aşa cum dănţuiesc prin cer de-mbină
o bacanală tulbure de umbră şi lumină
în vad de vânt
cu-nvolburări de iad
în timp ce pomii se dezbracă de învechite rochii
iar oamenii-şi pun haine groase
mă-ntreb iată
de ce ne lăcrimează ochii sau clipimştiind că o privire nu poartă nicio vină
pentru ceea ce-n somn minciunile-i arată
ştiind prea bine că răspunsuri nu-s
nici jos nici sus ba nici mai sus
de ce nu ne-ntrebăm
câteodată
de ce degeaba... ne tot întrebăm?
în loc s-o facem lată
şi să ne îmbătăm!
comment se fait-il qu'en tombant
les feuilles des arbres
ne chantent pas
tandis qu'elles dansent au ciel pâle
leur bacchanale
dans le vent
et quand entre lumière et ombre
la forêt se dévêt en soupirant
tandis que les passants retrouvent leurs vêtements chauds
pourquoi cligner des yeux
et à quoi bon nos larmes
car nos regards ne sont point à blâmer
pour ce que le mensonge dans le sommeil nous montre
par contre
en sachant que nul ne va répondre
d'en haut ni de plus haut sans même parler du basà quoi bon se saouler de toutes ces questions?
alors qu'on ferait mieux
d'aller et se soûler!