Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gott ist tot... citit în oglindă


Leonard Oprea

23.11.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Motto:
"Omul începe sa existe prin Credinţă."
(Soren Kierkegaard)


Dragă cititorule,
Nu uita, te rog mult: rugăciunea ţine lumea...
Nu uita, Nietzsche a scris în oglindă.

***

Voltaire scria: "Si Dieu n'existait pas, il faudrait L'inventer!"

Nu am pretenţia de a mă considera, repet, decât ceea ce şi cine sunt - un om, un creştin, un scriitor care îşi asumă conştient riscul de a privi şi a asculta atent, de a simţi sincer şi a înţelege cât de cât obiectiv lumea în care trăieşte, pentru ca, până la urmă, să-şi asume în mod responsabil celălalt risc: acela de a împărtăşi cugetările (concluziile) sale unei lumi aflată în prag de nou mileniu, Mileniul III, al cărui orizont uman, vrem nu vrem, nu e prea senin...

"Eph'phatha, adică, Deschide-te!, i-a zis Iisus, după ce a privit spre Cer şi a suspinat. Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit desluşit." (Marcu 7/34)

Pe scurt, cam acesta e rostul acestui eseu.

Şi îmi doresc cu inima curata să fie şi rostul lecturii tale, cititorule.

***

Dumnezeu este Cel care este (Vechiul Testament, Exodul, III/ 14) - dar pentru om El a fost, este şi va rămâne pururea dorinţa/necesitatea unică şi continuă şi nesfârşită şi absolută de (a fi întru) Dumnezeu.

***

Am scris toate acestea de mai jos, ca un scriitor care l-a citit totuşi pe Friedrich Nietzsche, dar nu complet şi nu pentru a-şi adânci sau întregi lecturile filosofice.

Le-am scris mai ales pentru a atrage atenţia unui discipol nietzsche-iean că nu tot ce zboară se mănâncă şi că nu întotdeauna poezia este filosofie şi morală.

Aceste rânduri nu sunt decât simple şi, cred eu, de bun simţ păreri asupra unor scrieri, teorii şi uneori chiar convingeri ale celui care identificându-se cu Zarathustra a fost supranumit, practic simultan, "filosoful filosofilor" şi, "filosoful nefilosofilor".

Dacă am greşit, îmi asum răspunderea.

Dar nu-mi schimb Credinţa.

***

Iată cele şapte înţelegeri ale mele despre un mare poet şi un mare romantic al veacului trecut, răspunzând unui discipol al său:

Prima înţelegere:
"Îmbrăţişându-l" pe Nietzsche, poţi striga şi tu, discipol al lui Nietzsche, cu toată convingerea ta, "Gott ist tot!"? Aşadar, Nietzsche strigă răspicat: "Gott ist tot!"
Eu îndrăznesc astfel:
Nietzsche a fost martorul morţii Lui Dumnezeu.
Deci Nietzsche L-a cunoscut pe Dumnezeu.
Deci Nietzsche a trebuit să accepte lumea ca fiind a Lui Dumnezeu, ca fiind Dumnezeu.
Deci Nietzsche nu putea fi martorul morţii Lui Dumnezeu.
Nietzsche Îl respinge pe Dumnezeu considerîndu-L intangibil, invizibil, inexplicabil etc. - finalmente inexistent!
Nietzsche consideră lumea ca Univers de sine stătător, auto-creat şi posibil de cunoscut, dar în acelaşi timp, totuşi imposibil de explicat prin logica umană şi ("voinţa de putere", spune el, împlineşte mai degrabă aspiraţiile inimii, decât dictatele raţiunii), practic imposibil de definit (până aici recunoaştem însă chiar "imaginea biblică" a Lui Dumnezeu, nu?) şi, în sfârşit, repetabilă în sine la infinit.
Aşadar, o lume "dintotdeauna" fără Dumnezeu.
Deci Nietzsche îşi neagă tacit şi implicit: "Gott ist tot!" fiindcă, în germană şi nu numai, aceasta este o constatare care ţine de prezentul imediat şi..., atenţie, în eterna reîntoarcere într-o lume "continuu" şi "infinit" fără Dumnezeu, nu mai poţi face această constatare - căci n-ai ştiut despre Dumnezeu.
Nietzsche a fost şi se consideră înainte de orice altă caracterizare un poet-profet. Nietzsche a scris poemul "Aşa grăit-a Zarathustra" ( care în varianta creştină este "Cartea lui Iov"; Vechiul Testament).
Nietzsche a folosit metafora total iconoclastă "Gott ist tot!" ( până la urmă un simplu oximoron) - fără "fasoane" spus - fiindcă altfel nu putea să-şi definească sieşi acea condiţie umană specifică secolului XIX, contemporan lui, secolul descoperirilor ştiinţifice, secolul scientifismului în carne şi oase, condiţie care alimentează perfect "voinţa de putere".
Deci, Nietzsche a scris în oglindă.
Deci Nietzsche strigă: " Regăsiţi-L pe Dumnezeu!"
Pot afirma, în concluzie, că lui Nietzsche i se potriveşte perfect: " Tu nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit deja!", formulare (care nu-mi aparţine!) ce notează simplu, coerent şi imparabil, nevoia imemorială de Dumnezeu a omului. Mitul "morţii" şi "reînvierii" Lui Dumnezeu este milenar şi veşnic. Nu este nici descoperirea lui Nietzsche şi cu atât mai puţin a lumii moderne. Iar Mircea Eliade remarcă în mod exemplar acest adevăr.

A doua înţelegere:
De ce crezi tu că doar lui Nietzsche îi aparţine Adevărul? De ce crezi tu că dintre toţi oamenii care pot oricând sta alături de el, egali cu el întru valoarea creaţiei lor - şi ca poeţi/scriitori, şi ca moralişti, şi ca filosofi (alege tu câteva nume chiar contemporane cu Nietzsche), doar el este "profetul"?
Fiecare creator adevărat a avut şi va avea (nu neapărat public sau vizibil în opera sa) dialogul său cu Dumnezeu. Iar dacă acest dialog nu va cuprinde intrinsec şi revolta şi îndoiala şi chinul de a fi om, şi iubirea şi ura şi iertarea şi dorinţa şi bucuria de fi întru Dumnezeu una cu Domnul, atunci nu mai există dialog (ca şi condiţie sine qua non de fiinţare reală a spiritului). Iar autenticitatea şi valoarea universală a creatorului respectiv nu este, ori dacă a fost cumva, dispare sau se transformă cu totul într-o jalnică laudă, ori o jalnică lamentaţie, ori pur şi simplu în... nimic-prin-cuvinte.
Aşadar, Nietzsche nu este decât unul dintre aceşti creatori autentici, una dintre valorile universale ale omenirii. În mod logic elementar - Dumnezeu nu este negat. Consecinţa logică elementară este - Nietzsche nu este posesorul unic al Adevărului.
El însuşi scrie: "Viaţa nu este un argument. Printre condiţiile vieţii s-ar putea să se enumere şi eroarea." Şi tot Nietzsche: "Cum trebuie să înţelegem o teorie când ea pune în discuţie însăşi structura înţelegerii noastre? Iar când am izbutit s-o înţelegem, în proprii noştri termeni, ar urma în mod automat că am înţeles-o greşit, de vreme ce proprii noştri termeni sunt greşiţi."
Moise a fost tare curios să ştie cine sau ce este Dumnezeu. Şi L-a întrebat direct. Dumnezeu i-a răspuns simplu: "Eu sunt Cel care este." (V. T., Exodul III, 14)
Există vreo eroare sau vreo teorie în acest răspuns?

A treia înţelegere:
Tu, discipolule, dacă ar fi să fii sincer cât poţi de mult cu tine însuţi, consideri că îl poţi înţelege şi alege pe Nietzsche maestrul tău, dacă tu însuţi nu ai citit nici măcar o dată, eliberat de orice prejudecată, Vechiul Testament (Pentateuh-ul) şi, desigur, cele 4 Evanghelii?
(Nietzsche a învăţat / studiat la "Schulpforta", celebra şcoală înfiinţată în vremea Reformei, şi funcţionând într-o veche mănăstire a Ordinului Cistercian... Într-un anume fel, cazul său este destul de bine asemănător cu acela al lui James Joyce.)
Fiindcă... e de domeniul evidenţei cu majuscule că nimic altceva nu constituie subiectul şi nucleul speculaţiilor şi teoriilor nietzsche-iene, decât Biblia şi dogma creştină, în special dogma creştină, fie ea ortodoxă, catolică sau reformată.

A patra înţelegere:
Tu, discipolule, poţi confunda conceptul de mişcare cu automobilul sau avionul sau mersul pe jos?
În acelaşi fel cred că nu trebuie făcuta confuzia (regretabilă) dintre creştinătate şi creştinism, dintre instituţia bisericească şi idee / concept / principiu divin creator unic, deci, Logosul Întrupat Iisus Christos.
Realitatea christică, prin şi întru unica Epifanie, deci Iisus Christos, a născut creştinismul.
Realitatea umană, adică omul şi înţelegerea sa, a "manufacturat " creştinătatea.
Creştinătatea se defineşte prin Biserică. Iar Biserica are trei trepte: cea mai de jos - instituţia bisericească, a doua - Biserica este Templul /// a treia, cea mai înaltă - Biserica este Comuniunea cu Iisus Christos întru Tatăl-Dumnezeul Unul, întru şi prin Sfântul Duh.
Iniţial, imediat după Iisus Christos, Biserica a fost definită doar ca "ekklesia" (din grecescul 'adunare' /a celor chemaţi din afară, când cetăţenii se strângeau într-un anumit loc să discute treburile statului), sau Adunarea Lui Dumnezeu.
Ulterior s-a produs etajarea/separaţia amintită mai sus, în mod clar şi definitiv după Marea Schismă din 1054. Se pare că, momentan, tendinţa creştinătăţii este de a se reduce doar la prima treaptă a Bisericii. În acest punct Nietzsche a fost într-adevăr profet. Deci, "bănuiesc" că Nietzsche atacă şi respinge doar creştinătatea. Dar nici pe aceasta în totalitatea ei, ci numai acea formă (a ei) instituţionalizată care validează perfect, homo homini lupus. Spun asta doar în câteva cuvinte simple, deoarece nu-l "cunosc" în amănunt pe Nietzsche, dar nici nu pot să accept că radicalismul/iconoclasmul său era/este de tip fascist/nazist. În momentul în care tu, discipolule, susţii contrariul, înseamnă că Nietzsche neagă valorile imense şi ca număr şi ca însemnătate ale creştinătăţii întru christicul homo res sacra homini. Şi se neagă pe sine-însuşi, fiind el un produs tipic (sic!) de cea mai nobilă calitate al civilizaţiei şi culturii creştine.

A cincea înţelegere:
Dacă Evangheliile au produs mentalitate şi reacţii sociale de "sclavi", de turmă (prin promovarea constantă a principiului / fals / egalitarismului, "cotat" de filosof ca şi genuin creştin) precum spui tu că argumentează Nietzsche, vin şi te întreb simplu:
Ce fel de mentalitate au produs civilizaţiile anterioare creştinismului care au avut destule revolte ale sclavilor "egalitarişti" şi amintesc doar pe aceea binecunoscută a lui Spartacus?
Sau surghiunirea şi masacrarea şi crucificarea publică a primilor sute şi mii de creştini, cu acordul entuziast al turmei "egalitariste" romane care umplea până la refuz circurile...? Poţi cerceta însă şi istoria celorlalte imperii pre-romane. Vei vedea...
Dar, mai bine - "cazurile" de după Iisus Christos, acele ideologii (şi societăţi) profund anti-creştine: aşadar neo-colonialismul, fascismul, nazismul lui Hitler. Apoi, Marx, Lenin, Stalin, Mao, Castro, Ceauşescu şi alţii, destui, comunismul lor multilateral dezvoltat (pe care din nefericire şi tu l-ai trăit din prea-plin); dictaturile sud-americane şi republicile bananiere; dar fanatismul islamic terorist?
Ce crezi, toate aceste orori au produs cumva acea mentalitate "salvatoare", ne-egalitaristă încarnată, machiată, costumată în macho-ul elitist pe care foarte uşor şi înşelător, extrem de păgubitor eşti tentat să-l citeşti / vezi / imaginezi imediat în opera lui Nietzsche?
Atenţie mare: aşa s-a ajuns ca der Übermensch (supraomul) nietzsche-iean să devină aiurea simbol nazist.
Atenţie, te rog, căci, totuşi - Nietzsche a fost în definitiv, altceva decât o îmbârligată şi oribilă zvastică hitleriană.
Suntem egali în faţa Lui Dumnezeu, doar astfel:
toţi suntem oameni - creaţia Lui;
toţi suntem copiii Lui;
toţi suntem supuşi greşelii;
toţi avem dreptul la prezumţia de nevinovăţie
.
Atât! Nimic altcumva şi nimic mai mult!
Iar maestrul tău ştia acest lucru prea bine. Citeşte cu inima frumoasa şi adânca lui confesiune: "Nietzsche contra Wagner".
Desigur, nimeni nu neagă monstruozităţile "avortate vii" de creştinătatea instituţionalizată, în numele Lui Iisus Christos - cruciadele, Conchistadura, prea multe destule pogromuri împotriva evreilor... şi altele, multe. Dar oare, numai creştinii sunt autorii acestora? Chiar aşa să fie?!
Dar chiar şi aşa, au fost aceste istorii însângerate şi anti-creştine rezultatul "genuinului" principiu evanghelic al egalităţii şi supunerii necondiţionate... cum spui tu, comentat/acuzat de Nietzsche?!! Însă de ce am vedea paiul din ochiul celuilalt, când bârna din ochiul nostru.... Nu e bine să te grăbeşti să arunci piatra, primul... (bine ne mai povăţuieşte Domnul în ambele cazuri, nu?)

A şasea înţelegere:
Te întreb:
Când a eliberat India prin non-violenţă (satyagraha) Mahatma Gandhi:
- a fost ideatic un adept al Lui Iisus Christos (Domnul a refuzat să se alăture zeloţilor, iar Iuda Iscariotul se pare că - a fost adept al zeloţilor... terorişti prin excelenţă)?
- a aplicat în mod "inconştient" şi sui generis conceptul "voinţei de putere" nietzsche-iean? sau
- pur şi simplu a manipulat inteligent şi ne-egalitarist imensa "turmă" a Indiei?
Mă întreb, cum ar fi reacţionat Nietzsche în faţa acestui exemplu paradigmatic, Mahatma Gandhi, aflat în opoziţie diametrală şi ireconciliabilă cu teoriile sale despre om, lume, creştinism şi Dumnezeu, aşa cum tu le-ai înţeles?

A şaptea înţelegere:
De câte ori în viaţa ta ai rostit " Tatăl Nostru " încercând să conştientizezi până în amănuntul ultim fiecare cuvânt şi semnificaţia pe părţi a rugăciunii unice (e singura pe care Domnul nostru Iisus Christos o consideră că trebuie rostită către Dumnezeu! Şi în singurătate deplină!), pentru a cuprinde comprehensiv întregul ei.
Şi a înţelege ce înseamnă de fapt veşnica reîntoarcere.
Te asigur că Nietzsche a rostit-o aşa pe patul de moarte (verifică şi vei vedea...).
Nu uita, te rog mult: rugăciunea ţine lumea...
Nu uita, Nietzsche a scris în oglindă.


Aşadar, încă o dată:
Nu am pretenţia de a mă considera, repet, decât ceea ce şi cine sunt - un om, un creştin, un scriitor care îşi asumă conştient riscul de a privi şi a asculta atent, de a simţi sincer şi a înţelege cât de cât obiectiv lumea în care trăieşte, pentru ca, până la urmă, să-şi asume în mod responsabil celălalt risc: acela de a împărtăşi cugetările (concluziile) sale unei lumi aflată în prag de nou mileniu, Mileniul III, al cărui orizont uman, vrem nu vrem, nu e prea senin...
"Eph'phatha, adică, Deschide-te!, i-a zis Iisus, după ce a privit spre Cer şi a suspinat. Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit desluşit." (Marcu 7/34)

Pe scurt, cam acesta e rostul acestui eseu. Şi îmi doresc cu inima curată să fie şi rostul lecturii tale, cititorule.

(16 noiembrie 2004, Boston)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe când ele plângeau (IV), Vlad Bălan (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ceasornicarul, Diana Cuzic (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Recesiune, Crenguța Sandu (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Diateza pasivă / Uşa, Mihaela Scânteie (2.6/5 - 5 voturi)
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer