rezultat nu-l mulţumi şi-şi însemnă pe hîrtie cugetările: "Esenţa intrinsecă a odorantelor mirositoare emanate de fiecare trup omenesc se găseşte în părţile sale care vin în contact cu aerul, soarele sau apa şi nicidecum în sînge sau în măruntaie care au acelaşi miros şi nu se deosebesc de la om la om."

Dormea tot mai puţin, trei-patru ore pe noapte, nu fiindcă munca i-ar fi răpit din timpul pentru somn ci fiindcă nopţile îi erau populate de vedenii şi vise bizare. Chiar şi fără ajutorul drogului Anastasiei vedea limpede ce-i va aduce viitorul. În lumea din ce în ce mai frămîntată şi-ncrîncenată în care trăia, unul ca el trebuia să-şi găsească un loc statornic, fiindcă oamenii vor avea tot mai multă nevoie de leacuri, însă se simţea sleit de puteri, îmbătrînit înainte de vreme şi fără chef de viaţă. Singura lume care-l îmbia era cea a fantasmelor şi a miresmelor fermecate pe care le mînuia cu iscusinţă.

În vremea aceea, la porunca lui Ghika vodă, marele vătaf al tuturor breslelor din Bucureşti dădu de veste că fiecare calfă şi fiecare meşter să se înfăţişeze dinaintea breslei lui ca să facă dovada meşteşugului, urmînd să primească un zapis cu pecete, fără de care nu va mai putea lucra sau vinde folosul muncii sale. Socoteala lui vodă era limpede, căci în acest fel numărătoarea meseriaşilor şi socoteala dărilor pe care le dădea fiecare breslaş, după modelul ţărilor din apus. Filimon nu se supuse poruncilor domneşti şi scrise un răvaş către vornicie care suna aşa:
"Cu preplecată smerenie, rog pe domniile lor, logofătul de-al doilea Potoacă şi pe vel vistiernicul Grădiştean să bage de seamă că iscusinţa mea nu are cine-o pune în terezie şi-o cîntări. Am învăţat meşteşugul de la meşterul meu, spiţerul neamţ David Heilung, care mi-a dat pe mînă prăvălia şi sculele sale de care m-am slujit cu folos pînă azi, dar în vremea asta nu se află în ţară prea mulţi spiţeri care să mă judece de fac rău ori bine, iar cu breasla bărbierilor, felcerilor sau a doftorilor n-am niciun amestec, aşa că nimănui n-am să dau socoteală pentru marfa ce-o fac ori o vînd."

Fireşte că celor doi le sări ţandăra şi trimiseră un ipistat de la agie să pună lacăt pe spiţerie ca pe a unuia ce nesocotea pravila şi înfrunta poruncile divanului domnesc. Filimon nu se împotrivi, îl lăsă să-şi facă treaba nestingherit, de-cum îi era totuna şi rămase nesimţitor la frămîntările şi gîndurile mărunte ale semenilor săi.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer