20.
- Mă, Bălosule, mîrîi Răduleasa, cu Kentul văduvit de filtru tremurîndu-i în colţul gurii, tu ai citit cartea aia Masca de fier a lui Alexandre Dumas-tatăl?
- Nu, să trăiţi, dar am văzut filmul, de capă şi spadă, foarte reuşit!
- Mă, tîmpitule, moaca ta e mai feroasă ca a ăluia din carte, e oţel carbon laminat! Păi, după toată tărăşenia de la Alhambra cu consulatul olandez şi cu bătaia de joc de la Glina, tu mai ai obrazul să vii la mine să-mi spui că ai remediat lucrurile? Ştii ce mi-a spus subsecretarul de stat de la interne? Că dacă mai facem o boacănă ca asta ne desfiinţează ca birou operativ şi ne trece pe toţi în subordinea serviciului de pază şi ordine, caraule în miez de noapte pe uliţele din Pantelimon ajungem toţi!
- Îmi permiteţi? Aş vrea să mai precizez ceva legat de explozia de la groapa de deşeuri!
O statuetă reprezentînd o nereidă goală ieşind mirată din valurile unei mări împietrite, executată din imitaţie de marmură, se clătină şi căzu pe duşumea cînd pumnul comisarului şef izbi tăblia biroului.
- Gura! Cazul a fost clasat, ce să mai îmi precizezi, ameţitule? O echipă mixtă, pompieri plus investigatori de la servicii, a stabilit fără niciun dubiu că explozia a fost una spontană, nici urmă de vreo intenţie sau de o mînă criminală!
Bălosu ridică statueta, o reaşeză pe colţul biroului şi rămase smirnă, ascultînd în continuare vorbele şefului său.
- Am o pistă nouă pentru tine! Mergi la Hanul lui Manuc şi stai acolo pînă cînd dai de ăla pe care-l filezi Drăguşteanu sau cum mă-sa îi zice...
- Dragoviştean, preciză agentul principal, îl filez din luna aprilie, anul curent...
- Aşa... mergi acolo şi-aştepţi, fiindcă am informaţii precise că pe la ora prînzului se va întîlni cu un agent dublu, sub acoperire! Apropos, cum stai cu limba franceză?
- Tre biăn, mon colonel! zise fără să clipească.
- Bine, s-ar putea să apelez la cunoştinţele tale... Deci, fii vigilent, observă tot ce fac şi vorbesc ăia doi, acolo, dar ai grijă, pe urmă îmi raportezi mie personal, nu altcuiva, fără rapoarte şi alte rahaturi birocratice, din motive stricte de confidenţialitate şi securitate a operaţiunii... s-a înţeles?!
- S-a-nţeles, să trăiţi, confidenţialitate şi securitate deplină!
Spre mirarea sa, cînd vru să părăsească încăperea, Răduleasa scoase un portmoneu borţos, uzat, imitaţie piele de crocodil şi îi întinse zece bancnote, nou-nouţe cu portretul lui Aurel Vlaicu tipărit pe ele mormăind un "ţine, să ai şi tu de-o consumaţie cît stai acolo-n local!
Se duse acasă şi-şi schimbă uniforma cu un sacou din catifea raiată, bej şi o pereche de pantaloni negri, strînşi pe şolduri şi evazaţi pe coapse, aşa cum se purtau în anii '70. Pentru că în ultima vreme nu se mai tundea regulamentar, iar părul îi acoperea urechile şi ceafa, arăta ca unul dintre tinerii care frecventau cenaclul "Flacăra".
Pe la orele prînzului, în restaurantul Hanului lui Manuc, toate mesele de la parter erau ocupate de consumatori, unii cu cîte o cafea sau un pahar de alcool dinainte, alţii preocupaţi să consume delicioasa reţetă a zilei, "tocana măcelarului". Nu avu încotro şi urcă scările înguste la etajul amenajat în stil fanariot, cu o logie înconjurată pe trei laturi de o balustradă traforată din stejar afumat, şi se instală în aşa fel încît să poată ţine sub observaţie pe oricine ar fi intrat sau ar fi ieşit din local. Un chelner brunet şi subţirel veni imediat lîngă masă, îl salută cu o politeţe exagerată şi îi întinse meniul.
- O sută de coniac, spuse Bălosu, fără să consulte broşura elegant caligrafiată şi legată în vinil vişiniu.
- Hennesy, René Martin, Murfatlar, sau vinars de Jidvei?
- Un Jidvei, hotărî el.
Mimînd dezinvoltura unui stîlp de cafenea, se tolăni pe scaun, picior peste picior şi-şi aprinse o ţigaretă mentolată. Nu era fumător, dar i se întipărise în minte o povaţă auzită la cursurile de perfecţionare. "Dacă nu eşti în apele tale şi nu vrei să te dai de gol în timpul filajului, aprinde o ţigară!"
Bău repede coniacul şi făcu semn chelnerului, preocupat să aranjeze un buchet de imortele pe un gheridon, să îi mai aducă unul. La masă alăturată, o femeie înaltă, vînjoasă, cu o coafură ciudată, părul îi era vopsit în şuviţe albe şi negre, lung în creştet şi pe ceafă dar ras pe tîmple, îi zîmbi cu toată dantura, apoi ridică paharul în direcţia lui şi articulă ceva într-o limbă ciudată, neerlandeză, finlandeză sau poate maghiară.
- Nem tudom, mormăi el şi îşi fixă atenţia spre uşa de la intrare care tocmai se deschidea. În prag apăru Dragoviştean, însoţit de un ins scund dar îndesat şi musculos, cu ţeasta rasă şi pomeţii laţi. Nu-şi mai întîlnise "obiectivul" de ceva vreme dar îl recunoscu repede, deşi era îmbrăcat neobişnuit de elegant, într-un sacou din stofă neagră şi o cămaşă gri-antracit, fără cravată. Cei doi urcară şi se aşezară la o masă liberă din colţul platformei. Femeia cu părul ca şi coama unei zebre îşi reluă încercarea de a socializa, ridicîndu-se şi apropiindu-se de el cu o ţigaretă de foi neaprinsă în colţul gurii. Îi oferi foc, dar tipa nu dădu semne că ar dori să se reîntoarcă la masa ei şi-atunci îi spuse agasat:
- Lese moa, je ne aim pa le fam!
Ea ridică din umeri şi coborî scările cu paşi neobişnuit de mari pentru o purtătoare de pantofi cu toc. Dragoviştean se angajase într-o discuţie aprinsă cu cheliosul, dar nu reuşi să capteze nicio silabă, fiindcă şi aceştia vorbeau o limbă de neînţeles pentru el. Comandă al treilea coniac şi se mulţumi să arunce, din cînd în cînd cîte-o ocheadă spre masa lor. La un moment dat cei doi începură să hohotească fără jenă, îngreunîndu-i şi mai mult filarea. Alcoolul îl încălzise de-a binelea şi vrînd-nevrînd, după al patrulea pahar sorbit, natura îşi ceru drepturile, o nevoie imperioasă de a urina îi presa fără milă vezica. Coborî şi dădu repede de uşa grupului sanitar, o încăpere largă, împodobită cu travertin crem, vase de toaletă vetuste şi robineţi din bronz patinat, în stil Art Deco. Îşi făcu nevoile, dar cînd vru să iasă din cabină se ciocni de neerlandeza-finlandeza-unguroaica cu părul dungat. Fără prea multe explicaţii ea se aruncă asupra lui şi îi încolăci grumazul cu braţele. Încercă să se elibereze însă, spre surprinderea lui femeia avea o forţă neaşteptată şi, împingîndu-l înapoi în cabină începu să-l sărute. Gura ei mirosea a tutun, iar limba aspră, ca a unui viţel i-o exploră pe a lui cu o asiduitate precisă, în timp ce palmele îi încleştau cu putere ceafa. Reuşi să se elibereze doar cînd mîinile femeii slăbiră strînsoarea şi începură să-i pipăie fesele, ieşind tulburat şi ruşinat din toaletă. Ajuns la etaj constată că însoţitorul lui Dragoviştean dispăruse, iar acesta înfuleca cu poftă o porţie de cotlet de porc cu garnitură de cartofi ţărăneşti şi varză călită. Chelnerul tinerel îl întîmpină cu un zîmbet complice şi-atunci, ca să scape de impresia că acesta era la curent cu ciudata întîmplare din toaletă îi comandă o porţie de tochitură moldovenească.
"Ce-ar fi să-l abordez direct, gîndi încurajat de alcoolul băut, ce-am de pierdut dacă altă variantă de a acţiona nu apare?"
În timp ce mînca îşi plănui posibilele alternative de atac, dar constată că Dragoviştean îşi achita nota de plată şi se pregătea să plece. Atunci, se ridică şi, aruncîndu-i chelnerului, cu o falsă generozitate şase bancnote de cincizeci de lei se precipită pe urmele lui.
Îl urmări pe Dragoviştean în marea de plimbăreţi, aproape jumătate de oră dar, cînd coti de pe Strada Franceză spre Şepcari îl pierdu din ochi. Grăbi pasul şi ajunse într-un gang întunecos şi strîmt, limitat de zidurile coşcovite şi umflate de igrasie ale unui bloc interbelic. Coridorul se sfîrşea în dreptul obloanelor unei dughene cu aparatură medicală şi-atunci se întoarse cercetînd, pe rînd, uşile clădirii. Nu apucă să intre fiindcă, pe neaşteptate, o siluetă vînjoasă îl atacă pe la spate, imobilizîndu-i repede braţele ca într-o menghină.
- Stai cuminte şi nu te zbate că altfel îţi tai beregata! şopti necunoscutul vînturînd în dreptul obrazului lui un cuţitoi lucios, cu lama zimţată. Cînd întoarse capul o recunoscu stupefiat pe femeia cu părul zebrat, care-l sărutase în toaletă. Ea îi prinse cu încheieturile mîinilor în cătuşe, cu o dexteritate de invidiat, fără să lase cuţitul din mînă şi îl îmbrînci spre intrarea în clădire. Coborîră cîteva trepte pînă la demisol şi se pomeni într-o încăpere obscură, fără ferestre dar comod mobilată, cu un covor gros, fotolii şi canapele din pluş.
- Nu te speria, nu vei păţi nimic neplăcut, din contră aş zice! rînji agresoarea lui făcîndu-l să se aşeze.
- Din pură curiozitate profesională, se interesă Bălosu, spune-mi, cum de-ai reuşit să mă reperezi la fix?
- Simplu... cînd ne-am mozolit în budă ţi-am pus un dispozitiv de urmărire high-tech în buzunar! răspunse ea şi se făcu nevăzută. Rămase în beznă, neliniştit şi chinuit de întrebări fără niciun răspuns concludent, minute în şir, pînă cînd se deschise o uşă mascată de tapet şi cineva aprinse becul unei plafoniere. În cameră intrară două fete sumar îmbrăcate şi un bărbat tînăr, cu părul prins într-un conci care căra un trepied şi-un aparat fotografic profesional. Nu apucă să se dumirească prea bine ce intenţii aveau, că fetele începură să-i scoată hainele, iar tînărul să-şi pregătească ustensilele de pozat. Fu fotografiat complet dezbrăcat, alături de fete, în ipostaze care mai de care mai lascive, explicit arătate în revistele şi în peliculele pentru adulţi. După ce "orgia" simulată se termină şi fotograful îşi luă catrafusele, femeia cu părul alb-negru reveni, îi scoase cătuşele şi-l sfătui în timp ce se îmbrăca:
- Ai grijă, fraiere, ce faci în continuare şi pe cine filezi, că s-ar putea să deranjezi oameni importanţi. Deocamdată nu-ţi cerem nimic, fotografiile rămîn la mine, nu le trimit nici la tabloide, nici şefului tău... şi încă ceva: dacă sufli cuiva vreo vorbuliţă despre ce s-a întîmplat azi, aici, am să aflu imediat şi data viitoare n-o să scapi fără o butonieră la jugulară!
Bălosu ieşi împleticindu-se, alcoolul băut în restaurant, scenele de destrăbălare în care fusese protagonist principal, dar mai ales ameninţările amazoancei cu părul ca zebra îl năuciseră.
"Oameni importanţi, cine să fie... Senat, preşidenţie, curtea supremă? N-aş fi crezut că un amărît ca Dragoviştean ăsta, care se ocupă în principal cu specula de cărţi ar putea avea pile atît de serioase... iar tipa, cred că era de la Green Berets sau cel puţin de la Mossad, după cum se mişca!"
Din vitrină căptuşită cu catifea roz îmbîcsită de praf a dughenei, bustul unui manechin medical, înconjurat de proteze şi feşe îl privi întrebător.
"M-or fi drogat în timp ce... " gîndi el şi se îndepărtă cu paşi mari de acel loc, aşa cum faci cînd dai de un şarpe veninos pe cărare, ocolind spre Covaci şi luînd-o spre Calea Moşilor.
Ajunse acasă frînt de oboseală şi adormi repede dar chinuit, în diferite etape ale nopţii, de coşmaruri. Cel mai agasant, care se repeta la intervale egale de timp, era unul în care se afla complet gol, culcat pe o bucată uriaşă de hîrtie abrazivă cu granulaţie mare, iar un numeros atelaj compus din zebre, dromaderi şi grifoni îl tîrîia în viteză. Culmea grotescului era că toate animalele acelea aveau dimensiuni ridicol de mici, cam de-o palmă, iar vocea vizitiului, care pocnea din bici îndemnîndu-le să alerge neîncetat, suna leit cu cea a comisarului şef Răduleasa.
(va urma)