Opţiuni

Ion îşi doreşte de mult timp să se sinucidă, aşa că azi, având mai multă inspiraţie decât în alte zile, s-a decis să o facă. Dar trebuie să se hotărască mai întâi asupra locului. Nu ar vrea să-l vadă cineva, deci săritul de pe bloc sau în faţa maşinii iese din calcul. Poate să se arunce de pe un pod, dar e cam mult de mers până acolo. Rămâne să o facă în casă. Ideea de a muri în somn îi displace, e posibil să moară într-o poziţie inconfortabilă. Ba chiar uşor amuzantă. Tăiatul venelor în cadă i se pare pueril, ar face multă mizerie. Şi, în plus, nu a mai spălat cada de ceva timp, ori nu e demn pentru un om ca el să moară în condiţii mizerabile. Cu toate că se simte mai respingător chiar decât propriul apartament. Seppuku cu un cuţit de bucătărie e destul de complicat şi durează mult, se gândeşte el. În plus, când au fost ultima oară japonezii în Balta Albă? Nu au nici bărci ca să ajungă la el.

Îşi dă seama că cea mai bună variantă e spânzurarea. Bucuros că a găsit soluţia, se îmbracă şi porneşte spre un magazin din apropiere, unde ştie că au cele mai bune si rezistente articole. Se uită atent la un sortiment mare de sfori, din diferite materiale şi de diferite grosimi. Nu e timpul acum să stea să aleagă, instrumentul trebuie să-şi facă treaba rapid şi eficient. Cumpără o sfoară la întâmplare şi se întoarce spre casă. Evenimentul se va produce în sufragerie, deoarece în celelalte camere are probleme cu caloriferele, astfel încât e probabil să moară mai repede de frig decât prin asfixiere. Intră în living şi se apucă să pregătească scena. Pune sub lustră un scăunel care de abia se mai ţine pe picioare, se urcă pe el şi fixează sfoara. În sfârşit simte că poate să ducă ceva la bun sfârşit. Aşa a crezut, până când realizează că funia e prea scurtă. Nu are cum să o lege în jurul gâtului şi în acelaşi timp să o fixeze bine de lustră. Se dă jos, face un calcul în minte cu privire la cât de lungă ar trebui să fie sfoara pentru o rată de succes de 100%. Hai să zicem 99%, depinde mult de material. Nu vrea să-şi înfăşoare gâtul cu ceva care l-ar jena. Asta îi aduce aminte de momentele când mama lui îi punea fular de fiecare dată când afară erau mai puţin de 20 de grade. Îl scotea din minţi, fularul acela dintr-o lână aspră, tare. Maică-sa nu-l lăsa niciodată să ia decizii singur. Porneşte la pas spre magazin, cere să schimbe produsul, alege cea mai frumoasă şi mai elegantă funie, ar fi zis că e din mătase, se asigură că are lungimea corespunzătoare, plăteşte diferenţa şi se întoarce acasă. Pe drum se gândeşte şi la scaunul pe care se va urca, cel pe care îl alesese i se pare deodată mult prea vechi. Nu dă bine. Aranjează din nou locul sinuciderii, pune un taburet zdravăn pe care îl şi şterge de praf. Trebuie şi cu Pronto, cu o simplă cârpă nu rezolvi mare lucru, îşi spune. După ce curăţă mult timp, iar la final şi lustra, se linişteşte. În sfârşit e gata. L-a obosit toată schema asta.

Se urcă cu greu pe taburet, aranjează obiectul de trecere în nefiinţă şi închide ochii. Rămâne doar să se arunce. Până alege momentul saltului, adoarme. Funia strâns legată în jurul gâtului nu-i permite să cadă într-o parte. Îl visează pe Împăratul Japoniei, gata să-şi facă seppuku. E îmbrăcat frumos, într-un chimono regal, nu ca el într-un halat de baie cu buline. Curios să afle de unde a luat haina, se repede la el şi îi întrerupe ritualul. Alteţa sa se sperie, îl înjură în japoneza de ceremonie şi-l trezeşte.

Uite că s-a făcut târziu. O să mai încerc mâine, după ce-mi aleg un costum.