Toată durerea lumii oglindită în ochii ei

Au trecut aproape două luni de la prima poveste cu Irina. Între timp am mai învăţat câte ceva una despre cealaltă. Irina s-a învăţat în braţe. Eu am învăţat să fac o mulţime de lucruri cu o singură mână. Ea a învăţat să plângă cu lăcrămioare, dând din mîini şi din picioare, până se face lac de apă, de pot să o storc. Eu am învăţat că în cele din urmă, după maxim 40 de minute de răcnit din toată inima, adoarme. În vremea asta eu trebuie să strâng din dinţi ca să nu mă reped spre coşuleţ şi să-mi iau copilaşul în braţe, iarăşi să-l port prin toată casa şi să-i arăt pisica, biblioteca, uite mamă şi clopoţelul de vânt, hai să facem clopoţelul să cânte, toate astea împachetate în chiotele şi suspinele infantei. Irina e ca şi Mitz, motanul. Are răbdare. Când Mitz doreşte să intre undeva, dacă uşa e închisă, are răbdare s-o zgârie până când răbdarea mea ajunge la capăt. Aşa şi Irina... Când ei îi trebuie să fie luată în braţe, plânge pe trei tonuri, până se face purpurie la faţă. Şi când îi văd ochii umezi de lacrimi nu pot decât să mă simt vinovată, că uite, am vrut copil ş-acum îl las să-şi dea sufletul, numai pentru că toată lumea îmi spune mai las-o mamă să şi plângă. Ce ştiu ei ce-nseamnă ochii albaştri înecaţi în lacrimi?






A-nceput copila să-şi ridice capul şi cercetează tot ce intră în raza ei vizuală. Ei, şi să ferească Sfântul s-o pui în coşuleţ pe lumină, când ea are de văzut atâtea lucruri, că imediat mă ştie tot blocul. Bietul meu vecin al cărui dormitor are un perete comun cu camera Irinei mele... Dacă eu aud noaptea cum îşi drege vocea sau cum tuşeşte... oare la el cum s-or auzi răcnetele fiică-mii? Şi dacă stai bine să te gândeşti de unde au boţurile astea atâta forţă să răcnească, domnule?

N-am ştiut în ce mă bag, îmi spun de fiecare dată când mă apucă disperarea. Am câteva întrebări esenţiale pe care mă văd periodic nevoită să le analizez. În fond ce sunt colicii ăştia şi cum scăpăm de dânşii? La ce bun să dau 2 milioane pe o pompă de sân dacă mândreţea mea scuipă laptele mamei când îl primeşte din biberon? Cine a inventat cărucioarele cu roţile din faţă fixe şi de ce nu se gândeşte nimeni (mai ales importatorii) că aceste minunate obiecte trebuie să ÎNCAPĂ în lifturile româneşti? Cum să intrăm în Europa dacă nu există rampe nicăieri şi dacă eram eu în cărucior cum reuşeam să îmi cumpăr o pâine?

De câteva zile, aventura mea cu Irina a intrat într-o etapă nouă: aş numi-o "50 de metode de a-mi înfuria mămica". Mai nou, răcneşte când o pun la sân şi gângureşte de plăcere când o îndop cu milumil. Se zbate circa 2 ore şi cu 40 de minute înainte de a se face iar vremea de mâncat, adoarme zâmbind şi pas de-o mai scoală... Seara nu adoarme decât legănată. Şi ca să fie tacâmul complet, dacă dau să o îmbrac s-o scot afară, plânge, dacă o bag în casă după plimbare - toată durerea lumii se strânge în suspinele ei...





În rest am un îngeraş de fată, să-mi trăiască, şi ai dumneavoastră la fel.


[email protected]