Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (XXV)


Dan Recheşan

23.06.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Dragoviştean îi spune Bionselei, care se dovedeşte nepoata lui, că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. Bălosu se strecoară în casa lui Dragoviştean în lipsa Bionselei şi găseşte jurnalul lui Drăgan, pe care îl citeşte. Bionsela respinge încercările lui Bălosu de a se apropia de ea, spunînd că nu îi plac poliţiştii. În timp ce îl urmărea pe Dragoviştean, Bălosu e atras într-o capcană şi i se înscenează o orgie în timpul căreia i se fac poze. E ameninţat să fie atent pe cine filează, pentru că pozele ar putea ajunge la şefii săi şi la tabloide. Dragoviştean aruncă în Bucureşti, cu ajutorul unei drone, 5.000 de manifeste care cheamă la o manifestaţie în Piaţa Universităţii. Bălosu decide să se ducă la manifestaţie deghizat şi, confundat de unul dintre conspiratori, se urcă în remorca cu care erau transportate la Universitate două momâi de paie cu chipurile preşedintelui şi primului ministru. Momâile sunt incendiate şi Bălosu e rănit în timp ce încearcă să le stingă.

25. Epilog

Cînd deschise ochii, Cornel Bălosu se pomeni într-un pat îngust, cu cadrul din fier, aşa cum sunt majoritatea paturilor din spitale. O durere surdă îi apăsa tîmplele şi-şi pipăi ţeasta clipind orbit de lumina veselă ce se strecura prin geamuri late, fără perdele. O asistentă bătrîioară, cu părul cărunt şi ondulat ieşindu-i ca nişte aripi de sub boneta albă, apretată se opri în dreptul patului cu o ploscă în mînă.
"Hopa, eroul nostru a făcut ochi! zise ea. Vrei să mănînci ceva, băiete?"

El dădu din cap îngăimînd:
"Nu, nu mi-e foame!"
"Normal că nu ţi-e foame, eşti pe perfuzii de douăzeci şi patru de ore... lasă că-ţi aduc mai tîrziu o supică de legume ca la mama acasă!"

De-abia plecă asistenta, că în salon intră un medic tînăr, cu obrazul măsliniu, acoperit de o barbă scurtă, neîngrijită şi ochelari de hipster pe nas. Îi scoase pansamentul, îi examină cu apăsări uşoare craniul şi-l întrebă dacă îşi amintea ce se întîmplase.
"E-n regulă, dacă la tomograf nu se observă nimic suspect, poimîine te externăm!"

În spatele lui se iviră două siluete. Agentul principal tresări surprins, erau Analena şi Dragoviştean. Doctorul se întoarse spre ei spunînd:
"Să nu staţi mai mult de un sfert de oră, este încă traumatizat şi are nevoie de repaus!"

Fata făcu un pas înainte şi îi întinse un bucheţel de lăcrimioare.

Bălosu simţi că i se umezesc pleoapele şi murmură privindu-i chipul proaspăt, nemachiat:
"Atît de fragedă, te-asameni, cu floarea albă de cireş, şi ca un înger dintre oameni în calea vieţii mele ieşi, ş-o să-mi răsai ca o icoană a pururi verginei Marii, pe fruntea ta purtând coroană - unde te duci? Cînd o să vii?"

Fata zîmbi şi-şi aşeză palma mică şi răcoroasă pe obrazul lui:
"Linişteşte-te, nu plec niciunde... am să vizitez în fiecare zi!"

Dragoviştean se apropie şi el de pat zîmbind încurcat:
"Cornele, nu te supăra, dar am o rugăminte: poţi să-mi înapoiezi jurnalul? Nu cred c-ai găsit nimic suspect sau subversiv în el!"

După cei doi apăru comisarul şef Răduleasa. Avea în mînă un ziar răsucit şi între buze nelipsitul Kent căruia îi rupsese filtrul. Agentul principal schiţă instinctiv un salut încercînd să se ridice în capul oaselor.
"Pe loc repaus, băiete, am venit în calitate neoficială!"
"Domnule comisar şef, eu am făcut strict ceea ce mi-aţi ordonat, am urmat decît instrucţiunile dumneavoastră!"

Răduleasa îşi aprinse chiştocul şi urmări gînditor colacul de fum alb, duhnind a smochine alterate care învăluia stativul cu perfuzii.
"Evenimentele e-ncurcate rău, mă Cornele şi necesită atenţie maximă din partea noastră... sunt implicate servicii diverse, interese divergente şi trebuie acţionat cu discreţie maximă... sper că n-ai dat nicio declaraţie presei, vreunui găozar de gazetar curios care şi-a vîrît nasul pe-aici!"
"Nu, şefu, n-am vorbit cu nimeni, dumneavoastră sunteţi prima persoană care m-a contactat!"
"E-n regulă, gestul tău va fi preluat corespunzător de către purtătorul nostru de cuvînt care va prezenta într-o conferinţă de presă toată halima... ce mai tura-vura, eşti un erou, ai salvat din incendiu sute de persoane, femei şi copii nevinovaţi, aşa că în mod cert vei fi decorat , iar chestorul general va aproba promovarea ta pe postul de agent şef!"

"Eroul" simţi că i se umezesc ochii din nou, iar mirajul fîntînii nemuririi a lui Ponce de Leon prinde din nou contur:
"Mulţumesc din suflet, nici nu ştiţi cît înseamnă aceste cuvinte alese pentru mine!"
"Eşti un cadru de nădejde, ştii că întotdeauna te-am apreciat!"

Bălosu se ridică icnind de durere şi trase cu ochiul, golăneşte, însă gestul acela şmecheresc şi relaxat fu estompat de pansamentul gros din tifon care-i acoperea fruntea şi arcadele.
"Om de pîslă, pînă la moarte, şefu!"

Comisarul şef, strivi mucul de kent sub talpă şi-l expedie cu o mişcare scurtă sub pat rînjind cu o neaşteptată grosolănie.
"Mă faci să rîd, Cornele, tu n-ai nimic cool în tine, eşti un fraier în uniformă şi-un dobitoc cum n-am văzut în viaţa vieţii mele!"

Ieşi fără să mai adauge nimic. Agentul principal se lăsă să alunece între cearşafurile mirosind a dezinfectant. Privi bucheţelul cu lăcrimioare aşezat într-un borcan cu eticheta "pastă de roşii" şi oftă:
"Are dreptate şefu, sunt un dobitoc... cum să mă iubească o fată ca ea, una unică, minunată şi plină de draci?"

Afară în stradă se auzi urletul prelung al sirenelor de poliţie. Agentul principal Costel Bălosu îşi pipăi pansamentul de pe ţeastă şi se ridică încet, cu mişcări sacadate în picioare. Se apropie de fereastra zăbrelită, inspiră aerul încărcat cu mirosuri de asfalt încins, de tomberoane în putrefacţie şi de fum de eşapament şi oftă din nou, lung:
"Măcar asta nu poate nimeni să-mi ia... simţul datoriei şi satisfacţia de a fi un om... un om de pîslă!"

(sfîrşit)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer